Adevărurile Amway și minciunile adepților lor

scamwayglobalgraphic Adevărurile Amway și minciunile adepților lorDe când am ajuns numero uno în google la căutare amway minciuni, e o adevărată bătălie în comentarii, în care mi se demonstrează cât de bine e AMWAY și ce bune sunt sistemele astea piramidale de vânzări.
Ca să o lămurim 1 dată pentru totdeauna, fost prieten amweist:

1. Ești josnic pentru că îți bazezi vânzările pe aburirea prietenilor. Tu vinzi numai prietenilor și familiei. Și iei bani din asta. Ești la fel ca măgarii ăia de la Zepter care îți vând aspiratoare și aparate de făcut aburi, la preț de Ferarri, bazânduse pe faptul că la marile lor reuniuni nu vin decât membrii cu cunoscuții lor. Și dacă îmi ești rudă, mi-e jenă să te fac de râs în fața șefului tău, sau cum s-o zice în sectele voastre, și să refuz.

2. Chestia cu “le fac un bine prietenilor mei, sunt ca un medic care își împărtășește cunoștințele” e altă josnicie fără seamăn. Faci un bine vânzând mizeriile alea enorm de scumpe, ca să îți iei comision. Mama ta nu are nevoie să o furi de bani, vânzându-i la suprapreț mizerii. Mai bine cere-i bani, nu o fura, în numele unor americani.

pyramidscheme5b25d Adevărurile Amway și minciunile adepților lor3. Ești josnic pentru că mă chemi la reuniunile voastre de rahat, profitând de faptul că îmi ești prieten și nici măcar nu îmi spui unde sau de ce mă duc acolo. Profiți de prietenia mea și de încrederea pe care am avut-o în tine. De aceea nu îmi mai ești prieten.

4. Ești josnic pentru că îmi iei bani, fără să mă anunți dinainte că îmi iei acei bani, ca să vă ascult mizeriile sectante, spuse de săraci cu chiloții rupți în cur, pentru 100 de lei pe seară.

5. Ești josnic pentru că îmi iei acei bani ca să pot să vă dau bani și să cumpăr acel minunat pachet de start, care nu costă decât un mizilic, pe care dacă-l vând, pot face bani frumoși. Dacă nu îl vând, voi avea cea mai minunată pastă de dinți din lume. Pentru asta îmi iei taxă de intrare.

De asta ești josnic, fost prieten al meu. De asta nu îmi mai ești prieten și de asta cei care își păcălesc familia și prietenii pentru a vinde produse Amway nu au prieteni decât pe alți josnicăloși, care și-au luat cu flit de la cei de care au abuzat.

Concluzia?

Care e diferența dintre scrisorile Nigeriene și minciunile Amway?
NICIUNA




Articole care pot avea legătură


560 Responses to “Adevărurile Amway și minciunile adepților lor”

Pages: [1] 2 3 4 5 … 23 » Show All

  1. 1
    Kramer a scris pe

    Youuuhaaaaaaaa!
    You’ve just made my day.
    Go DIAMOND! :)

  2. 2
    ARHI a scris pe

    ah, preferam Saphire, suna mai ghei

  3. 3
    ionouka a scris pe

    Amway, forever, avon, toate niste mizerii care daca ar iesi pe piata in sistemul retail, s-ar ingropa intr-o luna…

  4. 4
    ARHI a scris pe

    ionouka, de ce sa iasa pe retail, cand rude si prieteni creduli se gasesc tot timpul

  5. 5
    webteh a scris pe

    chiar zilele trecute m-am intalnit cu un amwaist, nestiind ca-i amawist (cu ce rimeaza?) si crezicand vrea sa-i fac un magazin online sau ceva de genu.
    Dupa vreo 2-3 minute m-am prins de fapt de ce vroia si cand si-a scos pasta de 27 de lei din care o singura persoana se spala pe dinti 4 luni de zile ca cik pune mai putin , m-am convins 100%
    zici ca le spala mintile la intalnirile de la sincai

  6. 6
    Lucifer a scris pe

    MLM-isti :) Mai exista d-astia? Sau au aparut iar acum cu criza?

  7. 7
    ARHI a scris pe

    cand e criza apar teleeurobinganelele si porcariile astea de scos bani de la fraieri

  8. 8
    nina a scris pe

    Daca pana azi n-am auzit de amway, se cheama c-am pierdut ceva? :coffee:

  9. 9
    Kramer a scris pe

    VIDEO MOTIVATIONAL AMWAY:

    Niste DIAMONDS sau DIAMONDS wannabe, excitati de cati bani castiga (sau vor castiga)

    http://www.youtube.com/watch?v=3nss3HvzJYM

    :)

  10. 10
    ARHI a scris pe

    u fkin kidding me. NU AI AUZIT DE AMWAY?? iti dau mailul lui Tudor, care e un prosper om de afaceri si convinge oameni pe-aici sa mearga la intalniri sa vada oameni bogati, cu rude multe si obraz gros

  11. 11
    Radu a scris pe

    @nina
    Asta-i caterinca, nu? Cum sa n-auzi de Amway? E ca si cum ai spune ca nu te-a sunat pana acum nici un consultant Nederlanden/ING…

  12. 12
    Cristian a scris pe

    ca tot vorbim de companii, te rog arhi, publica si mail-ul pe care ti l-am dat, in legatura cu preturile de la carrefour.

