Dar avem fax?!
Fax vine de la facsimil. Adica in vremuri innegurate, cand tehnica era la pământ, iar windows 3.0 era vârful de lance al tehnicii, ca să poți trimite documente în facsimil la distanțe mari, într-un timp scurt, foloseai mașinăria asta, numită fax.
Doar că între timp, tehnica a avansat. S-a inventat emailul. S-au inventat imprimantele laser, imprimantele color, imprimantele laser color, imprimante cu jet, imprimante matriceale, o gama întreagă tehnologică.
Și datorită lor, s-a simplificat viața. Vrei să trimiți un act? Faci o poză și o trimiți pe mail. Sau o scanezi și o trimiți pe mail. La capătul celălalt, corespondentul va trebui să dea doar print. Et voila, va avea facsimil identic, printat color, etc.
Ei, mi se pare de domeniul absurdului ca în 2010 să mă duc la o primărie și să îmi spună că nu au email și imprimantă, dar dacă vreau, pot să le trimit pe fax ce am nevoie. Să zicem că la stat te aștepți la orice, că trăiești în rromânia, țară de glorii și dor, unde avem râu și RAM și plăteam tribut la turci că voiam noi, nu că ne căsăpeau ei.
Dar să mă duc la un cabinet medical, ultra utilat și sofisticat și să îmi ceri să îți trimit adeverința de la muncă pe fax…e strigător la cer. Păi vă dau mail. Nu se poate, aici nu avem mail, iar mailul meu personal de aceea se numește personal, pentru că e personal.

Romania, tara tuturor posibilitatilor
oamenii sunt xenofobi si inapoiati
Puteai sa o urci pe google docs sau pe orice alt site si gata.. nu neaparat mail.. daca era linku prea lung in scurtai ca sa scrii linku repede intr-o nota pe telefon si gata xD
Dar daca duci adeverinta de munca ca si foaie A5 sau A4, eliberata de cei de la resurse umane ce are?
faxul -ca transmisie- are totusi o confidentialitate/securizare mai mare decit e-mailul. trebuie sa recunosti ca e mult mai usor sa spargi conturi de e-mail, sau sa interceptezi traficul de e-mail decit sa interceptezi o transmisie fax.
mie si acum mi se par aplicatiile astea de internet banking mult mai vulnerabile decit aplicatiile de electronic banking pe dialup dedicat, care erau la mare mode acum vreo 15 ani.
Ce-mi plac cei care se supara ca vacarul pe sat.
Inainte de a critica sa analizam putin datele problemei:
1) exista in romania legea documentelor electronice?
2) esti dispus sa dai bani pe un cetificat electronic (verisign)?
3) esti dispus sa raspunzi legal pe baza unui email trimis de tine care dovedeste ca softul folosit e fara licenta?
având în vedere că, la celălalt capăt, primitorul tot va trebui să printeze ceea ce-i trimiți prin mail, eu cred că faxul nu e chiar așa o idee proastă pentru situația dată. se folosește și în afară, tocmai pentru simplitate și securitatea relativă pe care o oferă în manipularea datelor. plus că sunt țări în care semnătura electronică nu e recunoscută legal, în schimb documentele olografe trimise prin fax, da.
citeam acum ceva timp un articol în PC World despre tehnologii obsolete, au trecut și faxul acolo…așa că opiniile sunt împărțite
@eusitu – mai citeste odata articolul. Se refera la TRIMIS PE FAX vs. TRIMIS PE EMAIL. Din punct de vedere al legalitatii documentele au aceeasi valoare – nula
.
@Arhi – e logic, fax-ul e mai usor de intretinut. Scoti aparatul din cutie, bagi in priza voia ! comunicare. Pentru mail iti trebuie server, iti trebuie calculatoare etc. Sa nu cumva sa bagi in fata argumentul ca exista si free – de cand foloseste statu’ ceva free ?
Faxul e problema lor..si a noastra ???
