Saluuuut, dar nu tie

monkeyembarrassingmomenh Saluuuut, dar nu tieCred ca cea mai jenanta faza care ti se poate intampla vreodata este sa fii pe strada sau aiurea, oricum in public si sa vina cineva spre tine sa te salute sau sa te stranga in brate.

Tu sa ai impresia ca te saluta pe tine si incepi sa zambesti, sa faci cu mana si vezi ca de fapt acel cineva saluta pe cineva din spatele tau.

Si atunci incerci sa mimezi ca de fapt nu s-a intamplat nimic, faci in continuare cu mana de parca chiar ar exista cineva in zare, care se indreapta spre tine sau duci mana la ureche, uitandu-te in sus, sperand ca o sa apara un stol de extraterestri, sa te salveze de la jena maxima prin care treci.

Mi-am adus aminte de faze de genul asta cand ma uitam acum vreo 2 zile la Olimpiada, unde erau niste gagici care se dadeau cu craci-n aer la niste trambuline. Regula era ca dupa saritura, schioarea sa se duca la celelalte gagici care stateau jos la sosire si sa se imbratiseze pe rand, in ordine.

Numai ca tipa asta, o chinezoica, vine hotarata cu bratele deschise spre cele 2 fete de jos, aia din mijloc se ridica, deschide bratele…si chinezoaica trece pe langa ea si se duce la urmatoarea.
Sincer, am schimbat programul de jena, ca nu am putut sa ma uit…

Alte momente jenante, careva?




Articole care pot avea legătură

       
  • » No related posts


54 Responses to “Saluuuut, dar nu tie”

Pages: [1] 2 3 » Show All

  1. 1
    Alen a scris pe

    Am mers la tenote de bilete, am cumparat 2 si unu trebuia sa il dau amicului meu, merg cu capul in jos si intind mana cu biletul, astept si nu se intampla nimic, ridic privirea si tipu radea de mine.

    Amicu ramasese la toneta si se uita la ce fac eu.

    Mentionez ca erau amandoi cu geaca alba.

  2. 2
    ARHI a scris pe

    bine ca nu ti l-a luat:))) dpdv legal, tu i-l dadeai, nu era furt:)))

  3. 3
    Alen a scris pe

    Ma bucur ca ai inteles, de azi o sa recitesc inainte sa dau “comenteaza” pentru ca am tras acolo niste scrisuri.

  4. 4
    camelcutza a scris pe

    Am intrat intr-un magazin sa iau o mostra de parfum si o vanzatoare a sarit pe mine, sa ma “ajute”. Am luat mostra (o fasie de hartie) si am intins-o. Cand am iesit, mi-am dat seama ca de fapt fasia nu era parfumata, si asta incerca sa-mi spuna vanzatoarea:))

  5. 5
    badjoke a scris pe

    Am vazut faza live, dupa, chinezoaica o imbratiseaza si pe tipa respectiva…

  6. 6
    punKreas a scris pe

    O faza amuzanta ce se petrece cam des este atunci cand mergi cu cineva pe strada, ii povestesti cu patos despre ceva, dupa care constanti ca te confesai unei alte persoane, deoarece respectivul ramasese in spate sa-si lege sireturile :) ))

  7. 7
    Bătristă a scris pe

    Aia cu răzgânditul în timp ce coboram cu scările rulante de la ultimul etaj din Unirea și încercatul să urc înapoi se pune? Nu m-au văzut decât vreo jumatate dintre cei aflați la masă în momentul ăla cum aterizez pe burtă :) )

  8. 8
    Dictionar roman englez a scris pe

    Mergeam pe strada si vad un amic (arata lei doar ca era mai bine imbracat ca deobicei si cu o floare in mana)
    Ma duc spre elo si il ia ce faci coaie …. ala se uita la mine ca la mort … deci imi venea sa ma bag in pamant …

  9. 9
    Narcisa a scris pe

    eu sunt cam neindemanatica atunci cand vine vorba de interactiunea cu oameni. Eram intr-un teambuilding si de dimineata o tipa a tinut neaparat sa ne salutam prin pupaturile alea femeiesti. Nu stiu cum se face ca n-am nimerit directia (spre obraz adica) si m-am dus direct spre gura ei. Nu-i nimic, ea a schimbat pozitia. Am schimbat si eu, astfel incat tot spre gura ma duceam. Nu stiu ce-o fi crezut aia. Nu, nu sunt lesbiana!

    la fel patesc si pe strada. Vad ca vin oameni spre mine, pe aceeasi linie cu mine si ne trezim ca dam in stanga sau in dreapta amandoi, astfel ca ne trezim tot pe aceeasi linie. Inca o incercare. Tot acolo. Ne trezim fatza in fatza si aici incepe distractia. Eu la dreapta, ei la stanga. Eu la stanga, ei la dreapta. Eu stau pe loc, stau si ei. Pe unii ii enervez in asa hal incat practic trec prin mine :) ) injurandu-ma, desigur

  10. 10
    mircea a scris pe

    mergeam cu masina intr-o vara si vao o biciclista blonda cu parul lung, desfacut. Aveam geamurile deschise, si cind ajung linga ea claxonez, si stric, “papusa, te-ai speriat?” Si cind se intoarce, era mama unui prieten…

  11. 11
    maddy a scris pe

    un moment asemenator a fost la un botez. dupa o hora a inceput alt gen de muzica si m`am dus spre masa unde stateam sa`l chef pe prietenul meu la dans. mesele erau in linii paralele si cum fara ochelari nu vad bine, m`am dus la masa de langa unde statea cu spatele un tip brunet in costum negru. l`am luat de mana si i`am zis “hai sa dansam” si cand s`a intors era altul de fapt. mi`am cerut scuze si m`am dus unde trebuie dar dupa aia am auzit ca s`a ofticat prietena lui pe el (chiar fara motiv) ca de ce`l invita aiurea fete la dans.

