Observ că chestia aia cu înscrisul copiilor la ora de religie e privită ca pe o mare victorie împotriva ateilor sataniști, care nu doresc ca ortodoxia să prevaleze în acest stâlp al creștinătății numit românia.

S-avem pardon. Mi se fâlfâie cu elan de gunoaiele voastre. Puteți să învățați la școală despre jupiter ascending, din partea mea.
Problema NOASTRĂ, a celor care nu cred în asemenea mizerii, este că voi ați încercat să ne indobitociți cu forța copiii. Așa cum îmi explica un popă jegos pe facebook, minoritatea se supune majorității. Ați încercat să ne forțați copiii să învețe obligatoriu mizeria vostră, prin tot felul de tertipuri.

Nu, nu se supune nimănui. Copilul meu nu va face religie. Iar eu nu voi mai fi obligat să îl retrag la de acel gunoi de oră și să îl ostracizez, pentru că așa dorește mafia sutanelor negre. Nu va mai trebui să mă cert cu învățătoare demente, cum au făcut cam toți prietenii mei. Se vor introduce ore de educație civică, așa cum este și normal. Și copilul meu va învăța ce înseamnă societate și cum să se comporte în ea, nu că Lenuța și-a rupt piciorul pentru că nu s-a spovedit.

Așa că nu, nu ați câștigat nimic.
Eu mi-am câștigat dreptul de a alege ce vreau să fac, conform dorințelor și conștiinței mele.

Voi l-ați câștigat pe credinciosul Conectăr.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.