Stăteam eu ieri relaxat, sprijinit cu coatele pe căruţul de cumpărături, la coadă la case în Cora. Era destul de gol, , în faţa mea 2 persoane, iar în spatele meu nimeni, de o bună bucată de vreme.
Şi cum stăteam eu aşa, calm şi relaxat într-o rână, simt o senzaţie catifelată. Era ca şi cum aş fi vrut să mă eliberez dintr-o dată de toate greutăţile lumii şi să zbor, să zbor neţinând cont de nimeni şi de nimic.
Pe moment, am zis nu Cetin, nu poţi face asta. Nu eşti singur, nu e momentul, nu aşa, nu acum. Dar nevoia, senzaţia era din ce în ce mai tare, mai puternică, îmi cerea, se cerea imperios, voia să mă poarte, să mă ducă, să m-aducă.
Aşa că nu am mai rezistat. Şi…am tras una din cele mai zdravene, puternice, nenorocite şi duşmănoase băşini din viaţa mea. Deabia după aia am privit în spatele meu, unde era ea…
O mai ţine minte cineva pe Adina Meiroşu? Sunt sigur că nu foarte mul’i. A fost femeia care, însărcinată fiind, a decis să joace în finala Ligii Campionilor la handbal. Finală pe care au şi pierdut-o, parcă.
La momentul respectiv i s-a ridicat statuie aproape. Iată, eroismul acestei tinere femei, care pentru culorile clubului şi pentru celebritate, a ales să joace însărcinată.
Culorile clubului? Cui îi pasă de ele? Glorie, celebritate? Repet, câţi dintre voi îţi aduc aminte de Adina Meiroşu?
Din păcate, biata femeie a pierdut sarcina, la 5 luni şi jumătate. Gemeni. Poate că nu din cauză că a jucat însărcinată, mai ales că medicii i-au spus că poate juca liniştită.
Dar puteţi fi siguri că toată viaţa ei, Adina Meiroşu se va întreba: Dar dacă…?
A ţinut 3 zile, ziarele şi-au scos tirajele, televiziunile au intrat cu picioarele în viaţa tuturor, posesorii drepturilor de autor au făcut buzunarul gros, puţin mai gros.
Acum nu mai e decât o hiperofertă de preţ într-un hypermagazin, să scăpăm de stocul de acum şi să aşteptăm moartea următorului cantautor. Dacă avem noroc, poate încă o sinucidere.
Întotdeauna m-am revoltat împotriva faptului că nici unul din ziarele online aşa zis respectabile nu dau linkuri către bloggeri, nu dau sursa dacă e vorba de bloggeri şi în general, nu recunosc existenţa blogurilor pe piaţa informaţiei. Blogurile sunt bune pentru luat informaţia de pe ele, dar vorba lui Petrişor Douădăi, nu poţi să te pătezi să dai ca sursă un blog, când tu eşti un site respectabil.
Bănuiesc că ştie toată lumea de mişto-ul făcut de tipii care au realizat logo-ul României dintr-o frunză cumpărată de pe iStock Photos. Nu vreau să comentez, mie mi se fâlfâie mai exact, dar trebuie să spun 2 chestii.
1. Pentru cei care o tot dau cu Elena Udrea nu avea de unde să ştie că logo-ul nu e original. Corect, ministrul nu are de unde să ştie. Dar de aia e obligat să plătească şi plăteşte, din banii de la buget, căruţe de specialişti care se pricep. For fuck`s sake, e vorba de logo-ul României, pe care tu dai 900 000 de euro, dar nu angajezi un designer expert? C`mon, e atât de cusută cu aţă albă…
2. Singurul argument al celor plătiţi de pedelici să încerce să închidă gura publicului este că Piticu e angajat la iRealitatea şi că e clar plătit de Vântu să o denigreze pe sărmana elenuca. (cc @un imbecil numit lol, Badea, deşi alt Badea, bănuiesc că idioţenia se transmite în familie)
Imbecililor, ia căutaţi voi în arhiva piticu.ro, cam prin octombrie-noiembrie 2009, să vedeţi ce opţiune politică are el, de fapt. După care puteţi mânca liniştiţi un mare rahat. Atunci nu era vândut, nu lucra la Realitatea?
Astăzi în Băneasa Shopping Center, la intrare, se împărţeau pahare cu o băutură rece, cu multă gheaţă şi un pai. O idee excelentă, nu, după căldurile de afară, să sorbi o băutură şi rece şi gratis?
Ei bine, nu. Ştiţi unde e Băneasa Shopping Center? Pe drumul spre zoso. Adică departe. Acolo oamenii ajung numai cu maşina, nu ai cum să ieşi din casă şi să te duci pân` #lamall. Să nu îmi spuneţi de ăia din blocurile din spatele noii ambasade americane, că în mod sigur ăia nu merg la mall pe jos, că de aia le-a luat tata jeep.
Şi atunci, dacă ajungi strict cu maşina, cum naiba împarţi tu mojito gratis?
50 ml rom Havana 20 ml sirop zahar brun 20 ml suc de lime apa minerala sau sifon gheata frunze de m
Adică mojito e băutură alcoolică, nu ai cum să o împarţi cu bună ştiinţă maselor largi. Asta e. Idei străine, cu management românesc.
Makavelis plângea ieri că s-a săturat de locul său de muncă. Cred că este durerea tuturor celor care sunt angajaţi undeva şi trebuie să presteze muncă versus bani.
Dar mi-a dat de gândit. Dacă nu aş avea jobul ăsta fabulos de blogger şi ar trebui să fiu angajat pentru tot restul vieţii, ce loc de muncă aş vrea să am?
Iar răspunsul a venit, simplu şi concis. Aş vrea să fiu bibliotecar sau anticar de cărţi. Ăsta ar fi jobul de unde nu aş mai pleca niciodată, pentru care m-aş trezi dimineaţa cu drag şi de la care aş pleca seara cu părere de rău.
Pentru că, aşa cum i-am comentat şi lui Maka,
In clipa in care vei gasi sa muncesti ceea ce iti place, nu vei mai munci nici macar o ora in viata
Începând cu luna trecută, am făcut un experiment, care sper să se transforme în obicei. Experimentul a pornit de la faptul că sunt destul de ocupat ca să nu mai am timp să explorez internetul, în căutare de bloguri bune. A 2 a idee e că degeaba ai blog bun, dacă nu te promovează nimeni, mori în negura uitării, poţi să fii tu dostoievsky.
Aşa că am pus în blogroll, pe timp de 1 lună, blogurile noi care mi-au plăcut mie cel mai mult. De asta i-aţi văzut acolo pe Aiurea, Alle, Moldoveanul şi Camionagiul. Restul din blogroll îmi sunt actuali sau foşti prieteni, deci momentan sunt intangibili.
Nu ştiu cât de mult i-a ajutat pe cei de mai sus prezenţa în blogroll, dar a venit timpul să lăsăm loc şi pentru alţii. Aşa că aştept aici în comentarii linkuri interesante, nu neapărat ale voastre. Să spunem că ar fi disponibile vreo 5 locuri de blogroll.
Desigur, alegerea îmi aparţine în totalitate. Asta aşa, ca să nu avem discuţii ulterioare.
