Am un amic, sau mai bine zis aveam un amic care era obsedat de trasul de fiare. Mergeam amândoi la culturism pe vremuri, eu făceam 3 antrenamente săptămânale, el făcea 5. Alerga zeci de kilometri, nu lua niciodată liftul, mergea pe jos staţii întregi de maşină, în fine, tot tacâmul unui om pentru care sportul, exerciţiul fizic, erau cărţi de căpătâi.

Amicul ăsta al meu avea o prietenă, care şi ea presta la sală. Înaltă, slabă, sâni gargantuelici, picior zvelt şi cambrat, când începea să tragă la aparate, nu se mai auzea nimic, se oprea şi musca din zbor şi probabil săraca avea pe fund numai ventuze de globi oculari, la câte priviri o sorbeau.

Tipa avea o vorbă, când se tachinau:

Auzi mă Arnoalde, dar tu când mă mai iei de nevastă? Nu de alta, dar nici eu nu pot să ţin la infinit corpul ăsta în forma actuală.

El râdea, hăhăhă, lasă tu, că ai metabolismul bun, ştiu eu, trecea peste şi aia era.
În fine, peste ani s-au căsătorit, nu am mai păstrat legătura. Azi, i-am văzut în AFI Palace, la plimbare. Aveau 2 fetiţie frumuşele foc, blonde şi chicotitoare.
El domn bine, îmbrăcat elegant, acelaşi corp statuar.

Ea avea cel puţin 120 de kile.

Ceea ce ne aduce la întrebarea zilei:

De ce vă îngrăşaţi doamnelor, după ce vă măritaţi? Chiar nu vă mai pasă de cum arătaţi? V-aţi atins obiectivul, aţi pus mâna pe bimbirel, i-aţi puit şi un plod şi gata, băgăm savarină-n noi?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.