Întâmplător, an de an, pe data de 15 septembrie începe şcoala. Da, e o coincidenţă stranie, ce mă lasă şi pe mine mască.
În fiecare an, fiecare şcoală din rromânia are buget de renovări. Schimbat uşi, chestii distruse, pictat table şi alte chestii utile pe lângă casa omului. Până aici sună destul de simplu, destul de ciclic, ai crede că un director de şcoală ar şti despre ce e vorba şi ar putea gestiona situaţi relativ uşor.

Ei bine nu, sunteţi proşti. Nu e aşa. În fiecare an, renovările şcolilor încep fix la sfârşitul lui august, în fiecare an muncitorii o freacă cu elan iar renovările ajung să se întindă până în octombrie.
Şi la fel, în fiecare an, directorii ies pe sticlele televiziunilor şi îşi clamează neputinţa, ministerul răuvoitor, muncitorii porci şi nesimţiţi, firmele care doar vor să profite şi tot aşa.

Păi bă, dacă în fiecare an se întâmplă chestia asta, de ce la anul nu începeţi renovarea mai devreme? De ce nu încheiaţi contracte cu cei care fac renovările în care să le impuneţi despăgubiri uriaşe dacă întârzie măcar o zi peste termenul limită? De ce? Oare o fi din cauză că luaţi şpăgi? Că încheiaţi contracte de renovare doar cu firmele care vă dau comision? Oare asta o fi?

Nu pot să cred. Totuşi, e vorba de un dascăl, de un apostol al luminii spirituale pe pământ. De un om ce împarte spiritul cunoaşterii printe minţile plăpânde ale copiilor noştri. Nu cred că s-ar mânji astfel.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.