ARHI

Cand eram eu prin clasa a 6 a sau a 7a, m-a trimis mama in tabara la Olanesti. Saraca, cred ca singura ei dorinta era sa mai scape de mine. Tin perfect minte ca tabara a costat 130 de lei, lucru ce imi trezeste ceva nostalgii. Oare cat o fi o tabara de 2 saptamani acum, in zilele noastre?

In fine, am plecat in tabara, impreuna cu cel mai bun prieten al meu, Coriolan. Coriolan era prietenul meu pentru ca eram singurul capabil sa il depaseasca in alergare (da stiu, nu ati crede, dar piticu de exemplu poate sa confime ca sunt foate rapid la fuga, in pofida celo 120 de kilograme), iar pe vemea aia chiar eram un pusti subdezvoltat si subnutrit, deci imi era extrem de simplu sa fiu rapid.

In tabara, ca in tabara. Nu prea reusea sa ne supravegheze nimeni, ca sa nu mai vorbim de faptul ca nimeni nu prea era interesat sa ne supravegheze. La urma urmei, ce sa poata sa se intample in Olanesti, unde era plin de babalaci veniti sa isi trateze batranele oase, iar cea mai importanta chestie a zilei era masa, pe care o asteptam ca pe Craciun, fiind destul de proasta si destul de putina, drept pentru care umblam flamanzi si cu ochii goi cam in cea mai mare parte a zilei.

Si daca tot nu ne supraveghea nimeni, eu cu Coriolan am luat cea mai inteligenta decizie pe care o puteau lua 2 copii exilati in creierii muntilor si rupti de foame. Am decis ca e cazul sa ne indragostim. Problema era ca amandoi ne-am indragostit de aceeasi fata. Se numea Ileana si amandoi, desigur, credeam ca e cel mai frumos nume din lume.
Ei, atunci am remarcat eu ca in caz de dragoste, prietenia se duce cu pluta pe Bistrita.

Brusc, Coriolan a devenit inamicul meu principal. Si eu al lui dealtfel, lucru care se putea citi in privirea sa ucigatoare, cand ma surprindea privind gales la Ileana, cum manca ea placinta cu dovleac de la bulgarul din coltul caminului unde stateam. Nimic nu ne mai unea, iar mizeriile ce ni le faceam unul altuia erau inimaginabile pentru 2 prieteni.

Legat de pat dupa somnul de dupa masa, crema de ghete pe prosopul de la baia de dimineata, sireturi innodate la bocanci, pungi de apa aruncate in cap de la inaltime, astea deja erau deja mizilicuri. Atunci am aflat ca daca pui mana unui copil care doarme intr-o oala cu apa, mai mult ca sigur va face pe el in pat.

Pana cand, dupa vreo 3 zile de lupta surda, crema de ghete in ochi si pasta de dinti in paine, am decis sa rezolvam aceasta problema ca barbatii, printr-o bataie decisiva, ce va hotara cui ii revine mana Ilenei. Asa ca ne-am dus pe un tapsan de langa padure, urcat undeva sus deasupra soselei, sa ne batem.

Am ajuns, ne-am dezbracat la bustul gol, ca asa se batea Don The Dragon Wilson in filmele cu Cinthya Rothrock si cand sa incepem sa ne caram pumni in capatani…

O vedem pe Ileana. Suava ca o zambila, mergea de mana pe sosea cu un tip, mult mai mare decat noi, inalt, solid, adica in general cam tot ce nu eram noi la vremea aceea. Am aflat ulterior ca era baiat de baiat, de loc din Olanesti, un fel de Fat Frumos al satului, sau orasului, ce o fi fost Olanestiul pe vremea aia.
Brusc, Coriolan a redevenit cel mai bun prieten al meu, am decis ca toate fetele sunt proaste si nu merita sa destrami o prietenie adevarata pentru nici o femeie, dar…

Aflati continuarea in bannerul afisat pe www.9am.ro printre mesajele de Craciun ale altor utilizatori de internet. Asteptati cateva secunde si va aparea. Hai că la asta nu v-aţi aşteptat.