Roșia Montană – pro sau contra
Observ că subiectul Roșia Montană a revenit în atenția blogurilor, fiind abordat destul de prudent aici și aici.
Cât despre mine, eu sunt pro din start. Fără alte discuții.
Oamenii din Roșia Montană mor de foame. Nu au locuri de muncă, orașul e o ruină, iar păsăricile care clamează că locația trebuie reînviată prin turism, merg acolo 2 zile pe an, cântă la chitările din dotare, la focul de tabără aferent, beau un whisky mic și consumă un grătar, după care a 2 a zi își anunță succesul maxim și pleacă acasă. Iar oamenii de acolo vin și mănâncă zgârciurile lăsate de ei de la grătare.
E ușor să faci planuri când cuvântul foame reprezintă pentru tine doar alegerea unde mâncăm azi, la KFC sau la IKEA, nu?
Iar pentru cei care comentează fără să aibă cel mai mic habar cum e acolo, le recomand să se ducă întâi și să încerce să ajungă la Roșia Montană. Să vadă cum e drumul doar. Iar la primul om care stă pe o bordură, privind în gol cu ochi sleiți de foame, să se întoarcă acasă și să mai aibă îndrăzneala să spună că oamenii ăia trebuie să facă în continuare foamea, pentru că ei, oamenii verzi, au decis în locul lor că turismul e salvarea.
PS: Am făcut și un tricou, special dedicat celor ca Bucurenci, care salvează tot, din teneșii lor de 300 de euro.





Turismul n-o sa fie niciodata salvarea in Romania. Cum poti sa spui ca faci turism cand noi avem o infrastructura…pardon, nu merita sa zic ceva de rau pentru ca noi NU AVEM infrastructura.
Va venit belgianul si olandezul sa viziteze Rosia Montana atata timp cat pentru a ajunge acolo e necesar sa-ti iei 3 roti de rezerva la tine? Categoric nu! Ar trebui sa vedem si mai departe de vorbele “promovatorilor” de turism si sa aflam ce castiga ei de aici.
pai nici unul din cei ce se revolta ca scrumbiile nu a fost acolo. nu stie ca drumul de cateva zeci de kilometri nu e decat o hartoapa imensa.
Io nu pricep la ce tre’ sa-si dea tot romanu cu parerea lui extrem de avizata. Cat timp proiectul ala nu incalca nici una din legile tariii( abar n-am ca-i asa sau pe dos ), decizia trebuie s-o ia oamenii din zona. Sa faca un referendum local si gata. Ajtia de la centru sa faca o vrajeala din aia de comisie de se baga in seama care sa dea un aviz consultativ la care localnicii sa aiba acces. La ce dracu e importana parerea lu georgica din constanta ? ca-i din aceeasi tara ? poate mai degraba il deranjeaza ge gyorgy din ungaria, ca-i mai aproape, naibii.
Arhi, problema, din punctul meu de vedere, este cheltuirea unei gramezi de bani de catre Gold Corporation doar pentru lobby, piarizde si campanii care dau bine pe tv. Campania asta “pro” Gold Corporation e un urias care mananca bani, bani pe care astia trebuie sa si-i scoata din exploatare, inevitabil.
Ai perfecta dreptate legat de situatia oamenilor de acolo si de revoltele hipsterilor care n-au calcat in viata lor prin zona si nu stiu cu ce se confrunta oamenii zi de zi; ideea cu turismul este o prostie la nivel national, atat timp cat statul nu face nimic legat de infrastructura.
Este parerea ta si o respect, ca doar suntem oameni civilizati.
Doar ca eu nu “musc” la PR-ul asta corporate.
delice, avand in vedere ca daca primesc concesiunea, aia o sa scoata jde milioane de tone de haur de acolo, cred ca merita efortul:)
avand in vedere ca e un subiect mult prea serios, comentariile tampite se sterg. punct
soluția pentru incertitudinea legată de proiectul Roșia Montană mi se pare logică și unică: locuitorii sunt singurii în măsură să decidă ce se va întâmpla cu zona respectivă.
@arhi: romanii spun ca “nu ne vindem tara”. Eu spun s-o vindem, sa luam o gramada de bani pe ea si sa vedem ca banii aia sunt investiti in tara. Sigur, in ce-a mai ramas din ea, dupa ce-am vandut-o
Este enervant nationalismul asta, prost inteles si prost aplicat.
