Am fost comandant de detasament
În şcoala generală nu am învăţat decât în clasa 1, de frică bătăilor ce mi le administra cu tandreţe, de 3 ori pe zi, mama. După aceea s-a prins că eu oricum învăţ în clasă, şi m-a lăsat în plata domnului. Nu luam niciodată premiu, cel puţin începând cu clasa a 5 a, dar asta se întâmpla numai din cauză că niciodată nota mea la purtare nu era 10.
În clasa a 6 a am devenit înţelept. Dădeam sfaturi de dragoste colegilor, ascultam suferinţele păsăricilor în devenire, ce mai eram un stâlp al comunităţii. Desigur, nimeni nu se prindea că prin asta îmi asiguram accesul la cele mai intime secrete ale viitorului sex feminin, proaspăt înmuguritor de bobiţe ce în timp se vor transforma în ţâţe.
Datorită înţelepciunii etalate, colegii mei de clasă s-au gândit să îmi facă o surpriză. Şi la următoare adunare de detaşament, au dat-o jos pe fosta comandantă (Adriana Bascoveanu, o să o ţin minte toată viaţa, avea de pe atunci nişte picioare lungi aproape cât mine. Nu ştiu dacă am menţionat, dar eu când eram mic, apăi chiar că eram mic, prin clasa a 9 a aveam 1, 40) şi m-au făcut pe mine comandant de detaşament. Spre surpriza sărmanei diriginte, care nu înţelegea ce naiba se întâmplă.
Muamă, vă daţi seama ce mândrie pe mama. Băiatul ei, comandantul. Deja mă vedea comandant de unitate, UTC-ist, exponent de elită al comunismului.
Numai că eu aveam cu totul alte planuri.
Îmi făcusem nişte prieteni grozavi. Toţi ţigănuşii din jurul şcolii erau tovarăşii mei. Iar tovarăşii se preţuiesc şi se antrenează.
Iar ei mă antrenau în ce ştiau ei mai bine. Adică jocurile de societate numite gropiţa şi liniuţa.
Gropiţa e un joc care se practică pe pământ. Se joacă făcând o gaură cu tocul de la pantof, de preferinţă rotundă, în pământul reavăn din spatele şcolii. Cam la 10 paşi se trasează o linie, de la care se aruncă monezi spre gropiţă. Câştigă desigur, cel care bagă moneda înăuntru primul, câştigând totodată şi moneda adversarului.
Liniuţa e mai simplă. Se ia un zid sau o linie pe pământ şi se aruncă monezile către ea. Câştigă cel care aruncă mai aproape.
Deci eram regele sporturilor ăstora. Veneam la şcoală cu o monedă de 25 de bani şi în pauze sau la orele plicticoase, câştigam bani de la băieţi. Bani rapid transformaţi în ciunga băieţ guma băieţi, cornete de seminţe, mingiuţe colorate de popcorn, susan, acadele în formă de cocoş, toate cumpărate de la mamele afaceriste ale celor cărora le luam banii, tovarăşii mei ţiganii.
Într-o zi, aveam oră de fizică cu directorul şcolii, domnul Albin. Din păcate pentru el, eram prins într-un joc fenomenal de gropiţă. Venisem ca deobicei, cu 25 de bani şi ajunsesem la suma de 11 lei. Şi eram pe val. Nu m-aş fi dat dus nici cu autotractorul.
Din păcate pentru mine, unul din colegii de clasă ştia cam pe unde îmi pierd timpul, recte în spatele şcolii şi nu a pierdut ocazia de a mă da pe goarnă.
Şi a venit domnul Albin. Iar eu eram îmbrăcat în mândra cămaşă albă de pionier. Cu cravata la gât. Cu şnurul galben atârnând de pieptu-mi puternic. Transpirat tot, înjuram şi dădeam cu unghia în monezi.
Doamne, ce scandal. Ce urlete. M-a adus de urechi în clasă. Un element depravat, o ruşine naţională, o pată pe obrazul său şi pe steagul unităţii pe care o conduce. Cum au putut să aleagă drept comandant un asemenea om? Domna dirigintă ce păzeşte? Ce e aici, democraţie prost înţeleasă?
S-a făcut adunare de unitate, s-au strâns toţi copiii în careul şcolii, mi s-au smuls în mod oficial de la piept însemnele de comandant de detaşament (le-a luat altă bunăciune pe care nu o să o uit, Mihai Mariana), mi-a fost luată cravata de pionier. Ce să mai, umilinţă maximă. Desigur, cravata de pionier mi-au dat-o înapoi, că trebuiau să aibe la sfârşitul anului 100% pionieri.
