voiculescu

Curtea Constitutionala (CC) a decis joi, in urma unei sesizari de neconstitutionalitate, ca masura confiscarii extinse prevazuta in Codul penal este posibila doar pentru bunurile dobandite dupa anul 2012, respectiv de la momentul intrarii in vigoare a legii care prevede aceasta masura.

Practic, folosind chichițe legislative, Curtea Constituțională a decis că hoții care au decimat bugetul până în 2012 sunt ok, averile lor sunt intangibile. De-abia după 2012, dacă mai furaaaaați, să vedeți voi ce pățiți.

E normal, o mână spală pe alta și amândouă spală românia lucrului bine făcut. O singură problemă apare aici, cred eu.
Confiscarea extinsă apare și în cazul domnului Profesor Dan Voiculescu, slăvit fie-i numele. Prin urmare, toate bunurile care erau în posesia sa înainte de 2012, se întorc în dreapta-i posesie, pe motiv că atunci furtul era legal.

Cred că Gâdea se zvârcolește de nervi că a mutat Antena 3 la Wilbrook.
Haideți că, ușor, ușor, lucrurile se așează în matcă și ne mai liniștim și noi. Zilele astea urmează și o grațiere, pentru că și-așa avem pușcăriile pline, iar o capacitate intelectuală ca domnul Voiculescu nu se poate irosi pe saltele de paie.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.