Nu mai există emisiuni de divertisment
Discutam zilele trecute cu un prieten despre televiziunea din Epoca de Aur şi anii imediat următori. Era haios să ne aducem aminte de cele 2 ore de program zilnice, formate din reportaje despre vizita tovarăşului, despre ce a mai făcut tovarăşul şi ce a mai scris tovarăşul.
Eventual, mai băgau şi un reportaj în care prezentau salturile uriaşe făcute în tehnologia polimerilor, datorită studiilor extraordinare făcute de tovarăşa, acest extraordinar om de ştiinţă.
Dar ne aduceam aminte cu plăcere de programele de revelion, despre emisiunile umoristice, despre hazul actorilor implicaţi, de MARII oameni care încercau, măcar O DATĂ pe an, să înveselească 20 de milioane de sclavi din lagărul Epocii Ceauşescu.
După care am realizat un fapt dureros, aproape.
Nu mai există emisiuni de divertisment la televizor. Pur şi simplu divertismentul în rromânia a murit.
Pentru că noi acum avem doar Vacanţa Mare, cu umorul “vino fă în morţii ma-tii”, la care sala behăie încântată, avem un Divertis dus la vale total, care nu reuşeşte să smulgă zâmbete nici măcar celor plătiţi în studio să dea din palme, avem un Vouă care a rămas înţepenit în zona comunistă.
În rest? Capatos, Nikita, Cristian Brancu, Naomi, Dan Negru, Stefan Banica “Oameni Buni”, peste tot numai mizerii care proslăvesc degradarea socială, maneaua eternă, sexul plătit, prostia feminină şi cam atât.
Da, probabil prinde la foarte multă lume. Pentru că în ultimii 20 de ani s-a lucrat intens la îndobitocirea populaţiei. Generaţii de copii care sunt practic analfabeţi, salivând la pozele de pe Hi5 ale colegelor de clasă, au ieşit pe porţile şcolilor de stat, părăsite de profesori hulpavi, dornici de bani mulţi pe muncă puţină. Şi au intrat în facultăţi particulare, contra unor sume modice, şi-au luat examenele cu 50 de euro bucata, au cumpărat o lucrare de licenţă cu 200 de euro şi acum…acum sunt elita intelectuală a rromâniei, acea elită care se ineacă de râs cu bere când îl aude pe Frankfurt urlând Vă tai, să moară mama!
Între timp, am învăţat să ne uităm la străini, pe youtube. Aşa am aflat de un Johny Carson, de un Saturday Night Live, de Jeff Dunham, de Carlos Mencia. Şi vedem că se poate face şi umor de calitate, nu doar zoaiele în care ne scăldăm noi. De acord, şi ei au zoaie. Dar noi avem NUMAI zoaie.
Mă uit la Bună dimineaţa cu Răzvan şi Dani. Crudu e în ţâţele goale. E proastă bâtă. Lumea râde în hohote când aude că mărturiseşte că e proastă.
Sunt trist. Ce aţi făcut cu umorul nostru?

Of Arhi, m-am trezit dimineata si am dat pe Pro Tv unde aratau cum scoteau unii uncadavru din apa si m-am oripilat, dupa care vad la tine poza cu Nikita…bleah!!!
In ceea ce priveste emisiunile de divertisment ai mare drepate, nu ai la ce sa te uiti la noi. Si in general, nu ai ce sa vezi la TV. Singura emisiune la care ma uit cu drag e Apropo TV.
Sa ai o zi buna!
Crudu nu e proasta ( parerea mea ) .
E platita sa joace un rol .
ai uitat de Maru(n)t(ic)a…
Din fericire avem un “In Puii Mei”. Desi numele emisiunii nu e cel mai fericit, emisiunea e absolut delicioasa.
Foarte bun articolul. Credeam ca doar eu, sau noi(me&my friends) nu putem rade la nimic ce se difuzeaza la tv. Totul e jalnic. Ori nu e funny deloc, ori e de un prost gust exagerat. Apropos, mie nu-mi plac nici stand-up-urile romanesti, vezi Deko. Fura de-afara, injura(wow, ce cool!), si reusesc sa aiba succes printre corporatistii tipici, care-ar rade la orice nu e o “procedura”.
Capatos…n-are sens sa-mi uzez tastatura, sincer.
zetu, daca si Bendeac are umor, inseamna ca eu sunt Florin Piersic
Jallon, unii au avut norocul de a o cunoaste personal…
omfg :O m-a oripilat poza aia cu nikita. Eu ma intreb ce o sa vedem de revelion ca de cativa ani nu mai e nimic de calitate
. Totusi cred ca o sa ma uit la Jeff Dunham’s Very Special Christmas Special 
Demult nu m-a mai atins un post asa…cata dreptate poti sa ai…In puii mei…e prea groteasca…
Hmmm, si cum e d-ra Crudu??? Ca si emisiunile de divertisment?!
Nu mai avem televiziune in general … atata timp cat audienta se face din sex, injuraturi si manele putem sa ne bagam picioarele in ea televiziune. Problema e ca si eu dau ceea ce se cere, ce audienta crezi ca are TVR Cultural? Nu suntem nici macar mediocrii sa le amestecam – o baba violata cu un politai care-a refuzat sa ia spaga (aaaaa, politaiul care nu ia spaga trebuie sa fie ceva normal – nu exemplu pozitiv la televizor, pe post de INCREDIBIL ). Ne ducem dracu’ incet si sigur !!!
daaaaa, si trebuia sa definesti umorul prin bucata aia de bacon, nikita:))
pentru umor, eu merg pe filmele lui guy ritchie. iar la noi in tara il avem pe teo de la deko caffe, care e bun.
Arhi, pana la urma e vorba de gusturi aici. Dar din cate tin minte, era o vreme cand te credeai Piersic, si executai niste filmulepe pe la happy fish.
execut si acum filmulete si nu ma cred piersic. imi stiu prea bine locul
Anyway, ma bucur c-am reusit sa-ti luminez ziua de marti. Promit sa revin si maine dimineata, cu acelasi scop precis. Btw, transmite-i lu’ zoso, un calduros iapula, asa, in spiritul sfintelor sarbatori.
cum frate arhi…bendeac nu are haz ???? ma uimesti
)) m-am uitat la emisiunea aia tras,netras,beat,treaz,suparat,vesel,nimic frate.nici macar un zambet.a si ca tot ai adus vorba de stand up-uri…ii avem pe aia doi cerebelu parca si nu mai stiu cum de vin la capatos mereu cu glume luate de la katt williams de cand era omu la inceput.hazu s-a dus pe lapu.haz mai are ghiuri pascu cu skit-ul acela cu turcii/dacii/domnitorii.in rest…sunt pa toti.
luca, iti explica acu fratele zetu ca bendeac are un umor
fin sideliciosBre arhi, am zis delicios, nicidecum fin. Ca si concluzie, pe mine ma amuza individu ori de cate ori il urmaresc. So, fiecare cu gusturile lui.
te rog frumos schimba poza
zetu, am corectat.
cel mai…, de ce, e bomba sexy a rromaniei::D
Umorul nostru este condus de altii, care fac bani din el, si astfel nu mai conteaza deloc calitatea.