Avem o problemă în a ne accepta. În a ne accepta funcția ocupată la muncă. Noi nu suntem coafezi, noi suntem hair stylisti. Nu suntem secretare, suntem asistent manageri. Nu suntem sudori, ci sculptori în metal.

Avem o problemă în a ne accepta statutul social. Nu suntem someri, suntem jobleși. Nu lucrăm de acasă, suntem freelanceri. Nu suntem săraci, ci suferim o criză temporară de lichidități.

Avem o problemă în acceptarea faptului că sunt oameni mai buni decât noi. Directorul meu de la firmă nu e mai bun, doar a avut noroc în viață. Arhi nu e un blogger mai bun decât mine, ci doar îl susține zoso.

Și tot așa. Întotdeauna distorsionăm realitatea, încercând să ne ridicăm deasupra condiției submediocre în care ne scăldăm. Am reușit să transformăm într-o victorie și motiv de mândrie faptul că romanii i-au cucerit pe daci și le-au penetrat femeile. Era victorie când ardeam holdele, otrăveam fântânile și ne refugiam în munți, deși atunci când ne întorceam la vetre, muream de sete și de foame.

Cum ar fi ca femeia de serviciu de la firmă să spună MÂNDRĂ că asta e munca ei, femeie de serviciu, nu responsabilă cu curățenia?
Din păcate, nu cred că o să apuc asemenea vremuri.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.