În general nu prea scriu de tenis, deși la un moment al vieții, am fost un mare fan, ba chiar aveam și postere cu Mats Wilander, Ivan Lendl, Jim Courier, pete Sampras, Stefan Edberg, Marcelo Rios, Evgheni Kafelnikov sau Jimmy Connors. La început nu am mai avut timp, după aceea nu am mai avut chef și așa s-a instalat lipsa de interes. Dar se pare că 2011 și 2012 mi-au adus un cadou frumos, plăcerea de a privi meciuri de tenis.

Astăzi am văzut al 2 lea meci de tenis pe 2012. Primul a fost ieri, când mi-am dat seama că Victoria Azarenka mi-e completamente nesuferită. Astăzi a fost unul din cele mai frumoase meciuri de tenis văzute de mine vreodată. Meci câștigat de Djokovic, după un efort supraomenesc. Cei ce nu ați văzut meciul, ați pierdut enorm. 6 ore de tenis la cel mai înalt nivel, disputat până la ultima minge posibilă.

Despre Nadal, numai de bine. După mine, este eternul număr 2. A fost numărul doi sub dominația lui Federer, este numărul 2 sub cea a lui Djokovic. Asta e viața, nu toți putem fi campioni.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.