Ştiţi cine a ieşit în stradă ieri, să facă grevă, nu?
Băieţii cu ochi albaştri, care vin şi îţi vizitează firma, punându-ţi în vedere că amenda pe care o vei primi va fi de 30 de milioane, dacă dai şpaga de 30 de milioane. Dacă nu dai şpagă, primeşti amenda reală, în funcţie de stufoasa şi tembela legislaţie rromânească în domeniu.

Aceiaşi băieţi cu ochi albaştri care la sfârşit de lună, sună pe la firme şi îşi cer dreptul, ca să îşi facă norma de amenzi, să iasă bonusul lunar frumos.

Când au ieşit în stradă confederaţiile sindicale, băieţii de la MF au zis că ei nu au de ce, acceptă micşorarea salarială de 25%, trecem prin momente grele, trebuie să fim alături de ţară, patrie, partid şi popor. Pentru că lor li se rupea de salariu, ştiind că oricum îşi fac suma din amenzi şi bonusuri. Solidari nevoie mare.

Acum cereau solidaritate. Să muriţi voi că e cineva solidar cu şpăgarii ăia nenorociţi.
PS: Între timp, greva lor a funcţionat, bonusurile le-au fost acordate la loc. Ceea ce îmi aduce aminte de declaraţia domnului ministru al învăţământului, legat de învăţătoarea care e în greva foamei, cum că pot să mai intre în grevă încă 1000 de învăţătoare, ei fac ceea ce e bine pentru ţară. Păi de, învăţătorii nu au drept de control, nu, iar ministru nu eşti pe viaţă. Nu ai de unde să ştii cum te trezeşti cu albăstreii la firmă, a 2 a zi după ce ţi se termină mandatul.
PS2: Între timp aflăm că ministrul finanţelor se judecă cu Ministerul Finanţelor pentru nişte sporuri salariale tăiate de miniştrii de finanţe anteriori. Hai să ne gândim ce şanse de a câştiga are…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.