Oare cum puteam trăi?

– cand sa ceri prietenia unei fete era cea mai tare chestie.
– cand la majorat mergea lumea si se distra, nu sa mergi cu plicul ca la nunta (asa e azi, daca nu stiti)
– cand jocurile pe calculator erau asa putine incat stateai si le terminai pentru ca nu aveai altele, si cele care erau erau foarte bune.
– cand nu conta ce brand sunt hainele de pe tine.

si nu in ultimul rand,

– cand duminica se ia pranzul in familie.

– cand invitai o fata la o înghetată era doar o înghetată,si nu o aluzie sexuala
– cand scoteai o fata in oras neaparat o aduceai la maxim 11 inapoi, ca aveai de-a face cu tasu’.
– cand pe BomfunkMC simteau muzica
-cand de-abia la a 3 intalnire prindeai tupeu sa-I pui mana pe fund.
– cand un suc brifcor erai cel mai tare
– cand pupatul pe obraz iti cafea fiori.
-cand expresia “ne futem si noi” nu exista

In 2000 nu aveam internet “intreg”. Copil sarman fiind foloseam un numar de dial-up de la RoL.ro, care functionea doar pentru chat-ul si mail-ul lor.
Prin Martie tot convorbindu-ma eu cu o domnisoara de pe chat-ul ala, am hotarat sa ne intlanim.
Poze nu ne-am trimis pentru ca singurul scanner pe care il vazusem eu la vremea aia era in laboratorul de informatica de la liceu.
Asa ca, lipsiti de posibilitatea identificarii in prealabil, am stabilit sa ne vedem in fata la “Mec” la Romana, sambata la ora 12 (eram a 11-a, nu stiam ce-i aia club, si 12 parea o ora decenta)
Eu, un tanar nerbdator sa-mi vad Roxana cu care corespendasem ca un vajnic Cyrano, ajung pe la 11:30 vibrand de nerabdare.

Vad o blondina supla, cu ochi verzi paradisiaci si doua gambe prelungindu-se in niste ticuri verzi, pe care le simteam la fiecare pas infigandu-se ca tot atatea sageti in inima mea de adolescent: Toc-Toc-Toc-Toc.
Un ritm rau de himera masurand trotuarul ala infect e la un capat la celalalt. Un metronom pervers incrustandu-si ritmul in obsesiile mele adolescentine.
M-am repezit la ea gata s-o devorez, atunci cand mi-a intors o privire de caprioara incoltita, punandu-mi intrebarea care avea sa-mi bantuie tineretile:

” Alex? Tu esti?”

Am raspuns “Da!” cu pofta cu care spazuratul trage prima gura de aer dupa ce latul i s-a slabit ca prin minune.
Si-asa am dat nastere unei povesti de dragoste nemuritoare care-a sucombat in doua luni si ceva.
Prin urmare vin aici sa ma spovedesc la 14 ani dupe cele intamplate:

Andreea, dragoste mica: Nu ma chema Alex…deloc. Si-mi cer preaplecata iertaciune celui caruia i-am furat sansa de a-ti saruta ochii si alte parti mai necuminti.

Dar, asa-i viata asta nedreapta cu cei care sunt prea prosti sa apara la o intalnire cu o jumatate de ora prea devreme, fara sa aiba telefonul la ei…..

Asa e coane, ai dreptate.
Ne vedem la 6 la ceas la Universitate ?

Nimeni nu amintește de coșmarul nevestelor/mamelor? Ia imaginati-va viata in ziua de azi fara masina de spălat automată.
Sau fara pemparsi…

Va invit sa impartim idei si aici: www.facebook.com/pages/Generatia-dupa-Generatia-cu-Cheia-la-Gat/740124846077062

… cand nu eram obligati sa vedem zilnic gravatarul unei jegoase, care acum este lasata sa comenteze numai cretinatati pe blogurile mele preferate.

