Mai ţineţi minte halvaua aia de pe vremuri? Ce halva, ce halva. Dar ciocolata chinezească în ambalaj roşu? Dar glucoza? Dar îngheţata Parfe sau Polar? Dar şpreiul 8X4? Dar ciocolata ROM? Fie vorba între noi, din punctul meu de vedere, ROM e cea mai scârboasă ciocolată de pe piaţă.

STOP!

De ce oare noi ăştia mai boşorogii, ne amintim cu plăcere de nişte lucruri care de fapt erau de cea mai proastă calitate? De ce mi-e dor câteodată să mănânc janghina aia de halva ceauşistă, cleioasă şi grăsimoasă, cu bucăţi de coji de seminţe prin ea? De ce nu îmi aduc aminte de ciocolata nemţească? Sau de îngheţata Nirvana?
Bleah, mă duc să mănânc o banană împachetată în foi de ziar, din spatele televizorului, să se coacă mai repede.

Sursa foto La Trecut.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.