romania

Ești după 25 de ani de debusolare. Ești după 25 de ani de viol sistematic, în toate orificiile, din partea noastră, a tuturor. Ești debusolată, fără orizont și fără valori. Oamenii buni ți-au plecat, au rămas majoritari leprele și politicienii. Ai o clasă politică absolut jalnică, cu personaje care, în țări puțin mai dictatoriale, ar fi toți împușcați pe stadioane. Pe teritoriul tău, furtul e o virtute, cine nu îl practică ori e alogen, ori e prost. Nerespectarea legii e motiv de mândrie, evitarea pușcăriei e un țel în viață. Bătrânii îți sunt disprețuiți, sunt numiți asistați social și aruncați la periferia societății. Bolnavii mor în spitale jegoase, linși de gândaci, băltind în propria urină, strângând în pumni o hârtie de 10 lei pe care nu mai au cui să o dea. Pentru că medicii și asistentele ți-au plecat de mult, în alte țări. Jurnaliștii ți-au murit, au emigrat, sau s-au apucat de agricultură, iar în loc ți-au rămas gunoaie ca rogozanu, mândruță sau cristoiu, exponente ale vânzării, manipulării jenante, a limbilor maro și a sclavagismului. Intelectualii îți sunt ocupați să scrie scrisori deschise și să se bată pe ciolane iluzorii. Artiștii tăi fac filme cu comuniști, la 25 de ani de la moartea comunismului, sau creează ponei roz cu oase înfipte-n cur și ștampilați cu zvastici, în numele revoltei față de ceva ce nu mai există nici măcar în memoria oamenilor. Copiii au dascăli de ocazie, șpăgari și incompetenți și, deși sunt la mijlocul școlii, încă nu au manuale, pentru că cei de la putere încă nu și-au împărți șpăgile. Mor familii pe drumurile-ți desfundate, pentru că banii de autostrăzi contruiesc vile pentru cășuneni, iordachi, adamești sau alți potentați ai zilei.

Cu toate astea, Românie, încă sperăm în tine. Încă credem că poți să ne faci să fim mai buni și putem să te facem mai bună. Încă credem că poți fi iubită și că poți să ne iubești. Încă credem că putem să ne creștem copiii aici, că putem să îi educăm și putem să îi facem oameni, aici. Încă credem, Românie.

La mulți ani, țara mea.
La mulți ani, România.

Later edit, 9 ani mai tarziu: no, we dont anymore – Cetin, 2023

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.