Mă băgasem înainte sub televizor, să frec puţin routerul, pentru că, normal, nu am internet, trăi-le-ar ălora de la astral atâta timp cât le-o doresc eu şi mi-au căzut ochii pe un plic de CD, pe care scria, miercuri, ora 11.
Şi m-a apucat melancolia. Pentru că habar nu aveam ce înseamnă notarea aia? Oare am fost acolo? În ce miercure a fost? În ce lună? În ce an? De ce nu îmi aduc aminte despre ce e vorba.
Nu e prima dată când mi se întâmplă. Găsesc în agendă notări vechi gen "Str. Ruginoasa, 11, Ionescu". CIne o fi fost Ionescu? Oare l-am fericit cu prezenţa mea? Oare îşi mai aduce aminte de mine, atâta timp cât eu habar nu am despre cine e vorba?
La fel mi se întâmplă cu numele unor oameni. Mă întâlnesc cu ei pe stradă, ei se bucură, ce faci Cetin, mă bucur să te văd. Iar eu stau ca în Seinfeld Hello….you! pentru că habar nu am cum îi cheamă. Feţele le recunosc, ştiu şi de unde să îi iau, dar numele…dus.
Se poate să fie scleroza, că na, deja am şi eu o vârstă. Sau poate e memoria selectivă de vină. Mi-a povestit mama că atunci când mi-a murit bunica, eu având 11 ani, m-am închis în cameră şi dădeam cu picioarele în uşă, urlând "De ce a trebuit să moară de ce??". Problema e că eu nu îmi amintesc nimic din toate astea. Absolut nimic.
Sufăr de început de sfârşit, clar.
), deci clar ei sint uitati pe buna dreptate. Altii vor zimbi si iti vor explica ce si cum.
eu sunt mai tanar decat tine si am aceleasi probleme , nu cred ca te linisteste cu ceva dar macar poti spune ” se poate si mai rau”