Italia, fotbalul si amintirile
Campionatul mondial de fotbal din Italia a fost primul campionat văzut de mine, imediat după revoluţie. Doamne, ce nebunie a fost atunci.
Aveam un televizor cu lămpi, Complement E, care bineînţeles, s-a buşit fix cu o săptămână înainte de începerea campionatului. De unde naiba să iei televizoare, în rromânia anului 1990, la 6 luni după revoluţie? Desigur, avea Samsung, dar costa, în banii de acum vreo 80 de milioane un televizor mic de 54 de cm.
După şpăgi intense, cozi de interminabile la magazine, pupat în cur tovarăşi gestionari, am reuşit să cumpărăm un TV Thomas, rromânesc, cu piese NEI.
Doamne, ce frumos se vedea. Primul nostru TV color. Aveam să vedem şi noi culoarea echipamentului jucătorilor, după o viaţă de văzut meciuri în alb-negru.
Doamne, ce campionat mondial a fost. Cu Notti Magiche al Gianei Nanini, cu Maradona, cu Baggio, Schillaci, Burruchaga, Lineker, Matthaus, Higuita, Milla, Makanaki, zei, nu fotbalisti.
Atunci am aflat prima oara de catenaccio, apărarea italiană, inventată de un argentinian, Helenio Herrera. Aproape că îmi venea să muşc din televizor când vedeam cât de uşor distrug italienii orice tentativă de atac şi cum, după ce marchează un go, practic jocul e terminat pentru că nimeni nu era capabil să le dea gol italienilor când intrau toţi în apărare.
Şi mi-a mai plăcut ceva la italieni. Faptul că, într-o vreme în care echipamentul de fotbal era format din tricouri polo şi şorturi care semănau cu chiloţii, italienii aveau nişte super tricouri care îi transformaseră în cei mai musculoşi fotbalişti de la CM. Bine, Vialli era un mare musculos la propriu, dar şi pe ceilalţi îi transformau la maxim.
Aşa că, pentru că mi-a plăcut să rememorez clipe peste care au trecut 20 de ani, am o competiţie. O competiţie de amintiri, la care nu ştiu câţi vor putea participa, pentru că mulţi dintre voi atunci erau în faza de proiect sau în perioada când actualul vostru tată îi făcea capul mare doamnei mamă, explicându-i că sexul e şi el o opţiune, nu doar ţinutul de mânuţă în parcuri.
Ce fază v-a plăcut mai mult la Campionatul Mondial de Fotbal din Italia 1990?
Puteţi să descrieţi faza pe blogurile proprii sau în comentariile acestui post.
Nu, nu e nevoie de link, doar să îmi atrageţi atenţia că aţi scris, că altfel nu am cum juriza.
Premiul? Sunt 2 premii de la Puma.
Câte un tricou al naţionalei Italiei, un rucsac şi o minge originală de fotbal, a aceleiaşi naţionale italiene, minge semnată de toţi componenţii ei.
Puteţi vedea cum arată şi restul echipamentului, aici.
Puma a schimbat culoarea echipei nationale a Italiei pentru Cupa Confederatiilor. Este pentru prima oara cand Puma dedica o editie speciala ,de colectie ,unei singure echipe nationale.Colectia PUMA King XL Italia, pe care o puteti vedea aici va fi folosita exclusiv pentru Cupa Confederatiilor din 2009; si echipa reveni la culoarea traditionala dupa incheierea turneului.
daca aveai si o pereche de blugi “Italia ‘90″ de oferit ca premiu, imi dadeau lacrimile
din pacate, nu am. banuiesc ca se retine ca asta e echipament nou, sigilat, de la puma, lansat anul acesta, nu e tricoul meu din ‘90
)
Tocmai ce vorbeam de Italia 90 și Roger Milla care acum nu mai are un dinte. :!!
Ahăăă… Roger Milla ne-a dat nouă două boabe în meciul de la acel Mondial. Am văzut meciul la bunică-mea, iar afară tuna și fulgera. Ce fain!
