Am înţeles. Lăcătuş e legenda vie a Stelei. Dar Lăcătuş de azi nu are nimic în comun cu Lăcătuş de acum 25 de ani. Lăcătuş era un rebel, un dur, un luptător, un om cu sînge rece, cel ce l-a executat pe Urruticoechea când toţi erau uzi de frică, în 1986.

Lăcătuş de acum e o umbră. Gras, puhav, cu ochii aburiţi de alcool şi, ce e mai grav, fără urmă de valoare ca antrenor.
Nu mă interesează că este pupicurist la Becali, că nu are mândrie, că linge unde a scuipat. Face asta pe bani mulţi şi sunt sigur că oricare dintre noi, pus în faţa tentaţiei banului, ar ceda imediat.

Nu. Lăcătuş NU ESTE ANTRENOR. Nu are ştiinţa jocului. Echipa sa, indiferent de combinaţie, joacă slab, haotic, fără orizont, fără viaţă.
În mod sigur asta se întâmplă şi din cauza că domnul Berbecali îşi asumă veleităţi antrenorale.

Dar, vina principală o are antrenorul. De fapt, nici măcar vină nu se poate numi. Pentru că el se consideră antrenor, un bun antrenor. Altfel nu ar sta pe banca echipei sale de suflet.
În mod sigur, pentru Lăcătuş sunt vinovaţi luna, soarele, soarta, valiza de la Cluj, Porumboiu de la Vaslui, Băsescu, Boc sau oricine altcineva, nu el.

Lăcătuş, nu eşti antrenor. Du-te pe urmele celuilalt corifeu al antrenoratului rromânesc, Cosmin Olăroiu. Mergeţi şi antrenaţi cămile, nisip, scorpioni, orice.
Lăsaţi-ne şi nouă Steaua, că am îmbătrânit fizic 10 ani de când aştept să joace şi ei fotbal.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.