Când mă dădeam eroic cu patinele prin Constanţa, prin parcul Tăbăcăriei (care btw, a ajuns un jeg de parc, cu munţi de gunoaie lângă fiecare coş, dar cu trenuleţ condus de un tractor puturos, care scoate fum, că de, de aia eşti în parc), de 2 ori am auzit în urma mea, de la babe sau doamne în toată firea, expresia ” Om în toată firea şi se ţine de prostii“. Pasămi-te, prostia era că mă dădeam pe role.

În seara asta am fost cu rolele în Herăstrău. Cine era cel mai activ om pe role din zonă? Un nene la vreo 60 de ani, care dădea clasă la rezistenţă tuturor celor care se plimbau prin zonă cu rolele. Şi nu erau puţini, tătici cu copii, familii întregi pe role, mami tati şi copilul etc. Plus eu, care deja fac progrese remarcabile.

De asta ne diferenţiem noi, bucureştenii, de restul ţarii. Că la noi nu a rămas cutuma că de la 30 de ani eşti mort practic şi nu trebuie decât să prestezi pentru pensie, eventual să munceşti un petec de grădină şi să aştepţi să crăpi.

Oamenii se distrează, ies în parcuri nu doar cu scopul de a-şi plimba nepoţii, aleargă.
Mai e mult până departe.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.