Ce să nu faci când te însori
Articol rezultat în urma unei discuţii de mare rezonanţă cu Radu.
În primul rând, nu te însura. Fugi cât poţi, nu lăsa pe nimeni să îţi taie aripile fragede, să te închidă în acel loc întunecos numit căsnicie, loc în care lăsaţi orice speranţă, voi, cei care intraţi.
Buun, şi-acum să revenim.
Dacă eşti un tip normal, cu venituri normale, nu te căca pe tine să îţi faci nunta la Hilton sau Marriott. Eu dacă vin la nuntă la Hilton, mă aştept să îmi dai de mâncare icre negre şi homar, iar de băut numai Dom Perignon şi Moet. Nu sarmale şi şniţele din porcul crescut cu greutate de mă-ta iar de băut, poşircă de la metro, la 3 lei sticla, însoţită de nelipsita fanta, plus ţuica “nemaipomenită” pe care o face tac-tu, dar uită să o filtreze.
Fiecare locaţie are specificul ei. Dacă eşti un tip simplu, fără băşini în cap, nu adopta băşinile altora. Pentru că nu vei fi decât o palidă copie a unui băşinos. Sigur nu vrei să devii aşa ceva.
Dacă nu ai bani, nu fă super-nuntă, cu 10000 de invitaţi. Ştiu, aşa se cade, familia spune şi tot aşa. Tu nu te căsătoreşti cu fosta tafamilie, ci îţi creezi propria familie. De ce ai vrea să păşeşti în viaţa din start cu un super bagaj de datorii, doar pentru că aşa se face?
Poţi să îţi faci o nuntă foarte frumoasă, invitând 20-30 de prieteni apropiaţi, undeva într-un restaurant frumos, cu gratare şi bună dispoziţie.
Nu te baza pe banii de la nunta. Surprinde-ţi prietenii şi cere-le să nu vină cu bani, ci cu ce cadou cred ei de cuviinţă pentru casă nouă. Nunta nu e o afacere, eu am venit la nunta ta, tu trebuie să vii la nunta mea şi tot aşa. Teoretic e cel mai frumos moment al vieţii, la care prietenii trebuie să vină cu bucurie şi fericiţi, nu să blesteme, aşa cum se întâmplă în 99% din cazuri, ah băgami-aş pula, trebuie să mă duc lşa o nuntă, nu am bani, aştia sunt cu fiţe, mi-e să nu mă fac de râs şi tot aşa. Eşti bărbat?? Atunci invită-mă la o petrecere pe care să o ţin minte toată viaţa, nu la o strângere de fonduri în care eşti blestemat printre dinţi.
Nu te pupa cu toată lumea. Băi, deci eu sunt homofob. Nu mă dau în vânt după atingeri tandre între bărbaţi, nu prea mă pup erotic decât cu prieteni pe care nu i-am văzut demult şi de care îmi e în mod real dor.
Frate, la nuntă toată lumea se pupă cu toată lumea, deşi practic nimeni nu cunoaşte pe nimeni. Invitaţii naşului, invitaţii verilor, practic oameni cotizanţi la suma finală, toţi vin şi te băloşesc cu elan, casă de piatră şi alte alea. Mă, nu mai frumos e să vii tu şi să îmi strângi mâna bărbăteşte, decât să îmi dai nişte bale pe obrăjori?
La nunta ta, DISTREAZĂ-TE. Există o concepţie total cretină, conform căreia mirele şi mireasa nu trebuie să se distreze, nu trebuie să bea, nu trebuie să facă nimic, ei doar trebuie să întreţină invitaţii. PE BUNE! Adică la evenimentul care îmi pecetluieşte definitiv destinul în viaţă, momentul în care primesc declaraţia de dragoste eternă a femeii iubite, eu nu trebuie să mă distrez. Nu, eu trebuie să stau să întreţin o gaşcă de modârlani care practic habar nu au cum mă cheamă, să îi ţin să nu se bată, să îi alimentez cu alcool şi alte dume de gen. Distrează-te, băi moromete. E poate ultimul moment în care poţi să bei şi să te hlizeşti cu prietenii tăi fără ca nevastă-ta să-ţi dea una după ceafă. Profită.
Şi care e faza cu furatul miresei? Din câteva ore de petrecere, eu nu pot să am alături actorul principal al petrecerii, pentru că vreun deştept, culeanul grupului, se gândeşte că ar fi fain să fure mireasa. De ce? Nimeni nu ştie, dar aşa se face, iar noi rromânii ne urmăm tradiţiile. Aşa că o furăm. CHiar dacă aia poate chiar nu vrea, că o dor picioarele sau are diaree, nu frate, mireasa trebuie furată, după care trebuie dusă într-o locaţie de interes major, gen stadion de fotbal. Să vadă lumea.