Eu cred ca sunt prea ocupati sa rada pt ca, nah….au spor de ras, prea ocupati sa ocoleasca prafu’ din birou ca pe jaloane pt ca….au spor de praf si apoi sunt aglomerati peste masura de “plicurile” cu stampila de mita pe care trebuie sa le rezolve in timp util – asta e romanul – nu se poate scrie o carte despre el…. se poate reface biblioteca de la Alexandria.
si legislatia e de vina, la stat nu poti sa le dai oferte “oficiale” decat fax, posta, sau personal…
Am fost saptamana trecuta la ONRC sa scot un constatator pentru firma si atenta la detalii cum sunt, am uitat sa-mi fac imputernicire.
La registrul comertului au fax dar nu functioneaza, asa ca o functionara draguta a sarit de la ghiseu si mi-a dat mailul ei (de serviciu, e adevarat) pe care sa-i trimita cineva de la birou imputernicirea scanata. A mers si toata lumea a fost multumita. Deci, uneori se poate.
Dar in mai toate primariile angajatii au spor de lucru la calculator… Mi se pare normal, la cat messenger “lucreaza” oamenii. Aaaaaaa si mai e si postacul de partid care trebuie platit!
eusitu o zice bine, in sensul ca in Romania la institutiile de stat in mod special, sunt considerate oficiale doar documentele trimise prin fax sau posta. Nu inteleg de ce, pentru ca si un fax se poate falsifica la fel de usor ca si un email sau o adresa de email, ca sa nu mai vorbim de faptul ca fax-ul se vede ca curu. Dar pana nu vom avea o legislatie serioasa din acest punct de vedere, va trebui sa ne multumim si cu atat.
Cel mai amuzant apropo de “Trimiteţi un fax” mi s-a părut un dialog cu o tânără de la Orange. Plătesc factura online prin sistemul lor, şi sun să confirm plata. Că nu e suficient să confirm datele introduse online, trebuie să mă duc să trimit un fax cu acestea. Sec am întrebat-o de ce mă lasă să îmi plătesc factura de la birou, dar trebuie să alerg prin oraş după faxuri şi un email nu e suficient… (sau însăşi plata, deh)
Ti se pare tie mai simplu.
Email inseamna calculator/calculatoare in retea, internet, personal care sa stie sa foloseasca acel calculator, personal care sa depaneze acel calculator/retea + imprimanta.
Fax-ul e un telefon mai mare in care bagi foi. Si atat. O singura tuta care sa “dea ton de fax” apasand pe un butonoi mai mare sa il vada.
salut, comentariul asta n’are legatura cu ce ai scris tu aici, este o curiozitate de’a mea: de unde provii tu ? ca origine ma refer (si nu te gandi la prostii)
Las’ ca si la case mai mari se intimpla. Pina nu de mult ca sa devii utilizator de Paypal verificat trebuia sa trimiti la ei (in Luxemburg cred) prin fax ultima factura la utilitati. Asa ca, te mai miri? Zi mersi ca nu ti-a cerut o copie legalizata la notariat dupa adeverinta aia
sau poti incerca serviciul asta: http://www.fax2mail.ro/index.php
e adevarat costa putin dar te scoate din incurcatura..
nu merg electronicele la bugetari…merge doar spaga
stai ca mai sunt locuri unde ti se cere formularul “batut la masina”
nu se accepta “scos la calculator”
sotia mea lucreaza la consiliul judetean, nu se va trece prea repede la sistemele moderne de comunicare cata vreme mai marii institutiei sunt crescuti si educati in vremurile antice si nu sunt capabili sa evolueze. pt. ei mail-ul deja este prea avansat. sa va mai spun ca ii forteaza pe toti sa foloseasca Lotus, care nu ar fi un produs rau daca nu ar fi o versiune mega antica dar care este CEA MAI BUNA pt. ca s-a cumparat licenta acum 7-8 ani.
… si ne mai miram ca tanti Jeni cu pixul ne intampina la fiecare ghiseu …