De ce aţi uitat să vă ţineţi de mână?
Când eram puşti, era în cartier o pereche de bătrânei, care stăteau într-o casă mică şi hodorogită în colţul blocului.
Ce îmi plăcea la ei?
În fiecare zi, mergeau la cumpărături amândoi, ţinându-se de mână. Erau bătrâni, bătrâni, nu ştiu câţi ani aveau, dar erau bătrâni tare. Şi totuşi, se ţineau de mână ca 2 îndrăgostiţi, deşi erau gârboviţi de ani, de greutăţi. Se vedea că se iubesc după cum îşi ţineau degetele întrepătrunse, după felul cum îşi vorbeau, cum se protejau unul pe celălalt.
După un timp, nu i-am mai văzut împreună. Trecea doar ea, mergând la cumpărături atât de repede pe cât putea, grăbindu-se acasă, la el. El se îmbolnăvise iar ea încerca să aibă grijă de el.
Şi totuşi el a murit, relativ repede.
Nu am mai văzut-o niciodată mergând la cumpărături. O vedeam din când în când, în curtea lor mică, stând pe un scăunel mic cu 3 picioare şi privind în gol.
Iar după o vreme, nu am mai văzut-o. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea. Poate s-a grăbit să meargă după iubitul ei, să îşi continue plimbarea lor de îndrăgostiţi.
De ce mi-am adus aminte de asta.
Văd pe stradă cupluri de oameni căsătoriţi. În mijloacele de transport în comun, în metrou. Oamenii au uitat să se ţină de mâini. Au uitat cât de intensă este senzaţia de a-i ţine în palme mâna omului pe care îl iubeşti.
Citesc pe bloguri panseuri de bloggeri şi bloggeriţe nemulţumiti. Nemulţumiti de bani, de casă, de sex, de viaţă. Uitând un singur lucru. Că viaţa ta e completă doar împreună cu omul de lângă tine. Că a-i ţine palmele în palmele tale a fost primul lucru după care ai tânjit atunci când l-ai cunoscut.
Se poate întâmpla orice, oricând. Unul din voi poate să plece brusc din viaţă. Şi atunci, cui vă veţi mai plânge? De cine vă veţi mai plânge?
Sau doar veţi plânge.
Ai dreptate acuma tinerii (ma includ) nu mai stiu sa se tina de mana sau sa iubeasca ei stiu doar sa se cumpleze “sa dea la spate” si sa lase acum nu mai e vb de iubire toti vor sa isi bata joc . (aici nu ma includ)
Si ma impresionat povestea cu batraneii .
Soul wrenching! nu am cuvinte, dar m-a atins la suflet…
Wow… m-ai pus pe ganduri… f frumos scris.
Felicitari pt articol, foarte smecher.Oamenii uita si ignora momentele simple petrecute alaturi de cel drag, momente care conteaza enorm.
Felicitări. Frumos scris.
Noi suntem prea ocupati ca sa ne-o tragem. Lasam astea pentru vremea cand n-o sa mai putem.
N-am uitat sa ne tinem de maini doar ca sentimentul cand ne-o tragem e mult mai puternic si nu putem sa facem asta pe strada, ziua
Frumos si adevarat.
Te suspectez ca ai furat textul de la “nevasta” din ciorne
Frumos. Si acum imi aduc aminte cat de panicat eram cand am tinut pentru prima data o fata de mana. Si tot asa ca o amintire cu batranei, imi aduc aminte cand eram (mai) tanar in Iasi cum in parcul copou in fiecare zi era un batranel pe aceeasi banca citind ziare. Intr-o zi pe aceeasi banca s-a aciuat o batranica cocheta, care aducea si ea cate o carticica si care tragea cu ochiul la el. Si am plecat intr-o tabara, si cand m-am intors am gasit ceva minunat. Erau ei doi pe banca, citind din aceeasi carte, ea cu capul lasat pe umarul lui. Si degetele lui se jucau usor cu o suvita din parul ei. S-au gasit fara sa vorbeasca despre Magda Ciumac sau ce vorbesc batraneii in zilele noastre.
Să stai cu degetele lipite de ale lui şi să vorbeşti despre nimic. Asta-i fericirea
(
Nu cred că este vreo activitate care să se poată face în public şi să fie mai frumoasă decât plimbatul împreună, de mână. În special în serile de vară… Nu cred că eu aş putea uita asta… E prea frumos.