  13. 13
    Chucky a scris pe

    lol la o “intalnire” deasta a fost si taicamiu acum vreo 9-10 ani la tasu unui coleg de generala si ii promitea ca o sa faca nush cate sute de dolari,ca el deja face vreo 2000 pe luna.A fost mai multa lume acolo si i-a tinut cateva ore,dar taicamiu nu a halit ce a zis ala.Dupa aia de la fisu chiar am inteles ca scoate bani frumosi tasu din asta pentru ca altceva nu muncea,probabil a prostit destul de multi :)

  14. 14
    blink a scris pe

    Postul asta merge mana-n mana cu cel al lui zoso despre Scoala de Bani ? :) Spalati mintile oamenilor. Go Diamond :) )

  15. 15
    Lucifer a scris pe

    Astia de la Amway aveau o divizie cu neste magazine on-line de ti le puneau ei la dispozitie. Aveam un coleg de facultate de se ocupa cu asa ceva.
    Bine pe ala l-au targetat bine rau de tot ca era si din nu stiu ce secta religioasa. Credea orice si evident toti “fratii” lui cumparau de la el.

  16. 16
    aditrif a scris pe

    Spot on Arhi.

    Cu cata parere de rau si durere de inima a trebuit sa refuz niste prieteni care m-au dus la un meeting scamway de unde n-am mai scapat cateva ore…

    Extraordinar, plin de “diamante” si “smaralde” pe acolo, cu limuzine de lux in parcare, lume venita din toate colturile lumii sa-i vada cum promit raiul pe pamant, stelele de pe cer, croaziere de lux si partea frumoasa e ca nu trebuie sa faci aproape nimic, doar sa convingi cativa prieteni sa vanda niste produse dubioase.

    Si azi regret ca nu am intrat in “retea”, a fost greseala vietii mele :)

  17. 17
    Pavel a scris pe

    Amway are produse ca toti ceilalti producatori. Ca parca conteaza cu ce pasta de dinti te speli… ca daca ar fi amway langa sensydent (pe raft) poate omul ar prefera amway ca e de fite sau ceva… Daca iti plac aceste produse cumperi de la vecinu. dupa un timp iti dai seama ca e futai si mai bine te inscrii tu si iti vanzi tie! asta daca iti plac. e ca si cum ai cumpara cu discount. Daca careva din prietenii tai vor sa incerce foarte bine… nu spui tu “Nu” lor… Le vinzi 1 produs doua 2 dupa aia daca intradevar vor produsele le spui sa se inscrie si ei… bineinteles prin tine.. si nu au decat sa-si comande singuri. tata lumea e multumita… si daca in decursul timpului prietenul are un prieten… atunci se poate ai sa castigi ceva bani din asta dar cu siguranta nu iti vei cumpara iaht. Dar Toti care incearca sa vanda la altii sunt MORONI. PULOvarumeu lasa-ma in pace. Daca e inscris la amway si nu vinde la nimeni … e de treaba.. de fapt e treaba lui…

  18. 18
    linistit a scris pe

    poi daca nu ti pacalesti prietenii si rudele atunci pe cine?important este sa i bagi si pe ei in ”afacere”ca doar sunt rude cu tine nu?

  19. 19
    Tudor a scris pe

    “Cainii latra, caravana trece”

  20. 20
    Kramer a scris pe

    Trece caravana, dar se tot destrama…

  21. 21
    ARHI a scris pe

    tovalul e gros

  22. 22
    karmapolice a scris pe

    MAI EXISTA amway INCA IN ROMINIKA?NU S-A TREZIT LUMEA?

  23. 23
    Andrei a scris pe

    Pentru cine nu stie ce sunt scrisorile africane, puteti sa va delectati si cu exemplul Church of the Painted Breast :) )
    http://www.419eater.com/html/joe_eboh.htm

  24. 24
    george_escu a scris pe

    Acum vreo 3 ani stiu ca iesise un scandal … ca nu plateau impozite si evaziunea era de cateva milioane de euro …

  25. 25
    Robintel a scris pe

    @Radu

    Pe mine nu m-a sunat nimeni de la ING… =)) Desigur, am fost şi eu ţăpit să merg la o întâlnire scamway. Am stat 45 de minute, după care m-am scuzat şi am spus că nu sunt interesat. Se uitau toţi la mine de parcă ar fi vrut să mă linşeze. =)) Câte porcării cu MLM se pot face şi se şi fac, de te doare mintea. De exemplu nu ştiu ce lider de sindicat de la Compania Naţională a Huilei (sau ceva director, îmi scapă) a vândut la greu, mişculând o licitaţie sau ceva de genul acesta. Ia ghiciţi ce pedeapsă a luat câd a fost prins acum vreo 3 ani? Ceva cu suspendare, dar alea 3 miliarde au rămas la el…

Pages: [1] 2 3 4 5 … 23 » Show All