A fost. S-a terminat 2-1, cu noroc pentru pechinezo-chiuwawezii din Ștefan cel Mare. Putea fi scor fluviu, din păcate, Steaua nu prea are finalizare și, dacă nu are finalizare, înseamnă clar că nu finalizează. Vorba cuiva de pe facebook, nu mai rețin cine, ar putea vinde bilete la meciurile Stelei după preferințe, cu și fără finalizare.

Îmi place că galeriile au înțeles că clubul e sub supraveghere de la UEFA și nu s-au implicat în nici un incident, înainte și după meci, competiția desfășurându-se într-un fair play total.
Haha, ce glumă bună.

Înțeleg că pechinezilor roșii li se fâlfâie și caută scandalul cu orice preț. Dar atunci când zici că ești trup și suflet alături de echipă, faci parte din GALERIE, de ce te iei la bătaie, ÎN TRIBUNĂ? Ca să demonstrezi lealitatea? Să ce?
După care vine imaculatul Meme, care își ia o sticlă în cap de la Timofte.

Mi se pare normal. Ce ai putea cere de la gibonii din galerie, dacă managerii și antrenorii se poartă de parcă ar fi profesorii lui Gigi Becali?

Noi să fim sănătoși și să ne vedem la anul, la următorul derby.
Până atunci, vă rugăm frumos, nu mai utilizați acest cuvânt.
Ne aparține.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.