Apropo de Italia. Marele meseriaș al acelui Mondial nu a fost Vialli, ci Totto Schillaci. [-(
ia macar unul din tricouri la sala si usuca-l pe tine sa aiba iz de “sudoarea anilor ‘90 tinuta in suflet atata amar de vreme”
)
care tot schillaci nu a mai jucat nimic dupa aia, ajungand sa joace prin japonia vreo 4 ani. plm, cred ca Milla are vreo 70 de ani acum:))
salut Cetin! Nimic despre stand up ul din Music Pub? Sau nu ti-e bun tricoul
?
roarrr, cum e echipamentul ala 8| asa premii mai zic si eu!
Italia 90 a fost deasemenea primul mondial vazut, si desi aveam doar vreo 6 ani, imi aduc aminte ca l-am vazut la un televizor “sport” la mare (pe undeva prin Eforie Nord). Desi nu mai tin minte prea multe, a fost o faza in semifinala Anglia-Germania cand Paul Gascoigne a izbucnit in lacrimi dupa ce a luat un cartonas galben si ar fi pierdut finala in cazul in care Anglia castiga. Dupa ceva vreme mi-am dat seama cat suflet puneau unii oameni in fotbal pe vremea aceea, o vreme in care fotbalul nu insemna doar bani…
nu imi amintesc prea clar sa ma fi uitat la vreun meci (6 ani). stiu doar ca aveam lustra cu italia ‘90 si eram tare mandru de ea. nu era mare chestie, un bec cu un abajur de plastic care de jur imprejur avea pe el o hartie colorata cu scris “italia ‘90″, si desenate o minge de fotbal si niste steaguri. am plans de m-am spart cand au decis ai mei vreo 3-4 ani mai tarziu ca trebuie sa schimbe hartia aia “care nu mai e actuala” si au pus o bucata de ambalaj de cadouri in locul ei.
Off… sunt atat de multe…
a) Bucuria de pe chipul lui Balint atunci cand a inscris golul egalarii impotriva Argentinei. In timp ce Camerun si URSS o pusesera de un blat micut (comunistii au inscris exact atatea goluri cat le-ar fi trebuit pentru a lua locul 3 in grupa), sarantocii din Romania le-au tras-o campionilor mondiali exact cand trebuia.
b) Primul gol al lui Schillaci din meciul cu Austria. Dar nu faza in sine, ci bucuria de dupa, acea cursa nebuna prin fata tribunelor pline de tifosi. Nu cred ca mai era un copil in Romania care sa nu se creada Toto dupa marcarea golurilor de pe maidan.
c) Dansul lui Roger Milla, infuzia africana a campionatului. Parea un primitiv pentru care jocul de fotbal se identifica cu vanatoarea. Am regasit acel sentiment in 2002, cu echipa Senegalului.
d) Conflictul Voller – Rijkaard. E ciudat pentru ca de la acel meci nu mai imi amintesc decat celebrul schimb de lichide. Tinand cu Germania, eram in stare sa il strang de gat pe olandez.
In rest, un campionat destul de slab. Nu mi-am dat seama de asta decat patru ani mai tarziu. In 1990 eram deja socat ca exista in lume ceva atat de uluitor precum Campionatul Mondial de Fotbal. Iar socul m-a determinat sa imi fac in urmatorul an o colectie impresionanta de surprize Turbo (pentru cunoscatori), pe care le-am pierdut la fel de repede intr-un schimb echitabil de timbre…
)
Italia ‘90, la un meci al Romaniei: Tribuna plina de romani care arborau un banner pe care scria “Ti amo Italia”. Asa au intrat romanii in sufletul italienilor, iar peste ceva ani, rromanii in casele italienilor.
Tot legat de Italia ‘90, cea mai tare mascota din istoria campionatelor mondiale, Golazzo (parca), omuletul din cuburi colorate.
Eram prea mic sa ma pasioneze fotbalul, dar stiu sigur ca tata era innebunit dupa el. Mai ales de acel campionat venit imediat dupa sfarsitul comunismului.
Primul televizor color a fost cumparat prin 91, deci, la campionatul din 90 aveam tot vesnicul televizor cu lampi (nu mai retin firma).
Intr-o seara se difuza un meci, nu stiu ce meci, si s-a ars o lampa. Televizorul nu mai avea imagine, dar sunetul mergea brici. O luase razna tata. Nu mai stia ce sa faca. Avea ceva lampi de rezerva dar nu se potriveau. Era ceva meci important pentru ca a facut o criza
Pana la urma a iesit la o tigara pe balcon si si-a adus aminte de un vecin care doar ce-si cumparase un televizor si ramasase cu cel vechi (tot alb negru, tot pe lampi) in camara.