Nu fi fraier, nu lăsa pe meseriaşul de primar să composteze buletinul nevesti-tii după ce ziceţi DA. Numai în jegul ăsta de ţară se întâmplă aşa ceva, practic după nuntă eşti obligat să parchezi în rromânia până face rost nevastă-ta de alt buletin. Iar dacă vrei să pleci în luna de miere în Austria de exemplu, ca să ieşi mai ieftin decât dacă ai merge la Bran, nu poţi, pentru că nu ai buletin. Thats the law. Aşa că fii băiat deştept, vorbeşte cu ofiţerul stării civile şi oferă-i o lună de miere perfectă, nu la Mamaia sau în Vama Veche.
Momentan atât. Dacă îmi mai aduc aminte de altele, completez





Ce ai vrut sa zici cu ultima fraza? Intreb pentru ca nu stiu despre ce este vorba. Adica ce face primarul? Ca deja m-am enervat pe el
Husar na …
La semnarea actelor de stare civilă îi deteriorează cartea de identitate a viitoarei soţii în scopul de a-şi schimba buletinul şi numele, după numele soţului… Ceea ce mi se pare o mare aiureală…
da. sa stii ca ai mare dreptate, ai putea sa spui si ceva despre decoratiuni. Eu personal ma intreb care-i faza cu fonditele si toate alea… total inutil si din dorinta de a face ceva frumos se intampla ceva chicios.
“Surprinde-ţi prietenii şi cere-le să nu vină cu bani, ci cu ce cadou cred ei de cuviinţă pentru casă nouă. Nunta nu e o afacere, eu am venit la nunta ta, tu trebuie să vii la nunta mea şi tot aşa.”
DA! In sfarsit! Urasc din tot sufletul conceptul asta, prima data cand am aflat ca asa se face ( bani drept cadou de nunta) am ramas stupefiat. Si tuturor li se pare ceva firesc!!
Rromania. Ptiu!
Pe de alta parte, bravo! Pentru tipul asta de gandire te citesc/citim.
Şi iar un lucru tradiţional: Suntem obligaţi să mergem la nunta lor, şi ei au fost la a noastră… Sau Mergem şi noi la nuntă, că vom avea nevoie să vină şi ei la noi… Obligaţii….
“să te închidă în acel loc întunecos numit căsnicie”
Nu este chiar asa :sick:
“Articol rezultat în urma unei discuţii de mare rezonanţă cu Radu.
În primul rând, nu te însura. Fugi cât poţi, nu lăsa pe nimeni să îţi taie aripile fragede” asta vine de la un om insurat lool
Da asta cu furatu miresei si cu daru mi se par de rahat eu unu nu vreau dar la nunta si daca imi fura careva mireasa il inpusc (ca pan atunci o sa am si port de arma ..)
Legat de partea cu buletinul, in Galati am auzit intrebarea de bun simt pusa de ofiterul Starii Civile: “Plecati in luna de miere in strainatate?”. Si daca raspunsul era da, buletinul sotiei nu mai era deteriorat. La noi nu a fost cazul, se petrecea inainte de intrarea in UE asa ca pasaportul e fost baza.
Iar despre petrecere, eu nu inteleg de ce la noi (cel putin in Moldova si cred ca si Muntenia, mai putin in Ardeal) nuntile se fac noaptea. De ce nu pot incepe sa petrec la 2 dupa-amiaza si sa o tin asa pana la miezul noptii? Dupa care fiecare la somnic, sa nu ne stricam un weekend din cauza unei nunti (la care poate nici am fi brut sa venim).
Culmea e ca se poate! Sa faci nunta ca o petrecere, sa te distrezi cu prietenii fara sa le ceri (sau sa accepti) bani de la ei, sa nu joci nici gaina, nici voalul sau ce naiba se mai face pe la nuntile astea traditionale, sa dansezi descult pe billy idol, dimineata sa cinti cu prietenii cei mai buni, nu sa stai sa numeri banii din plicuri. Iar buletinul gaurit sa ti-l faci la urgenta, cu spagi si interventii, ca sa poti pleca in luna de miere mai devreme de 30 de zile dupa nunta!
Noi am facut cea mai relaxata dintre nunti. Cu cei mai relaxati dintre invitati. Fara obligatii si scene penibile. N-am lasat nici parinti, nici preoti sau wedding planersi obositi sa ne spuna “ce se obisnuieste”. Nu m-am lasat furata, n-am dat buchetul de pamint. N-am avut nici meneaito, nici brasoveanca. Am facut doar ce ne-am dorit, exact asa cum am vrut noi doi. Ne-am simtit excelent, a fost ca o petrecere mare, data in cinstea celui mai insemnat dintre evenimentele din viata unui om.
Asadar, se poate, oameni buni! Si nu costa mai mult ca o nunta d-astalalta, la care ti-e lehamite sa te duci ca stii ca in afara de bautura, nimic n-o sa te faca sa te simti bine.
Totusi ,nunta la romani are o indelungata traditie…
Am fost o singura data la o nunta la tara (acum vreo 15 ani) si vreau sa spun ca a fost mortala !!
Saracii oameni nu mai vazusera pana atunci studenti care dormeau dimineata in stratul de flori !
Ca sa ma leg de subiect, afost singura la care m-am simtit cu adevarat bine,pentru ca nu ne duceam din obligatie,asa cum foarte bine ai spus.Astazi prezenta la o nunta reprezinta numai indeplinirea unei obligatii,nu mai are nici un farmec,iar distractia,atat cata este ea,este fortata.
