Solidaritatea sindicală my ass
Știți ce reprezintă un sindicat? O organizație a oamenilor muncii, organizație în care ei sunt solidari unul cu celălalt. Sindicatele din fiecare fabrică fiind mici, se agregă în federații și confederații, dând naștere unor structuri puternice, care pot contracara deciziile abuzive ale patronatului sau statului.
Sau cel puțin așa sună în teorie.
Pentru că sindicaliștii de la CFR nu îi vor susține pe colegii lor din celelalte ramuri bugetare. Pentru că lor nu li se micșorează salariile. Deci nu au de ce să facă grevă. Simplu.
Iar marea majoritate a profesorilor vor intra în Bacalaureat. Pentru că na, nu dai șpaga din mână pe greva de pe gard. Sărmanii nu realizează că după Bac, o să li se rupă celor de la putere de orice acțiune a lor. Cui îi pasă că nu se deschide anul școlar? Oricum, la reluare, tot elevii sunt cei ce vin sâmbăta la școală la recuperări, nu Boc.
Și așa, avem solidaritate sindicală în rromânia.
Țara lui pește.
Foto: In Balarii





Las ma ca decat proteste de 30 mii si care danseaza Dansul Pinguinilor mai bine fara proteste ….
Iti lipseste un “t”, din link-ul catre Lovendal. Iar poza asta e FTW foarte, foarte tare!
)
Toate grevele astea mi se par aberante. De ce nu pot intelege bugetarii ca nu mai sunt bani. Nu au de unde sa mai primeasca ceva in plus.
In ultimii doi ani in sectorul privat au tot scazut salariile, pe cand in sectorul bugetar au ramas la fel.
Ce solidaritate?
) Ca nu e solidaritatea in cadrul aceluiasi sindicat, cum sa fie atunci solidaritate in domenii diferite.
In invatamant nu se mai tine greva, de fapt nu toata lumea. La inceput erau 90% din profesori care erau de acord cu greva, azi dimineata 75% din ei au spus ca vor veni luni la cursuri. La noi in scoala e o debandada totala, nimeni nu stie nimic, luni ar trebui sa dam examen, dar nu se stie nimic. Tara lui papura voda.
Citez un profesor: “Cu prostii nu poti sa te pui”
Nu e chiar atat de simplu cu cei de la CFR. Ei s-ar fi solidarizat, dar “Sindicaliştii CFR iau în calcul o posibilă grevă de solidaritate, însă nu se punea această problemă acum, deoarece nici cu noi, când am făcut grevă, nu s-a solidarizat nimeni”.
=)) Amu serios, ce solidaritate, ținând cont că liderii sindicali sunt cei care sunt, despre care ai scris și tu? Ce solidaritate să fie? Și, de fapt, greva asta ce-ar putea rezolva? Că oricum nu sunt bani. Plus că, să fim serioși, la ce te poți aștepta de la niște lideri sindicali care cer angajaților din sectorul privat să se solidarizeze cu ei? =)) Păi anul trecut, când sectorul privat era în groapă, s-a solidarizat cineva cu noi? =)) Singurul care mai dădea o mână de ajutor oamenilor era statul, puțin, cât putea, dar tot dădea o pâine, fie ea și neagră. =))
Un prieten a intrat în toamnă în șomaj. Și, no, a mers la forțele de muncă, să-l ia ăia în evidență ca fiind în căutarea unui loc de muncă, la care funcționarul de acolo i-a spus râzând că, deh, este criză și toți își caută de lucru. I-ar râs omului în față, cu un jeg inimaginabil.
Eh, lasă să mai învețe și ei cum e cu economia reală.
Poza aia nu e de la Lovendal, e de la mine. Aş aprecia să pui sursa corect, nişte oameni s-au muncit în photoshop pentru ea
http://www.inbalarii.ro/2008/07/bitches-dont-know.html
Exact aceeasi situatie si la facultate. La intrare este un afis urias pe care scrie “Luni, incepand cu ora 7.00, suntem in greva generala pe timp nelimitat”. Stampilat, semnat de decan. Dar dupa ce intri in facultate profesorii spun ca ei nu se supun si se tin cursuri. Cred si eu cand ai salariu de 150 de milioane pe luna…nu-ti mai trebuie greva, nu?
Inbalarii, cu placere
@Arhi: Săr’na!
Ce legatura are poza cu articolul?
spectator, daca nu te prinzi, inseamna ca articolul nu e pentru tine
Multi sunt obligati, sunt supusi presiunilor. N-ati auzit aseara la realitatea TV discutia prin care un lider sindical din invatamand denunta presiunile la care era supus un dascal pentru a tine bacalaureatul? ala e adevarul!!
Bre, nu mai zice cu profesori, ca fac cu nervi. Cind o sa-ti fie copilul pe final cu primul an de scoala (multi inainte) si-o sa ai curiozitatea sa vezi cit te-a costat anul ala. Daca stai sa imparti suma la cite luni sint in an si apoi s-o inmultesti cu citi sint in clasa copilului o sa ai imaginea veniturilor profesorului…
ieri faceau spume pe la radio ca i-a amenintat ministrul. si dupa ce am ascultat mai bine, amenintarea se numea “evaluarea performantelor”. Evaluarea performantelor li se pare amenintare si santaj, nu ceva normal din partea angajatorului.
eu sint scirbit.
