Observ cu nemărginită mirare că oamenii încă au impresia că banii câştigaţi din blog sunt bani negri, iar bloggerii sunt toţi nişte fraudulenţi fiscali neguroşi, care vâră în buzunar bani nemeritaţi, bani ce ar fi trebuit să însănătoşească bătrâni cu pensii mai mici cu 25%.

Eu unul chiar sunt foarte curios, cum sună în capul unora o relaţie contractuală dintre mine şi McCann, de exemplu? Adică pun eu bannerul şi articolul, se face tam tam, reclamă tralala, iar peste o lună mă duc la sediul lor, iar Ella de la McCann o să mă ducă într-un colţ şi o să îmi bage în buzunar pe şestache 2000 de euro, să nu vadă nimeni?

Sau cei ce s-au înscris la campania KFC, cum se aşteaptă să fie plătiţi? O să se ducă la KFC-ul din Romană şi acolo, ascunşi la baia băieţilor, o să vină cineva mânjit de ulei de friteuză, să le bage banii în buzunar?

Sau, vorbind de o societate comercială mai mică, deşi pe blogurile reprezentate de Standout, nu vând decât agenţii. Nu vi se pare puţin tâmpit să credeţi că o societate comercială, cât ar fi de mică, va prefera ca, în loc să îşi deducă legal această cheltuială cu publicitatea şi să îşi scadă şi impozitul, să se ducă la bancă, să scoată bani pe care va plăti ulterior impozit plus impozit pe dividende şi să mi-i dea mie, cu scopul de a mă scăpa de plata impozitului?

Sau poate nu ştiaţi că există o lege care reglementează contractele de prestări servicii, drepturi de autor şi toate celelalte tipuri de contracte.
Iar prin lege, în respectivul contract se specifică faptul că toate impozitele SE REŢIN LA SURSĂ. Adică firma îmi va plăti acei bani după oprirea tuturor impozitelor. Asta e legea, aşa a fost întotdeauna. Aţi reţinut? BANII SE REŢIN LA SURSĂ. Iar asta se aplică doar când eşti plătit prin contract de prestări servicii, pentru că dacă ai firmă, deja implică fisc, relaţii directe cu statul şi altele.

Şi acum, vă rog frumos să îmi împărtăţiţi cam cum credeţi voi că se câştigă bani negri pe bloguri.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.