Se știe că, în general, suntem săracii europei. Probabil albanezii zburdă pe lângă puterea noastră de cumpărare. Săraci de fapt suntem de când lumea, iar dacă zice cineva că nu, așa îi dau un 1907 peste ochi, de nu se vede.

Fiind noi atât de săraci, avem prețuri mai mari decât toată europa. La orice. La mâncare, haine, prosduse electronice. Mi-am luat de la C&A din Viena un morman de haine de 1 metru înaălțime. Cu 100Euro. Tot din Viena mi-am luat iMacul cu 200Euro (două sute euro) mai ieftin decât la orice furnizor rromânesc. Plus toate accesoriile gratis. ofertă.

În fine.
Căutam un card SD mai mare, să îl bag în GoPro.
Îl găsesc pe amazon, cu 18 lire. Nu vă stresați, cu tot cu transport e 24.6 lire. În bani rromânești, la cursul de azi al lirei sterline, costă fix 145 lei. Adus la ușă. Găsești chiar mai ieftine, dar sunt vândute prin reselleri care nu trimit în rromânia.

Același card, IDENTIC același card, la f64 costă 218 lei. La care sumă mai plătești transport 18 lei.

La emag nu am găsit exact același card, dar am găsit aceeași firmă și aceleași specificații. Ghici cât? 234 lei. La ei transportul e gratuit la orice cumperi, deci, în aceeași zonă ca și f64.

Mi-e lene să caut și pe alte magazine, dar am găsit spmasituri de astea gen cardurimemoriesandisk punct ro, info etc, cu prețuri și mai mari.

Nu vă obosiți să îmi explicați cu depozitarea, că aici vorbim de firme mari sau uriașe, cum ar fi vorba de emag. Nici vama, că suntem în UE, ca și amazon.co.uk. Nici costul transportului, că dacă mie, ca simplu client, amazon îmi ia 5 lire pe un pachet, bănuiesc că unuia care cumpără 10 000 de carduri îi face o ofertă mai avantajoasă. Asta dacă ar fi doar să le revândă de la amazon, nu să le ia de la sandisk.

Vă dați seama că e o diferență de 90 lei pentru un card. 20 euro, la cursul de azi? Noi fiind mai săraci decât englezii. Dar de plătit, plătim…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.