Proiectul mai stabileşte că persoanele fizice şi juridice, dar şi ONG-urile care deţin câini în vârstă de peste patru luni în municipiul Bucureşti sunt obligate să-i înregistreze la Administraţia pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) din cadrul Primăriei Capitalei, în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a hotărârii, prin microciparea lor şi completarea unui formular. Excepţie vor face de asemenea câinii utilitari şi de vânătoare care sunt înregistraţi la Asociaţia Chinologică Metropolitană Bucureşti şi câinii de serviciu ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Ministerului Afacerilor Interne.

Proiectul nu prevede însă şi aplicarea unor sancţiuni pentru cei care nu respectă aceste prevederi sau vreo formă de control privind respectarea acestora.

În rest, rămâne cum am stabilit. Nu omorâm câinii, îi returnăm în teritoriu, exact de unde i-am luat. Astfel rezolvăm problema, în maxim 20 de ani, câinii respectivi mor, iar spațiul rămâne liber. Persoanele care vor să adopte câini, vor plăti o taxă de 170 lei. ONG-urile îi vor adopta gratis :mrgreen: . Doar că ONG-urilor li se va rupe maxim, pentru că jigodiile oricum nu sunt omorâte, ci doar ținute pe banii mei până vor fi returnate la locul de baștină, în așteptarea copiilor ce le vor încălca teritoriul.

Desigur, în continuare e ilegal să ieși la vânătoare de câinni vagabonzi.

Masa, felicitările și dansul se vor ține la Bellu, secția ortodocși.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.