Poti sa canti la ele, da?

22

Laurenţiu, ia şi-o pâine caldă! via ZosoCiteste mai departe …

Tarifele la notari

51

Am fost zilele trecute să iau fac o legalizare la notar. Adică ceva hârtie pentru un job. (nu, tot nu mă angajez) Mi se pare absolut ireal să îi dau unei tipe 600 000 ca să pună ştampila pe o hârtie unde EU declar ceva, iar ea nu are cum să verifice de nici un fel buna mea credinţă. Mi se pare la fel de ireal că orice tâmpenie de hârtie din rromânia trebuie iniţial legalizată. Adică degeaba mă duc … Citeste mai departe …

Puiul de la ţară nu mai e de ţară

55

Când am fost la rudele de la ţară, ne-am gândit noi în sinele nostru interior că ar trebui să cumpărăm nişte pui de ţară, dacă tot suntem acolo. Adică pui de ăla bun, crescut natural, cu carnea aţoasă, dar atât de gustoasă. Newsflash: Nu mai există aşa ceva.
În primul rând, când rămân fără ouă, pui, cloşti etc, ţăranii se duc la avicolele din judeţ şi cumpără. Adică pui care nu au fost în viaţa lor pui de ţară. … Citeste mai departe …

Unde găsesc lentile de contact mişto şi la preţ bun?

73

Mâine mă duc să îmi iau lentile de contact, pentru că nu mai suport ochelarii, plus că vreau să îmi iau ochelari de soare ca-n matrix.
Recomandări ceva de magazine cu produse ca lumea? Că n-aş vrea să intru în prima mizerie din piaţa Unirii, după care să regret că nu am căutat.
Linkurile sunt binevenite, venind de la oricine, inclusiv magazine de profil.… Citeste mai departe …

Miting s-au mai bine nu

40

Poza e făcută în sala de aşteptare de la Victor Gomoiu. Nu e ca şi cum medicii ar avea nevoie neapărat să ştie gramatică sau ceva, dar nu înţeleg alăturarea. Un scris frumos, dar atât de analfabet… Oricum, hai la miting cu grăbire. S-au nu.… Citeste mai departe …

Forumurile, această sursă nepreţuită de informaţie

31

De aproximativ 5 ani nu am mai folosit niciodată un forum. Pentru că sunt de părere că sunt inutile şi pline de gunoi. Locurile unde se poartă numai discuţii inutile, unde sfertodocţii semianalfabeţi, dar specialişti, pot să îşi dejecteze toate cunoştiţele cele vaste. A se remarca în printurile de mai jos. Omul întreabă dacă wnw merge pe HD2 şi dacă ştie cineva setările setările.… Citeste mai departe …

Blogul cel mai Praktiker

6

Vreau să văd câţiva bloggeri practici, care îşi spun părerea despre ce-ar face în jurul casei cu produsele din spoturile Praktiker de care v-am povestit săptămâna trecută. Hai, scrieţi, că se termină acuşi toamna şi se face prea frig pentru a mai face acte gospodăreşti până la primăvară. Cine ştie, cu ocazia asta poate vă descoperiţi un nou talent şi faceţi un blog dedicat, cred că ar fi loc în blogosferă de aşa ceva, eu nu ştiu niciunul care să … Citeste mai departe …

Plângăciosul de serviciu

31

free-cute-puppie Nu vreau să fiu rău, dimpotrivă. Aş vrea ca acest micuţ articol să fie pentru tine, plângăciosule, un mic start, un şut în fund un pas înainte, un declic, un declanşator, pentru a înţelege de ce oamenii privesc oarecum prin tine atunci când vorbesti cu ei. 1. Omule, toţi avem probleme. Pentru toţi e criză, toţi ducem lipsă de bani, suport sau orice altceva. Atunci când eşti invitat la un eveniment unde oamenii în general vin să se distreze şi … Citeste mai departe …

Hai Steaua!

27

Acum e momentul ca, strâns uniţi, în jurul conducătorilor, să susţinem echipa până la ultimul zvâcnet, ultima suflare. HA HA HA! Pe bune, că m-aţi crezut Eu am o singură întrebare.
De ce antrenorii care în trecut au fost la STEAUA, după care au fost aruncaţi de oier ca nişte măsele stricate, inclusiv oameni ca Hagi şi Lăcătuş, care cred eu că nu sunt chiar lihniţi de foame, ACCEPTĂ IDEEA DE A REANTRENA? Adică dacă prima dată Oierul Naţional te-a … Citeste mai departe …

Deci da, a funcţionat!

