Steaua a făcut asseară o figură bună și a făcut 2-2 cu nemțălăii. Din păcate, nici aseară nu m-am uitat la meci. Ușor ușor, elimin microbul din organism. Am preferat să mă uit la campionatul mondial de cricket, care cricket e un sport super mișto, vi-l recomand.

Ah, m-am mai uitat și la snooker. Nu știu dacă știați, dar a reînceput campionatul mondial. Moment în care realizez că parcă ieri se terminase precedentul campionat mondial și mă gândeam cu tristețe că de-abia în toamnă începe următorul și că o să îmi lipsească mult. Eh, uite că deja a venit toamna, iar chinezii au dat drumul la Openul Chinei. Sullivan s-a retras?

Și ca să închei tot cu sport, Julio Cesar Chavez, boxerul, a fost depistat pozitiv cu marijuana și riscă suspendare și amendă de 3 milioane. Centura nu o pierde, pentru că deja a pierdut-o. În meciul în care a fost depistat pozitiv.
Întrebarea ar fi, dacă ieși pozitiv pe marijuana, cu ce te ajută? Că nu e ca și cum ai băga steroid în venă, dimpotrivă, MJ te calmează, te liniștește, ba chiar pe unii îi bagă în stare de letargie. E la fel ca și cum ai ieși pozitiv pe nicotină.

Dar na, drugs are bad, mkey?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.