Cea mai veche amintire pe care o am despre Universitatea este aproape imemoriala pentru mine. Era noapte, stateam cocolos intr-un fotoliu, tata a intrat val-vartej pe usa. Urma meciul de semifinala al cupei UEFA. Nu tin minte cu cine a jucat si nu am chef sa caut pe google. E irelevant.

La Universitatea l-am vazut prima oara pe Silviu Lung. Da, Duckadam a aparat 4 penaltyuri, dar pe mine Silviu Lung m-a influentat sa ma fac portar. Si sa imi las parul lung, dar asta e deja alta discutie.

I-am iubit pe toti jucatorii Craiovei, din acea vreme. Negrilă, Tilihoi, Ungureanu, Ştefănescu, Ţicleanu, Donose, Balaci, Beldeanu, Irimescu, Cămătaru, Cârţu, Crişan, Geolgău. Îi ştiu şi îi voi şti pe toţi. Pentru că îmi aduceau în casă freamătul tribunelor, vuietul suporterilor, simţeam şi trăiam alături de ei.

Între timp, a venit revoluţia. Şi au venit şmenarii din oraşul fără lege şi au luat craiova. A venit ăla cu margarina. A venit Dinel Staicu. Şi, ce e mai grav, a venit mafiotul wanna be, Mititelu. Fostul brutar s-a trezit investitor şi antrenor la echipa cea mai simpatizată a României.

Sun conducerea lui, Craiova s-a afundat tot mai mult în mocirlă. Mai scotea din când în când capul, în momentele în care pititelu uita să mai facă şmenuri cu jucători, cu solomoni şi cu alţii. Dar oarecum tardiv.

Craiova a fost desfiinţată. E o zi tristă pentru fotbal, pentru sport. Campioana unei mari iubiri a rămas doar o iubire ca un regret, ascunsă într-un colţ al inimii.

Adio, Ştiinţa…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.