Când…
– ne adunam ca nebunii să tragem un renţ sau o canastă, un popa-prostu cu porunci, un bridge;
– alergam ca decapitaţii la 30 Decembrie să prindem o navetă de Pepsi pentru “ceaiul” de seara ce venea;
– cu o sticlă de vişinată şi o navetă de bere petreceam ca nebunii, dansând şi socializând, mângâind cu privirea fetele căci eram prea “fraieri”;
– ne învoiam de la şcoală şi ne adunam câte 20 la Cina, să ne bucurăm de un mic muiat în bere şi de mult râs şi voie bună;
– căram ca nebunii cu noi, săptămână de săptămână, o pereche de boxe Unitra de 50W, un deck Akai sau rusesc şi un amplif făcut pe genunchi, la te miri ce petrecere dansantă;
– aşteptai tremurând ca din troleu să coboare cea cu care îţi dăduseşi întâlnire a doua zi după “ceai”, fremătând o garoafă în mâini până când nu mai rămânea decât tija verde şi corola ei;
– făceai coadă la închirierea unei bărci cu vâsle pe Cişmigiu sau Herăstrău doar să-i dovedeşti cât de bărbat şi cât de galant eşti, apoi o invitai la un suc într-o cofetărie, numărându-ţi mărunţişul din buzunar – dar să nu te vadă ea;
– conduceai fata acasă şi întârziind peste măsură “la sarutat”, îţi rămânea doar să mergi acasă pe jos, fără teamă;
– înroşeai telefonul fix sunând-o pe ea, să o auzi, iar orele petrecute la capătul firului să ţi se pară secunde, iar chelfăneala primită de la părinţi după ce venea factura de telefonie să ţi se pară mai uşor de suportat;
– când te înghesuiai pe scara autobuzului, tramvaiului sau troleului că să poţi ajunge la liceu sau facultate, mergând atârnat în soare, frig, ploaie, viscol sau zloată;
– mergeai la tutungerie la colţul străzii şi cumpărai tigările la bucată, după ce o convingeai pe vânzătoare că sunt pentru tatal sau bunicul tău şi apoi le fumai pe ascuns în toaleta sau în spatele liceului, unde credeai că nu te va căuta nimeni şi numai în acea zi să se întâmple o “razie de control”, iar tu să pici de fraier;
– ne adunam în tren să mergem la mare sau la munte, câte 30 de colegi şi colege şi negociai cu naşul la fro’ 20 de lei pentru toţi;
– ne hotăram, fie ploaie fie soare să mergem la Snagov la ştrand cu bicicletele, iar drumul ţi se păraea mai frumos dacă alături de ceilalţi venea şi prietena ta, chiar dac[ al-fine te durea fundul ;i mu;chii picioarelor se încârceau de la efort;
– alergam cu mag-ul sau cu cas-ul la subbraţ să imprimăm muzică de pe albumele de vinil aduse de vaporeni, la câte un prieten sau la relaţia/ prietenul prietenului şi trăgeai toată noaptea audiţii şi imprimări, pentru ca mai apoi la ceaiuri să devii MC sau DJ;
– făceai poze pe filme Orwo sau Agfa şi umblai bezmetic la Romarta Copiilor să cumperi hârtie foto, develator şi fixator, procesându-ţi singur pozele în baie, dedesubtul unui bec vopsit cu tempera în roşu;
– făceai baie cu oala de apă de pe aragaz, pe-ntuneric, că se lua curentul;
– te duceai odată pe lună cu tichetul de ulei şi zahăr, să le cumnperi, şi mai făceai şi coadă pentru asta;
– “Mama lu’ …. îl lăsaţi să iasă afară?” era strigătul de deznădedie că nu-l lăsa mama lui… să iasă la fotbal, iar echipa era incompletă;
– strada era plină de strigăte “Ţară-ţară vrem ostaşi!”;
– taberele de PTAP erau de fapt evadări din molcomul zilnic din oraş;
– mergeai la cinema să vezi filme, şi apoi luai la rând toate cinameurile din zonă căci pofta vine mâncând, iar mâncarea era un crenwurst muiat în muştar, înfipt într-o treime de franzelă Bucureşti de trei lei, sau când treceai prin pasajul Victoriei şi te opreai invariabil să îţi cumperi un sandwich cald cu şuncă de praga de cinci lei;
– te bucurai dacă era sâmbătă pară (sau impară) ştiind că ai voie să circuli cu maşina;
– luai maşina alor tăi şi te înfiinţai la coadă la benzină, coadă ce dura 2-3 zile, iar fiecare aducea câte ceva de băut, de mâncat, chiar şi televizoare pe care urmăream meciurile transmise stând la coadă şi împingând maşinile în ritmul în care cei fericiţi apucau să alimenteze, chiar dacă benzina era pe bază de cartelă;
– dacă umblai noaptea pe stradă, cel puţin erai optrit şi legitimat de organ, pentru ocrotirea liniştii publice;
– vara la mare îţi duceai prietena la restaurant – dacă apucai – şi la 9:30 începeau să stingă luminile cala 10:00 să se închidă localul;
– nu era partz/ ceai la care să nu găseşti cel puţin o orgă de lumini, legată obligatoriu pe finalii amplifului, ca să animeze mulţimea…

Câte şi mai câte ar fi de zis…