Am fost odata, la niste prieteni, la o nunta in Spania. Cu cadou, normal. Le-am luat de aici un tablou frumos, dar fara pretentii de obiect de patrimoniu. Pai credeti ca am putut trece usor cu el la vama? Nooo!A fost atunci singura data cand am regretat celebrul plic cu bani de la nuntile noastre.
De-aia exista pasaport
interesante lucruri am sa tin minte cateva dintre ele cand o veni si randu meu :thumbup: :thumbup:
Voi chiar credeti ca se va trece candva peste plicul cu bani in Romania? No fucking way, NEVER! Radiem balcanism de doi lei din fiecare por… :-S
acum 3 ani cand m-am casatorit, in Iasi, nu mi-a deteriorat nimeni buletinul. Pur si simplu m-au anuntat ca am obligatia ca in decurs de 30 de zile de la schimbarea numelui (am luat numele sotului) sa merg la politie si sa fac cerere de schimbare a cartii de identitate si asta a fost tot .. nu prea pricep cum vine asta cu capsatul buletinului la voi, dar e o porcarie.
Cu banii care-i bagi intr-o nunta iti iei frumos 20-30 de prieteni apropiati si imediat dupa semnarea actelor plecat un weekend undeva in afara tarii. Si petrecut acolo cel putin 3 zile alaturi de sotie si de prieteni!
“Nu te pupa cu toată lumea” as vrea sa stiu cum pot sa aplic sfatul asta foarte bun la anul cand o sa fiu mireasa. nu`mi place sa fiu pupata in general si atunci nici atat, cand voi avea un machiaj perfect.
problema cu plicul de bani la nunta sta asa. toate nuntile la care am fost eu au fost nunti mari, de la 150 la 250 de oameni. putini oameni (tineri insuratei sau parintii lor) isi pot permite sa plateasca asa o nunta cu banii jos, in avans si sa`i doara in pix de banii primiti cadou. aproape toti se bazeaza pe banii primiti in plic sa mai acopere cheltuielile si sa mai ramana ceva dupa, pt luna de miere sau amenajatul casei sau avans pentru ceva.
cat despre furat, pe mine o sa ma poata fura numai daca`mi pune cloroform si un sac negru pe cap si ma baga in duba. nu`mi place acel obicei deloc, mai ales “licitatia” penibila in care mireasa e cumparata pe 2 sticle de whiskey.
Tu cumva ai fost la nunta la care am fost eu sambata???
…. adevarul e ca erau acolo multe rude de-ale mirelui din constanta
nu ma mai duc la nunti pana nu sunt asa cum mi le doresc eu. altfel, cu regret, voi zice pas
Am belit-o, o sa spuna contabilul ca l-am barfit
Contabile, era vorba de o nunta la care am fost la Marriott! Nu trage, da?!
Total de acord cu tine, Arhi. Problema e ca va curge multa apa pe Dambovita pana va invata romanul, nu neaparat sa nu respecte aceste porcarii denumite asa de frumos traditii, ci macar faptul ca fiecare trebuie sa isi faca nunta asa cum are chef. Nu, nunta trebuie facuta asa cum trebuie, si cum se pune de o nunta si incepe cardul babelor binevoitoare sa te informeze ce trebuie si ce nu trebuie sa faci. Iar partea cu obligatiile chiar ca nu o scoti rromanului din cap.
Ca sa nu mai zic de partea cu pupatul, ca eu am experimentat-o pe bune. Si nu ma refer la faptul ca trebe’ sa-ti reprimi anumite sentimente cand te pupa nu stiu cati oameni (la mine au venit la biserica si aia neinvitati, deh, sa imi fie rusine obrazului ca i-am vazut o data in toata viata mea si am avut nesimtirea sa nu ii invit la nunta), nu. Am facut ditamai herpesul dupa asta, de 2 saptamani in asa zisa luna de miere am stat cu calmante, alifii si multe alte porcarii. Da’ la nunta tot m-am distrat, k am invitat lume putina si de calitate.
Arhi, se pare ca-ti plac mai mult inmormantarile decat nuntile, no offence
Ai dreptate arhi. La noi este chestia de traditie. Asa a zis mama ca se facea pe vremea ei, asa trebe sa fac si eu. o p*la. Faceti frate petreceri la care sa va distrati. La care sunt doar prieteni, nu sotu, lu matusa, lu fratele lu mama, pe care nu l-ai vazut in viata ta pana acum.
Si da..nunta nu e o afacere, este o petrecere.
Multa dreptate ai arhi. Damn..de am gandi toti asa ce bine ar fi…
La o nunta super organizata ai mai uitat sa mentionezi “infioratorul” vals al miresei pt care mirii se chinuie pret de cateva sedinte bune
cam asta vom face noi sambata, 12 septembrie
legat de partea cu perforatu` buletinului… mi s-a spus ca pasaportul ii tine locul! ca saptamana de miere e rezervata de juma de an undeva cu soare.. deci plecam orice ar fi