Da, sa vina Gold Croporation sa investeasca. Da, sa plateasca taxe statului roman, sa protejeze mediul, sa faca locuri de munca. Dar sa vad ca banii aia de la Gold Corporation, luati de statul roman, sunt folositi pentru Romania. Nu pentru burtosii cu influenta si cu buzunare largi.
camil, locuitorii nu au pregatirea necesara sa decida. cica nu sunt intelectuali de genul bucurenci
Rromanii acesti protestatari de tastatura ….
Sa se faca sa se imbogateasca … canadienii sau cei care exploateaza…. ca deh noi nu suntem in stare sa exploatam …
O sa se salveze cum sa salvat si Vama si acu e TRENDY sa mergi in VAMA …
mda, n-or fi. până una-alta, ei trăiesc acolo iar Bucurenci, în București. cred că știu mai bine decât oricine ce și cum. altfel ajungem la povestea cu bătrânica trecută strada cu forța
Oops , eu nu-s de acord !!!
Nu-s de acord insa cu N chestii ce se intampla in tara mea dar …deh , cine-s eu sa-mi dau cu parerea ??
Arhi, sper sa nu ma muiesti acum doar pen’ ca nu-s de acord cu tine .
Pt ca oamenii aia sa iasa din saracie , pt ca romanii in general sa iasa din saracie , trebuie facute proiecte pe termen lung dar mai ales trebuie lucrat mult la mentalitate. si aici e buba caci mentalitatea unui popor nu se schimba dup-o zi pe alta .
Rosia Montana e o zona care trebuie neaparat exploatata, insa acest lucru trebuie realizat cu mare grija. Din pacate strainii ne-au luat-o inainte si au inceput sa investeasca tare mult in acea zona.
@Arhi: problema nu e turismul si alte prostii. Problema e ca aurul ala ar ajunge aiurea pe maini straine. De ce sloboz sa-l exploateze o companie straina cu sediul in Toronto cand e aurul nostru? Citeste putin pe net… aia au 80% din contractul cu statul roman. Adica noi luam muie pe banii nostri. Frumoase chestii promovezi tu…
Flo, eu am fost acolo, nu am ce sa citesc. noi, sa facem noi, sa dregem noi. noi cine? mai exact? ma bucur mai mult ca ia banul casuneanu sau ce?
Sunt impotriva acestui proiect, cum am fost de la inceput. S-a ajuns sa se fure cu actele in regula, comisioanele de luat sunt de milioane de euro, de asta se si face lobby pentru demararea acestui proiect. Totul se face tipic romanesc. Rusine !
rusine, se vede pixelul albastru!!! tu ai asa, o vaga idee, cum se fura la strazi si autostrazi in rromania? nu te-am vazut zbierand de patriotism contra mismasurilor lui berceanu si ale regilor asfaltului
Eu dacă dacă aş avea ocazia i-aş trage lui Bucurenci şi lui Remus Cernea mii de şuturi în cur, dar cu toate astea nu ma să fiu niciodată de acord ca ţara noastră să fie vândută pe bucăţi pe nimic pentru locuri de muncă de sclavi.
În urma acestei exploatări vor dispare cam 4 munţi din acea zonă, vor fi rase nu ştiu câte sate şi mediul va fi poluat cu cianuri. Aurul va fi luat de străini iar la buget se va încasa o laie. Dacă mă mai gândesc şi cei doi unguri care vor să revendice 2 munţi din Maramureş, cu păduri cu tot, mă gândesc că nu mai e mult şi voi fi imigrant în propria ţară.
acum am vazut ce ai zin in comentariul #17 ca exact asta e si parerea mea.
Sincer nu cred ca e cu mult mai toxic proiectul asta decat taranii care arunca tot ce nu le mai trebuie cand merg la gratar in padure.
fac mai multe locuri de munca directe si indirecte decat aia cu super mega autostrazile lor.
sa nu uitam ca baga totusi o caruta de bani in romania.
avem sansa se exportam si noi ceva in afara de tineri destepti.
”special dedicat celor ca Bucurenci, care salvează tot, din teneșii lor de 300 de euro.” m-a uns la suflet.