Dascarii si felcerii (in primu’ rand, chit ca si la astia din transporturi ori alte servicii publice injura pulimea la greu cand se greveaza), deci in invatamant si medicina n-o sa faca veci greva ca lumea, fiindca i-am fute toti in gura. La modu’ teoretic, grevele sunt corecte, da’ cand se suspenda anu’ scolar sau moare buna acasa ca spitalu’ ie-n greva…
Plus ca astia cu scoale multe sunt greu de adunat in haita, ca se cred toti mai destepti ca aia de la varfu’ sindicatului, pe cand alde minerii, cat era Cozma de imbecil, daca lideru’ are papagal, actioneaza pitecantropii ca turma… Va zice mosu’, ca fost pitecantrop!
))
Bre, nu intelegeti gresit, eu sunt antigreva. Doar privesc
In articolul respectiv vicepreşedintele Mecanicilor de Locomotivă, Voicu Sala,zice ca “o grevă generală ar duce la “distrugerea” companiilor CFR din punct de vedere financiar”. Oare mai era el atat de framantat de veniturile CFR daca le scadea lor salariile?
Multi care comenteaza nu cred ca pun problema corect. Cei care fac greva nu sunt aia care iau spagi, sunt aia care castiga mai putin de 1000 de lei pe luna. Sa vad si eu care din desteptii astia care lucreaza la patron s-ar bucura sa-i scada brusc salariul cu 15-25%. Sa vada daca poate sa treaca luna cu 600-800 lei. De asta se duce tara de rapa. E plina de cretini.
niste chestii:
“După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt. Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi.
La ei, la traci, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă.”
pentru cine nu stie, citatul e de acu vreo 2000 de ani. asta asa, pt cultura generala…
1) Nu fac greva profii de romana, matematica si ailalti care fac 200 de lei pe grupa de meditatie.
2) Greva de solidaritate e o tampenie. Eu sunt pro greve la toate capitolele, dar cand esti angajat Metrorex caruia nu numai ca nu iti taie din salariu, dar ai mai si avut mariri de 25% in ultimii 2 ani, la ce mama dracului faci greva de solidaritate, fara nici o revendicare??
3) In toate institutiile bugetare (scoli, agentii, birouri publice) se fac liste semnate de cei care vor participa la greve. Se prevad mari disponibilizari la orizont, de cine o sa scape? De ala care a dat cu sapa sau de ala care a urlat in piata Victoriei?
Una peste alta sindicatele tarasc angajatii pe unde vor ei, ba in greva, ba la munca sustinuta. Pana n-o sa fie o miscare populara generalizata, necondusa de sindicate sau partide, n-o sa iasa nimic cu protestele. Doar posturi pe bloguri si talk-showuri.
Sa-si bage profesorii greva pe undeva si sa si-o scoata pe gat. Mai ales aia care n-au nici o treaba cu ce se mai intampla in jurul lor, ii doare in 14 ca statul e intr-o situatie nasoala, nu e vina lor ce-i drept, dar cum sa dai de unde nu e? Cat mai e o meditatie? Scumpul meu profesoras incepator (neadresat unui profesor anume), de esti asa capabil si te simti prost platit sa stii ca nu te tine nimeni cu forta prin scoala, du-te si te angajeaza la o firma privata la care sa primesti un salariu pe masura. A.. s-ar putea sa fie mai mic decat ala de profesor, si munca s-ar putea sa fie mai grea. Mda, nasol. In caz contrar mai bine pleci, ca statul din nefericire nu prea poate sa iti platesca salariul. Sau ramai te apuci sa te rogi pentru vremuri mai bune pentru economie. Da, o sa avem profesori mai slabi, dar pe astia ni-i permitem.
Ba e greva ba nu-i greva. Ce ma streseaza astia ca nu poate sa ia si ei o decizie.
Nu de alta dar am treaba in Bucuresti si vreau sa stiu cum merg trenurile..sau nu merg?
Cred ca s-a mai spus aici, dar astia nu inteleg ca nu mai sunt bani. Asa este e naspa ca se ia din salariu celor de la stat (da, da, si pensiile) dar daca nu sunt bani ce sa-i faci? Asa-i ca la privat nici nu se simte criza… nu tu disponibilizari nu tu micsorari de salarii… doar astia de la stat (in general base, daca se intelege aluzia mea fina, ca orice este rau in tara asta e de la base) dau (defapt or sa dea, ca pana acum nu au facut nimic) oameni afara si micsoreaza salarii… ce sa ii faci, niste tampiti, in special base (este bine cunoscut ca toate deciziile sunt luate de base). Numai bine.
Lumea e foarte nedumerita inca. Vad ca multi le explica bugetarilor ca nu mai sunt bani…multi le dau sfaturi despre cand si cum sa protesteze si asa mai departe.
Oamnei buni, va scapa un lucru extrem de important!!!
Romanii, in marea lor majoritate inclusiv bugetarii, vor face sacrificiile necesare cu O SINGURA CONDITIE: Guvernul asta de incompetenti sa plece si sa vina oameni care cel putin pot fi considerati de buna credinta.
Asta e prima si singura cerinta: AFARA CU HOTII SI INCOMPETENTII…cat despre masurile de austeritate, le vom suporta ca n-avem de ales.
Ideea e ca, oricum vor face greva degeaba. Ca daca nu e de unde, nu e si gata… Problema e, sa nu se trezeasca astia ce fac greva, ca le mai taie din salar, pentru ca nu au facut nimic cat au protestat. Atunci sa-i vad?!
Si referitor la profesorii care iau spaga, nu iau toti, iau doar presedintii de comisii si eventual vicepresedintii, ca daca ar lua toti, nu ar mai trai in conditiile actuale. Si macar de-ar fi spagi “babane”, nu un lant de aur de 10 milioane. O cunostinta a fost acum 2 ani vicepresedinte de comisie la bac, a primit o bratara de 150 ron. Spaga mare! Nu? In conditiile astea chiar ca iti vine sa lasi bac-ul pentru greva!