Azi dimineaţă mă uitam în intersecţie la Unirea cum un tovarăş poliţist comunitar schimba impresii cu o distinsă doamnă cu fusta largă şi lejer bronzată natural. Doamna vindea chiloţi şi sosete în faţa magazinului şi sunt convis că avea autorizaţie şi tot ce e normal.
După care am citit aici revolta unui tip cum că poliţiştii se plimbă în jurul blocului iar dealerii de droguri stau în scări. Adică, ar veni cumva că de fapt poliţia îi păzeşte. Şi sincer să fiu, stau şi mă întreb, până acum în ce lume a trăit tipul ăsta?
Eu când eram în liceu veneau băieţii cu biluţe în liceu ca la ei acasă. Se băteau pe burtă cu paznicul, poliţia se făcea că nu îi vedea, profesorii din şcoală nu ziceau nici pâs, de frică.
Mă gândesc că acum deja s-a ajuns la un nivel superios, pentru că asta se întâmpla în 1991-1992, adică cu ceva vreme în urmă. Bănuiesc că tovarăşii deja au reţelele bine înfipte în solul patriei străbune. A, că vedeţi voi la teve cum o brigadă de cagulaţi intră urlând peste un amărât care are 10 grame de iarbă şi îl declară criminal naţional, sper că nu mai puneţi botul demult la praf de ăsta aruncat în ochi.
Deci, cam cu cât mai merge gramul în Pantelimon?





Pentru coneseori
Trolling viscolitor
La lansarea Star Wars 3D
Si la mine prin cartier(Militari) patruleaza politia pana cand se insereaza…probabil sa ii vada tata Floarea care sta pe balcon toata ziua, si dupa 10 seara dispare orice picior de politist si apar “baietii” care mai au nevoie de cateo oglinda de masina sau chiar de masina cu totul. :whatever: