cum sa alergi corect

Eu nu alerg. Niciodată. Sunt de părere că de aia am evoluat ca oameni, să ne deplasăm rapid cu mijloace adecvate, nu prin iuțirea mișcării repetate a picioarelor. Asta în pofida faptului că am o viteză bună de deplasare și sunt foarte agil. Agilitate care contrastează mult cu actuala mea masivitate.

Dar să detaliez.
Totul a început în armata română.

Poate o să vă mire, dar și acum 20 de ani, eram la fel de haios, la fel de ironic, la fel nu îmi puteam ține gura în nici o situație, la fel de prietenos, adică nu.

Și, la prima instrucție cu arma, m-a mâncat anal să fac o glumă tâmpă, specialitatea casei și acum, ca și atunci, despre tipul care se ocupa de această sarcină, predând noțiuni de bază de luptă corp la corp. Eu venind de la campionatele naționale de wu-shu, să zicem că aveam ceva idee de sportul în sine și că puteam să îmi dau cu părerea despre ce face el acolo.

Și mi-am dat, în niște termeni nu foarte elogioși la adresa instructorului.
Prin urmare, drept represalii, la fiecare oră de pregătire de gen, se auzea Aaaa, soldatul Ametcea nu are nevoie de antrenament de specialitate, soldat Ametcea este un ninja și are nevoie doar de întreținere.

Prin urmare, soldatul Ametcea alerga.
Să zicem că asta nu ar fi fost o problemă: Doar că, la pompieri, când alergi, nu alergi cu mâinile pe lângă corp, ci ți le agăți frumos de 2 furtune de stins incendiile, de 25 de kilograme fiecare, ca să, nu-i așa, îți ții echilibrul.

Nu știu câte zeci de kilometri am alergat așa, încălțat cu bocanci, înțolit în ținută de soldat, cu capelă în cap și furtune agățate de mine, în acele prime 8 luni de iad. Zeci de kilometri? Sute de kilometri? Le-am pierdut șirul.

Dar de atunci urăsc cu toată ființa mea orice înseamnă fugă. Dacă vrei să te cerți cu mine, zi-mi să mergem la sală să facem bandă.

M-ai câștigat de dușman pe viață.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.