Nu am suferit niciodată să văd fiinţe ucise sau să fac rău în acest fel. De aceea nu omor nici măcar muşte, darămite altceva.
Însă am amintirle marcate de 3 evenimente care s-au gravat pe cortez şi nu mai vor să plece de acolo.
Primul ar fi acel moment din copilărie când am asistat la tăierea porcului. Porc pe care practic îl ştiam de când era cât un degetar de mic şi îl hrănisem cu tot ce îmi pica în mână. Era aşa de simpatic, mic şi roz şi ţipa ca din gură de şarpe când îi era foame.
Adevărat, se făcuse cât un stog de paie de mare, dar el era pentru mine tot chestia aia mică şi roz, mirosind a lapte.
Iar când am văzut cum bunicul îi înfige cuţitul în gât şi sângele a început să ţâşnească şuvoaie, iar el ţipa ca atunci când era mic, doar că simţeai că că nu mai are nici o speranţă în ţipătul acela.
Au venit la mine, după ce l-au ars, cu o bucată de ureche şi de coadă. Am vomitat pe loc doar la gândul că aş putea mânca din micul meu prieten. Niciodată nu am mai putut să mănânc şorici, ureche sau coadă de porc.
Următorul e Mitică. Mitică a fost cocoşul meu, crescut de mine, în apartament. L-am luat pe Mitică de când avea o zi, din piaţă de la Obor. Era pufos şi galben, ca o minge de tenis, doar că mult mai mic.
L-am hrănit cu mălai şi apă, i-am dat toate prostiile din lume, de mânca Mitică al meu ciocolată de nu avea treabă. Îşi ştia numele, dacă strigam după el Mitică, se oprea din orice făcea şi o lua la fugă spre mine şi începea să mă ciugulească de pantaloni.
Problema e că Mitică s-a făcut mare. Adică mare rău, era ditamai cocoşul, când îşi desfăcea aripile zici că era el condor pasa. Deja era destul de greu să îl ţinem în casă, la bunici nu mai aveam pe nimeni, ca să îl ducem acolo, din punctul meu de vedere, era un impas.
Într-o seară, venind de la joacă, nu mai era Mitică. Cică fugise. Doar că în oală era un borş cu smântână care mirosea super bine. Şi atunci am înţeles că Mitică al meu se jertfise spre onoarea oalei de ciorbă a familiei. Nu am putut să mănânc mult timp carne de pui, chiar şi acum am probleme să mănânc pui la rotisor de exemplu, pentru că văd forma puiului.
A 3 a este oarecum mai hazlie. Acu vreo 10 ani, mama a primit plocon 3 gâşte. VII. Adică vii, dădeau din aripi, găgăiau, tot tacâmul. Ce zice mama, ia du-te tu, bărbat al familiei, cu gâştele în grădina blocului şi taie-le.
Adevărul e că trebuiau tăiate, că erau mari gălăgioase, iar la etajul 9 în vitan, unde să ţii 3 gâşte.
Le-am luat vitejeşte într-o sacoşă şi hai în grădină, la tăiat. Problema e că nu mai făcusem niciodată chestia asta şi eram destul de…neîndemânatic, ca să zic aşa.
Am luat prim gâşscă, am pus-o cu capul pe pământ, am ţinut-o cu genunchiul, am închis ochii şi am dat cu toporişca. Când am deschis ochii, capul gâştei se ţinea doar în piele şi nişte vinişoare, sângele curgea în toate direcţiile, gâsca găgăia, vecinii se uitau la mine, unii cu milă, alţii se ţineau cu mâinile de burtă de râs. Normal, am luat decizia de a băga tăişul toporiştei sub gât şi să trag spre mine, ca să tai ce a mai rămas. Din păcate, chestiile alea sunt mult mai elastice decât ai crede, aşa că nu am făcut decât să le întind ca pe gumilastic, fără să se rupă nimic. Iar când s-au rupt eram deja cu ele aproape de faţă, drept pentru care au ţâşnit direct în moaca mea. Nu are gust bun sângele de gâscă, credeţi-mă pe cuvânt.
Restul de 2 le-am tăiat pe beton, ca să fiu sigur că se taie. S-au tăiat, dar am tocit şi toporişca, de cât de tare am dat.
Acum, când mă gândesc la asta, simt în nări mirosul de sânge jilav pe haine şi pe faţă. Plus mi se face puţină greaţă.
A mai tăiat cineva animale?
.
Pentru coneseori
Trolling viscolitor
La lansarea Star Wars 3D
da si eu, am participat o data la taierea porcului si de doua ori un cocos, la primul am patit cum ai patit si tu cu gastele;
PS: chiar trebuia sa scrii asta inainte de Craciun
)