  12. 12
    ARHI a scris pe

    Jesus…

  13. 13
    Cata a scris pe

    Una dintre cele mai penibile faze am patit-o cand lucram la radio, si stateam la o tigara in studio, cu Dima si cu Liana Stanciu. Nu mai stiu exact despre ce vorbeam, dar la un momen dat ma aud spunand ca o stiu pe Liana Stanciu de cand aveam eu 9-10 ani si ma uitam la ea la televizor (ea fiind langa noi) 0_o. Abia apoi am realizat ce am spus, m-am carat ca golesc scrumiera … ce era sa mai spun?

  14. 14
    ARHI a scris pe

    Chiar asa de babuta e?

  15. 15
    oana a scris pe

    sun.
    o voce de barbat: Alo!
    eu: doamna Popescu?
    o voce de barbat: evident ca nu….

  16. 16
    ARHI a scris pe

    Criminal era sa raspunda: Da, va rog

  17. 17
    oana a scris pe

    si daca tot m-am pornit….

    mi s-a lipit o guma de mestecat de fund in plina inspectie de definitivat (sunt profa).

    am cerut scuze unui stalp in care am intrat cu capul mergand pe strada si uitandu-ma aiurea dupa cai verzi pe pereti.

    gata!

  18. 18
    Cosmin a scris pe

    Intr-o zi cand m-am urcat in autobuz sa merg la scoala,buimac de somn,ma uit la tipu’ din dreapta mea si cred ca-i un coleg.
    Dau “noroc” cu el,si ma intreaba “salut salut,da’ te cunosc?”.
    Dupa ce ma uit mai bine imi dau seama ca nu era el.Am spus ca l-am confundat,mi-am cerut scuze si asta basta :) ).

  19. 19
    maddy a scris pe

    am multumit bancomatului dupa ce mi`a dat banii :) apoi am ras.

  20. 20
    Cata a scris pe

    @ Arhi: aproximativ, dar cred ca eram eu mai pustiulica atunci cand o vedeam la TV sau o confundam cu alta blonda, care avea ceva emisiune cu filme pe vremea aia. Cert e ca am facut-o baba, fara sa vreau

  21. 21
    Nikki a scris pe

    ma plimbam cu una pe malul marii… si din romantism am ajuns sa ne punem mana pe unde trebuie…

    nu am mai asteptat pana acasa si am intrat intr o padure.. si ne a prins un mos… :) )) … dar n a fost naspa si … s-a uitat, si-a mai belit ochii o data, dupa care a plecat zambind. :D

  22. 22
    Miha a scris pe

    Urasc situatiile penibile. De fapt, mi-e jena de ale mele si mi-e jena si de ale celorlalti. Un fel de capra vecinului ceva mai pozitivist. O faza aiurea mi s-a intamplat in autobuz. Am prostul obicei de a ma propti la mijlocul bus-ului, acolo unde e locul special destinat persoanelor cu dizabilitati. Si cred ca ascultam ceva muzica in casti, caci eram destul de aiurita. A “urcat” in bus o persoana in carucior si.. statea exact acolo la intrarea de la mijloc. Eu stateam bine mersi ca nu ma prinsesem. Cred ca m-au tintuit cu privirea un intreg clan de babute dar pana sa ma prind, fusese coborit tipu’. Asa prost m-am simtit si alea au crezut ca stau de-al dracu’ acolo. :\

  23. 23
    erikk a scris pe

    am fost prins odata fara bilet in autobuzul full de lume :)
    that was embarrassing

  24. 24
    ARHI a scris pe

    Erikk, aia e mandrie…

  25. 25
    mircea a scris pe

    La terminarea liceului s-a facut careu in fata unitatii ca fiecare diriginte sa-si premieze elevii.Evenimentul a fost chiar si filmat. Am fost absolut socat sa-mi aud numele in dreptul mentiunii a 2-a. M-am dus la diriginta si am luat diploma si am plecat, iar ea spune in microfon ” Fara sa ma pupi ?”, asa ca ( cu glezna luxata dar si cu prezenta de spirit ) m-am intors la ea si am pupat-o, dar n-am aratat jena, pentru ca se stie, daca arati slabiciune in fata liceenilor te manca de viu. :) . Rasetele n-au durat foarte mult, toti ma stiu un tip mai glumet, probabil au crezut ca era un scenariu de-al meu, Slava Domnului

Pages: [1] 2 3 » Show All

Leave a Reply

Do NOT fill this !