Hai că mai e maxim o săptămână şi începe circul, cu Hruşcă lălăind la colţ de stradă şi cu urările de să fim mai buni, mai curaţi, mai generoşi. Şi toţi vor deveni brusc mai zâmbitori, mai darnici, mai curaţi.
Astăzi am ieşit în oraş cu cineva din online-ul românesc. Înainte de a merge unde aveam treabă, m-a rugat să îl scuz 2 minute, să oprim undeva, că are o treabă.
Am oprit, a luat o sacoşă cu jucării din maşină, întră într-o casă, o lasă şi iese.
Şi aşa am aflat că acolo e sediul unei organizaţii de ajutor pentru copiii săraci. Odată la o lună, două, tipul merge acolo şi dă copiilor jucăriile pe care copilul său nu le mai foloseşte. Fără tam-tam pe situri, fără publicitate pe bloguri, uite, eu îmi donez 2% din venit copiilor, uite, eu dau copiilor săraci jucării, vai ce tare şi sensibil sunt eu. De aceea nici măcar nu doreşte să se ştie despre cine e vorba.
Câţi dintre voi aţi făcut în anul ăsta ceva pentru copiii săraci, sau pentru oamenii mai puţin norocoşi dintre voi?
Nu aşteptaţi să vină sărbătorile lui peşte prăjit ca să începeţi să vă simţiţi mai bine că aţi dat unui cerşetor 50 de bani la semafor.
Aveţi jucării pe care copiii voştri nu le mai folosesc? Păpuşi care se prăfuiesc în rafturi, nefolosind nimănui?
Gândiţi-vă că undeva e o fetiţă care ar fi cel mai fericit copil din lume dacă ar fi a ei.
Găsiţi aici datele de contact ale fundaţiei. Dar nu e neapărat să fie ea. Poate ştiţi oameni săraci, poate ştiţi copii pentru care ceva dulce este sărbătoare.
Hai, mergeţi, nu mai aşteptaţi căcatul ăla de lumină sfântă.
Fiţi oameni.
Arhi, cine asteapta luna “cadourilor” ca sa ajute un om e clar unul care isi lucreaza imaginea. Pentru ala oricum randurile tale nu inseamna nimic, iar cei care au inteles mesajul probabil ca nu se potrivesc profilului descris de tine.
Cine e “mai bun” numai in anumite perioade ale anului o face atat de rar si de prost incat nici nu merita mentionat.
Iar tam-tam-urile le fac toti nevoiasii de atentie, crezand ca-si cumpara un loc in Rai cu un zambet de fatada sau 2 lei inghesuiti in pumnul unui copil, in ajun de Craciun. E-adevarat, de ce sa nu recunoastem, ca e bine macar ca o fac si atunci. E putin si e fortat, dar totusi e ceva. Sa speram ca o sa se schimbe si acest lucru la un moment dat. Desi nu cred ca mai prindem noi vremea aia ca sa scriem de ea in posturi pe blog…