E ploaie în luna lui Iehova

Mă plimb haotic prin bezna ce învăluie juru-mi, ca un giulgiu lățos ce se ceartă cu genele-mi de pâslă. Eterna luptă lumină – întuneric s-a focalizat într-un singur loc. Într-un iris de om ce nu își mai regăsește forțele să lupte cu eternitatea ce în înconjoară. Iar irisul, ca o cameră foto antediluviană, înregistrează lințoliul din fața sa, dar uită să focalizeze, uită să închidă, uită să lase amprenta exterioara pe placa de zinc fotosensibil ce formează memoria externă a hard diskului numit simplu, EU.

Ninge. Ninge abrupt, ninge negru, ninge tăios. Negrul fulgilor îmi sfâșie pleoapele ce refuză să îi vadă și, într-o încercare disperată de a ne contopi, se lovesc de peretele ochilor orbi și imobili, întorși contemplativ spre eul egocentric, ce știe că lupta e inutilă și că doar o cedare ireversibilă îi va aduce liniștea.

Și doar atunci, în momentul cedării, fulgii negri, de nea neagră, se topesc și plouă. Plouă cald, negru și anodin, peste o masă amorfă de euri aglutinate antiviral, împotriva unui virus. Sau a unei ploi. Sau a unei ninsori.

E ploaie în luna lui Iehova.
Veniți de luați întuneric.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur

4 motive pentru care nu scrii

Cum să alegi prost, chiar și când crezi că o faci bine. Legea Anti-Uber