)
E ca si cum s-ar duce cineva in Africa cu 20tone de mancare care ” sunt de consumat de prefereinta inainte de … (2 sapt)”
adica decat sa ajuti o caruta de africani cu mancare care nu e stricata, mai bine ii lasi sa moara de foame ca e sanatos.
Ia să latru și io nițel… că nu costă parale…
Zic AȘA (inspirat de ce zice “delice”) :
PROPUN SĂ VINDEM TOT!
PROPUN SĂ VINDEM TOATĂ ȚARA!
(ce-a mai rămas din ea)
(să-mi cadă coada dacă nu-s serios!)
O PUNEM PĂ E-BAY!
Ce luăm… împărțim cinstit… muncitorește, pă cap de locuitor!
Io cred că ne iese de minim un apartament de căciulă+plasmă+Logan… plus că fraierii care au sărit cu portofelu’… o să facă drumuri, șosele, chestii d-astea.
Devenim rentieri, zic.
N-o să mai trebuiască să muncim.
Soluția finală, cum zicea unchiu’ Adolf.
Îndrăznește să ștergi comentariul, Arhi!
azi n-am prea multa treaba, deci, sa comunicam.
cam asa zic si eu, ca dan lee.
cred ca argumente similare se gasesc si cand fut aia padurile amazoniene – bai, hombres, indigenii stau ca animalele, mor de malarie etc, de ce mai mor ei, mananca gandaci ca tampitu ala de la discovery etc.
sa le ducem progres si un job de padurar, ii dam si tricou personalizat cu yo quero rau, ramu, sau cum se scrie (pai, daca nu exista si-un dictionar ro-espaniol..).
bine, e cinic sa vorbesti asa cu burta plica, sunt de acord, dar aia de acolo ar trebui ajutati altfel, nu stiu cum.
exploatarea aia cica o sa tina 10-15 ani.
dupa aia? se rezolva a la long problemele alora?
o laie, o sa ramana si mai mare jalea in urma lor, statu o sa primeasca 3 prostii, canadienii aia se imbogatesc, iar noi ramanem cu bomba aia.
nu-s fanatic, naturist, dar cred ca e cazu sa ne mai uitam si in juru nostru.
@Arhi: Nu mai bine nu ia nimeni aurul ala? Cum a stat degeaba pana acum poate sa stea si de acum incolo.
Mi se pare groaznic din partea ta sa iei bani ca sa faci lobby prost pe tema asta. As zice sa pui un poll sa vezi ce zic cititorii tai, ca am senzatia ca nu ii poti prosti chiar asa usor.
Retine: 80 de procente detinute de straini. Ne-om baga pula-n ea de tara, dar nici chiar asa!
Ba, eu sant de acord, macar pt fapul ca se misca ceva in saracia aia de acolo. Si pana la urma daca nu se face proiectul asta cred ca vor dormi toti linistiti si vor muri de foame in somn(sper asta-numai ca invatatura de minte pt noile generatii)…iar incepem cu “nu ne vindem tara”? tara e vanduta de mult, cu imprumutul luat de la fmi care este imposibil de platit in situatia economica actuala a statului roman (fmi in cardasie cu berd, care striga hotii…)
Flo, retine, 80% someri. esti satula, nu? ai papat bine in seara asta? aia de acolo nu sunt, sa stii. iar asta cu luatul banilor si lobbyul e josnica, pe bune
Dilema mea:
- pe de o parte populatia locala, saraca si somera. Pornirea exploatarii aurifere pare sa fie singura sansa reala
- pe de alta parte Gabriel Resources – o firma creata (parca) special pentru contractul Rosia Montana (spun asta pentru ca din cate am gasit pe net, nu au alte activitati comparabile care sa indice o experienta anterioara). Suna dureros de familiar cu firmele aparute peste noapte pentru un contract lucrativ cu statul.
- trei la mana – contractul dintre stat si Gabriel Resources; prin intermediul Fundatiei Soros (iunie 2009) am aflat ca acest contract este secret. Guvernul s-a grabit sa scoata de la secret contractul cu Sterling, dar nu a facut acelasi lucru si in cazul Rosia Montana. Nu stiu daca in ultimele 10 luni s-au schimbat lucrurile, dar presupun ca au ramas la fel, si atunci am motive serioase de indoiala ca proiectul nu are riscuri