Să presupunem că eşti programator la Softwin, de exemplu. Şi că munceşti acolo din greu, stai şi ore suplimentare, tot ce e necesar ca să fii un om de bază şi să îţi iei un salariu gras.
Singura problemă ar fi ca, după ce se termină programul, tu eşti obligat de către firmă să mergi acasă, să te culci la ora 23 cel târziu, să nu te duci în cluburi sau localuri de divertisment, să nu bei, să nu fumezi, în principiu cam nimic din ceea ce face un tânăr între 20-35 de ani. Ai fi de acord?

Exact în aceeaşi situaţie mi se par fotbaliştii de la clubul Dinamo, care au interzis prin regulament de ordine interioară, toate chestiile de mai sus.
Care e faza? CLuburile sunt un fel de proprietari de sclavi? Drepturile angajaţilor nu funcţionează la un club de fotbal? De când timpul liber al unei persoane poate fi controlat de firma la care este angajat?

Şi nu, nu sunt de acord cu chestia că e fotbalist şi trebuie să dea randament. Nu dă randament, pleacă. Nu mai rezistă la efort, iarăşi pleacă. Asta e legea economiei oriunde în lume. Nu dai randament, pleci. De aia fictivul nostru programator de la SOftwin nu se duce în fiecare noapte în club, pentru că a 2 a zi ar dormi pe tastatură.
Land of choice…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.