Se imbraca, fuge repede la el si ii spune beleaua cu televizorul si cu meciul.
I-a dat vecinul televizorul si i-a zis si “buba” acelui televizor “Nu avea sunet!”. A fost cea mai neasteptata coincidenta. A ajuns tata cu televizorul acasa, l-a bagat in priza langa celalalt, i-a conectat o antena (de cablu nu se punea problema in perioada aia) si a aprins ambele televizoare.
Era cel mai fericit om de pe pamant cu toate ca avea un televizor la care se uita si un al doilea televizor la care asculta.
@sagi asta e mult prea buna:))
eu aveam abia vreo 6 ani pe vremea aia..si sa mor de`mi amintesc ceva:))
nu extinzi si la campionatul din SUA 1994 ??
eu pe ala mi-l amintesc, chiar daca vag.. ca aveam vreo 7 ani pe-atunci
[...] că nu pomeneam nimic de fotbal şi mine în aceeaşi propoziţie dacă nu ar fi fost vorba de concursul lui Arhi. Nu am fost niciodată posedat de microb, dar ultimele luni de sedentarism m-au cam transformat în [...]
Eu ce imi aduc aminte sunt mascotele facute din pachete de tigari cartonate, doamne cat imi doream unul. Dupa 5 luni dupa ce s-a incheiat campionatul am reusit sa strang pachetele Assos si ma rugam de astia mai mari sa-mi faca si mie unul. Aveam 9 ani.
)
Eram micutz atunci vreo 6 ani dar nu pot sa il uit pe Roger Mila care la 40 de ani a rupt norma …
Aveam 6 ani – de abia deschideam ochii mai acatarii, dar era un an de mare efervescenta – dupa toata agitatia cu revolutia plutea un entuziasm general – explozia de marfuri din TUrcia, muzica straina – calificarea si campionatul mondial se potriveau de minune atmosferei – tata, dupa o cearta uriasa cu mama, a dat o gramada de bani pe un televizor color de la free-shopu de pe Tomis ( cred ca daca mai punea niste bani peste ne luam masina,asa sustinea mama ).
Ce imi amintesc de la campionat – eram la tara,toata dupa-amiaza eram la joaca pe strada dupa care ma strigau sa vin acasa – veneam cu 3-4 prieteni si vedeam Testoasele Ninja dupa care urma meciul – in culori cu grafica aia minunata.
Tin minte golurile lui Lacatus cu URSS,care mi se pareau firesti,desi toti ceilalti ziceau ca URSS e o mare echipa, marea dezamagire din meciul cu Argentina – Maradona nu mi s-a parut mare branza.Apoi drama din meciul cu Irlanda – si acum tin minte ratarea lui Daniel Timofte.Aaa,mi-am amintit si de gumele de mestecat cu poze de fotbalisti si echipe – era o nebunie intreaga,chiar si la tara.
In rest – mari jucatori: Caniggia, Valderama si Higuita, Gascoigne, meciul terminat la penalty-uri intre Iugoslavia si Argentina unde Maradona a sutat in bara, Salvatore Toto schilacchi, accidentarea portarului argentinian Neri Pumpido si inlocuirea cu Goicoechea,un specialist al penalty-urilor, David Platt cu frizura caston si un gol superb cu capul, Gary Lineker, leii neimblanziti: Makanaki, Milla, Omam Biyik – eram terifiat la meciul cu ei – ar fi multe,multe daca stau sa sap.
A fost o vara de neuitat, terminata trist – lacrimile lui Maradona au fost inceputul sfarsitului pentru el si pentru o intreaga epoca din fotbal.
Tin minte ca acum acel campionat unde am tinut cu Argentina. Cu toate astea, stiu si acum pe de rost echipa Germaniei.
Desi nu sunt stelist imi aduc aminte de golurile marcate de Lacatus, la Bari, in meciul cu URSS (2-0). Primul la coltul scurt dupa o pasa a lui Sabau, iar al doilea din penalti, dupa ce arbitrul a mutat un hent in careu. Dasaev il viseaza si acum pe Laca.
Si inca o amintire draga: gumele cu surprize cu fotbalisti de la CM!!! Era nebunie in toata tara! Dar asta cred ca merita un articol separat.