Doamne ce rău mi-a părut. Îmi venea să plâng de draci.
Vă daţi seama, lăsasem pe marginea gropiţei 11 lei!
deci poti sa ceri daune morale pentru persecutiile din vremea comunismului
bre, omul avea dreptate, in principiu. Plus ca il stimez pe domnul profesor Albin si acum, dupa peste 20 de ani. El a venit sa ma inregimenteze in scoala 87, in clasa a 3 a, el mi-a strans mana la sfarsitul clasei a 8 a, el i-a inscris in scoala pe fratii mei. E unul din oamenii care au contribuit la formarea mea ca om.
Esti old fashioned dude, cand eram eu in clasele 5-6 jucam Counter Strike pe bani in sala de langa scoala si faceam canale de mIRC pe care le vindeam pe bani de cola
prietene, cand eu eram intr-a 6 a, singurul calculator din lume era la NASA, noi ne jucam afara si trageam cu cornete unii-ntraltii, nu cu gloante in CS.
Amintiri din copilarie. De Arhi.
vai de mineee…cata gropita am bagat in copilarie…
conta foarte mult si felul gropitei. nu orice gaura in pamant era buna. erau cateva gropite pt crema jucatorilor si nu putea juca la ele orice terchea-berchea. sa ajungi sa poti juca la acele gropite era un fel de NFS.
si “somata” cu gornetele era mare lucru. in cartierul meu, se construiau alte blocuri…adica era santier. asta e mana cereasca pt “somatisti”. de acolo furam tevile pe care le transformam in “tunuri”. le legam cu scotch sau banda izolatoare si tooooata ziua stateam “in constructii”. ma antrenam cu fratele meu in casa si o data l-am nimerit fix in ochi.
in liceu am fost reprezentantul elevilor in consiliul profesoral dar eram in pollposition la nr de absente. era misto la sedinte deoarece ma serveau cu cafea, suc si alune. jigodia aia de profa de mate, mereu ma trecea in ultima ora. reusea mereu sa-si faca nesuferita materia pe care o preda iar daca faceai meditatii la ea, nu te durea capul. ulterior am ajuns sa am prieteni fizicieni si matematicieni si mi-au aratat cat de frumoasa si de importanta este aceasta materie si cat de multe se pot explica. dar era prea tarziu. Deja ma indragostisem de profele de romana
nu auzi coaie ca alea e praf pe langa counter si canale de mirc?
Doamne cum ai putut sa lasi banii acolo?!
pai m-a luat pe sus, dude. ce dracu sa mai fac, cand eu atarnam de ureche in mana lui?:)))
Stai ma linistit ca n-aveam aere de superioritate ca eu am prins CS-ul… si eu m-am jucat cu cornete, si liniutza si gropitza si țurca și faceam și invizoace și cocoloașe d-alea de hârtie mestecată pe care le trăgeau cu un pix….
Ce voiam să zic e că generațiile care vin sunt din ce în ce mai concentrate pe calculator (eventual pokemoni)
Ahh amintirile de cand eram mici astia de acu ce sa stie mirc cs hi5 generatii de terminati
stiu Deblog, e normal, nu ai cum sa te opui. Probabil generatiile celellate se vor juca pe luna:))
Numai eu ma jucat cu papusi ?
)
Aaa… si voi baieti, dar mai tarziu nu ?
noi ne jucam in papusi
@Laura: Eu unul prefer sa ma joc singur, ca papusile sunt scumpe
Deblog, vezi ca joaca asta singurel te lecuieste de papusi pana la urma.
Amu nah, eu ziceam in cazul in care papusile sunt din plastuc. Evident ca o papushica nu strica, mai ales daca e pe moca
) sau macar pe un suc
arhi dar coci nu ai jucat moshule?
Arhi , cand ramanea moneda pe marginea gropii aveati vreo “procedura”? noi aveam dreptul sa batem langa ea poate poate o intra in groapa , bateam cu pantoful.. scos din picior
am auzit ca poti orbi. deblog, sa ne anunti daca apar probleme ca sa ne oprim la timp.
voi pana cand stateati afara, la joaca? eu stateam pana cand se aprindeau luminile. alea publice sau cum draq le zice. daca-mi spuneau sa vin la ora cutare, sub nici o forma nu se intampla asta. de obicei nu respectam nimic din ce era impus si consideram ca nu are o explicatie logica. logica pt mine. si atunci m-au prostit cu faza cu luminile….adica daca s-au aprins luminile, e deja foarte tarziu si tre sa fii tampit sa stai noaptea afara!