Ceapa, usturoiul şi societatea
Mie şi nevesti-mii ne place la nebunie să mâncăm usturoi. Cel mai des usturoi. Dar mult frate, cu castronul de mujdei o dată. Eventual, mai mâncăm şi ceapă, când mai avem vreo slăninuţă afumată de calitate sau un borş de fasole demenţial, cum fu ăla făcut de nevastă-mea aznoapte. Dar usturoiul…yummy. Sub formă de mujdei, maioneză tartinabilă, cu peşte, cu porc, cu pui, cu ciorbă rece, cu orice, USTUROI.
No, de ce ar trebui să îmi cer eu scuze oamenilor că am mâncat usturoi? Adică văd feţe de alea oripilate “vaaaai, ce pute a usturoi, ce nesimţit”. Sau aud discuţii referitoare la alţii, în care păcatul suprem e că ăla sau aia a mâncat usturoi şi a ieşit aşa în oraş.
Da, eu mănânc usturoi. Pentru că am şi pentru că pot. Şi miros a usturoi, în general seara. Spre deosebire de alţii, care put a transpiraţie, eu miros a usturoi. Şi îmi place.
Dealtfel, cui nu-i place usturoiul??





baga frate usturoi jara jena, ca e sanatos!
ia ghici ce fac acu`:)))
mananci usturoi !
Chiar, n-am mai mâncat de vreo lună. NORMAL! N-am în frigider.
Una peste alta, cred că nu e bine să mănânci prea mult usturoi, stomacul meu protestează după trei căţei, eh… al tău e ceva mai mare
exaaaaaaaact. cu ciorba de fasole:D
Bai si eu sunt mort dupa usturoi dar culmea nenorocirii e ca gagica-mea nu e…asa ca n-am avut noroc, tre’ sa-l programez foarte exact
By the way : tocmai ma pregatesc bag niste ficatei de pasare la teflon Ia sa vedem ce-ar merge la ei ?…
@Mos Califar – ceapa
Nici eu nu pot sa zic ca ma dau un vant dupa usturoi dar pus cu niste iaurt si menta e de neegalat ca dressing de salata…
ba nene, astea sunt discutii da mijlocu’ zilei cand e targheturi de facut si sedinti de procesat ????? ceva mai light n-aveti ???????
miluch, am uitat sa iti zic ca procesez si o bere. iarta-ma
arhi, sunt curios: ti s-a intamplat vreodata sa mananci mult usturoi atat de repede incat sa refuleze in cateva minute? eu am patit-o de la un castron de mujdei, ma intreb daca e normal sau oi fi eu prea delicat
esti delicat:)
Băi, dar ciorba aia de fasole dacă e cu afumătură merge cu o salată serioasă de ceapă. Porţie dublă.
@Mos Califar – sa calesti ceapa intai si apoi adaugi ficateii cu putin delicat. Intre timp cureti niste usturoi, il tai marunt marunt si il presari peste ficatei .O sa mori mancand
. E reteta de la Nevasta(eu fac asta saptamanal).
usturoiul ruleaza..e super bun si pentru sistemul imunitar..eu am crize de usturoi meaning, maninc usturoi gen 3, 4 capatini pe zi timp de fo doua saptamini..god ce bun e
Parafrazand, poti spune ca iti iubesti sotia ca usturoiu-n bucate!
e si hipocolesterolemiant…bine,daca e combinat cu maioneza,nu mai e:)
“No, de ce ar trebui să îmi cer eu scuze oamenilor că am mâncat usturoi? ”
Ceva de genul “de ce ar trebui sa-mi cer eu scuze ca vin langa tine si sotia ta si ma bas in cel mai puturos mod posibil”.
da baseste-te tinere, doar nu o sa te imbonavesti de stomac din asa ceva…
nu e normal sa puti a usturoi cand te vezi prima oara cu o gagica. sau te duci la un interviu. sau la o intalnire de business.
Daca pui si ca usturoiul e destul de bun la raceala ( ca tot sunt racit acum )…
Dar totusi, nu e chiar OK sa mergi la un business mirosind a usturoi. In general, duminica, la un gratar, ca nu are cine te mai “sniffui”.
@J Mihai – cateodata daca e usturoi foarte aromat, se poate sa te tina pana a doua zi, deci si duminica ar putea iesi din discutie.
In rest, da, e normal, mananc usturoi, e sanatos, dar nu cand am intalniri importante. PS – cel mai bun mujdei nefacut acasa a fost la Sighisoara, iam iam…
[...] – Arhi. Numai simpla imaginare a unei sedinţe de Guvern cu vicele Arhi întrerupându-l abrupt pe Ciutacu [...]
cel mai bun mujdei/crema de usturoi se face cu ulei de masline. Se iau 2 capatani mari de usturoi, se piseaza ft bine, se pune sare dupa gust, dupa care incepe sa se inglobeze uleiul de masline. Aici atentie!!! Poate sa inghita extrem de mult ulei. se amesteca incet incet usturoiul pana iese o pasta foarte iute, galbena ca si maioneza si aromata. dupa gust se poate pune si busuioc la sfarsit. merge cu absolut orice de mancare cred.
I know the feeling ! Si mie imi plac astea doua la nebunie. Chiar m-am despartit de o ex-girlfriend pe motiv de mancat ceapa si iesit in oras cu ea imediat dupa
Usturoiu’ rulezzz!
Si eu mananc usturoi la greu, asa ca te inteleg perfect.