Pentru că îi ia tot farmecul.
De ce mi-am adus aminte de asta? Mă uitam peste umăr la un prieten, în timp ce citea ceva pe un site. Și mă minunam, ce site mișto, ce informație ca lumea, belea de site.

Până când realizez că tipul citea TechCrunch, site la care eu mă abonasem în RSS și mi s-a părut cea mai plictisitoare chestie de la invenția robinetului de apă caldă, dezabonându-mă în 2 zile.

Da, informația trebuie prezentată și într-un ambalaj frumos, ca să fie citibilă. Degeaba mă chinui eu să îmi fac teme originale, sau cheltui o gălăgie de bani pentru o față nouă la site, când feedreaderul nu arată nimic din munca mea adiacentă conținutului. Degeaba bibilesc culorile, linkurile, pun diverse templateuri pentru read more sau născocesc headere interesante. Feedreaderul nu arată nimic.

Nu mai zic de faptul că singura modalitate de a supraviețui a unui site, publicitatea, are de suferit maxim, prin lipsa de expunere a bannerelor de pe site. Asta dacă nu ești un mecena și îți place să pui tot timpul conținut de calitate pentru cititori, absolut gratis, eventual să vii și cu bani de acasă, poate chiar în pauza de muncă de la job. Altfel, nu-i aşa, cititorul nu e satisfăcut şi are impresia că îl furi. Deşi aceleaşi bannere nu îl deranjează pe GSP sau Can Can.

E interesant cum ceva ce iniţial a fost de un ajutor real la dezvoltarea internetului, acum a ajuns o frână.
Probabil trebuie să vină pasul 2.

RSS Feed care să trimită şi template-ul sitului.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.