Să presupunem că eşti un tip elegant, îmbrăcat în pantaloni albi de in, extrem de subţiri şi răcoroşi. Şi te duci tu, aşa elegant, la baie, să îţi rezolvi anumite probleme intime. După ce foloseşti anexele utile organelor tale, te speli, dar tu ai fobie cu mâinile murdare şi nu suporţi ca mâinile tale să atingă clanţe sau robineţi pe care au pus alţii mâna după ce s-au defecat. Dealtfel se ştie că rromânul nu se spală pe mâini după ce foloseşte toalete, pentru că se ştie, pla lui e mai curată decât robinetul de la veceu.

Şi te duci în maşina proprietate personală, intri în ea, dai drumul la muzică şi la aerul condiţionat, după care te relaxezi şi cauţi sticluţa ta cu dezinfectant de mâini, numită Protex antigermeni şi bacterii.
Torni cu fervoare în palme, simţi efectul răcoros şi catifelat asupra mâinilor, când se întâmplă nenorocirea, ce căzu ca un buzdugan asupra ta. Realizezi că în timp ce îţi frecai mâinile, jumătate din cantitatea de substanţă ţi-a ajuns pe pantaloni, în poale, exact în dreptul prohabului.

Te repezi şi ştergi, dar din păcate, în locul respectiv rămâne o pată uriaşă, umedă. Iar tu te duci să ai o întânire de protocolară, cu oameni de business.
Ce faci? Ce faci?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.