23

Da, oamenii au înţeles şi toţi s-au transformat peste noapte…… Citeste mai departe …

Şi a fost Letsdoitro

28

Înţeleg că acţiunea de curăţire a rromâniei într-o zi a avut succes, participând peste 100 000 de oameni. Îmbucurător, deşi în continuare părerea mea e că pe oameni îi sensibilizezi cu amenzi uriaşe, nu mergând eu să curăţ gunoaiele după ei. Altă concluzie ar fi că noi, cei ce nu facem mizerie pe unde ne ducem, am fi majoritari în ţară, tuturor ne place să fie curat şi nimeni nu face mizerie.
Şi atunci, de unde dracu sunt toate gunoaiele … Citeste mai departe …

Când nesimţirea din redacţii nu are limite

16

Amos News fură un text de la Moshe şi Mordechai, text pe care îl publică în haznaua lor de site, atribuindu-l lui Cristian Tudor Popescu. Când CTP a protestat, Amos News şi-a cerut scuze. Cum? Uite-aşa

Acest text a circulat pe INTERNET. Atunci când l-am preluat, nu am bănuit că este vorba despre un fals, o contrafacere. Stilul şi argumentele păreau să corespundă viziunii presupusului autor. În urma protestului domniei sale am verificat provenienţa şi am constatat inautenticitatea. Cerem … Citeste mai departe …

Am participat la Stella Artois World Draught Masters Romania.

27

Atenţie, poze cu conţinut explicit distractiv.
Menţionez de la început că eu cu Chinezu am luat nota NU. Asta ca să nu existe cumva discuţii.… Citeste mai departe …

Wilhelm Tell, cu…arcul de otel

4

Cu grija, ca porneste cu sunet, din pacate. Desigur, o altă eliberare fină de pe tropoţelCiteste mai departe …

Şi a fost video. In 3

27

Pe vremea când făceam arhitv, se gândea mama mare că vreodată cineva, undeva, va face video profesionist, exclusiv pentru internet. La momentul acela, înafară de câteva ridicături din colţul sprâncenelor, gen `uite şi la ăştia, pierd timpul cu video pe internet, când ştie toată lumea că internetul este 4 porn`, nu obţineai nici o reacţie. Sau poate obţineai, o pufneală în râs sau ceva. Zoso spune că Viaţa în 3, showul video de pe trilulilu, ar fi sponsorizat de … Citeste mai departe …

Invitaţie la toleranţă

54

Am primit zilele trecute un mail, din care citez. “Am pentru tine o veste proastă. Dumnezeu există, chiar dacă vrei tu sau nu.” Ce a scris înainte şi după, e irelevant, bubblingsuri dezlânate ale unui om pierdut. Credincioşilor, am şi eu o întrebare? De ce nu puteţi fi toleranţi? De ce nu puteţi lăsa pe fiecare în pace, în credinţa lui? Câţi atei vă bat la cap cu mailuri, în care să vă convingă să renunţaţi la zeii voştri? Cred … Citeste mai departe …

Sindicaliştii au avut discuţii amicale cu ministrul muncii

31

Băi, eu rămân siderat când aud dume de genul ăsta. Deci tu, reprezentant sindical, te duci la întânire cu ministrul muncii, reprezentând câteva milioane de oameni rupţi în fund, cu salarii de mizerie şi ai DISCUŢII AMICALE?? Din care nu rezolvi nimic, dealtfel. Vă imaginaţi discuţiile de genul ăsta? - Ce faci frate?
- Bine şefu, uite cu băieţii afară, am făcut o horă, un dans de pinguin, mai un covrig, un ou, chestii clasice de revoltă socială.
- … Citeste mai departe …

5 săptămâni în balon – etapa 4

10

După o preumblare de 4 săptămâni, cu distracţii pe la Sibiu Brasov Alba Iulia Bacau Arad si Piatra Neamt, baloanele Orange ajung în acest weekend la Baia Mare şi Suceava. Pe cuvânt dacă îmi vine în cap vreun blogger din aceste 2 oraşe. Nu de alta, dar dacă erau bloggeri în Suceava, nu cred că nu am fi ieşit la o bere când am fost. Nu rataţi oprirea baloanelor la voi, pentru că, pe unde au fost, lumea s-a distrat … Citeste mai departe …

Vai mirare?!

26

Cum, motocicliştii de fapt nu respectă regulile rutiere? Toţi o calcă cu viteză, se bagă printre maşini şi nu suferă semafoarele??
Nu aş fi crezut în viaţa mea. Pentru că eu întotdeauna am văzut numai motociclişti care stau pe banda lor, care merg cu viteză decentă, nu demarează cu 100 de la semafor şi tot aşa. Cred că totuşi se înşală.Citeste mai departe …

Blondă blondă, dar restul??

39

Nu vreau să mă amestec prea tare în povestea cu fata de la flugtag care şi-a fracturat coloana. Nu mă interesează redbull-ul, da, cred că ar trebui traşi la răspundere pentru faptul că nu s-au asigurat că sunt luate toate măsurile de precauţie, dar alta e problema mea. Fata aia să zicem că era proastă. De fapt, putem afirma asta cu tărie, altfel nu ai sări de la etajul 6 pe un pian.
Dar cei din echipa ei, cei ce … Citeste mai departe …

Praaaaak-tii-keeer, peeen-truu bloo-gaari praaak-tiiici

13

Da, măi oameni buni, blogosfera a crescut mult de tot în ultima perioadă. Praktiker, da, THE PRAKTIKER, au rugat 2 bloggeri cu prestanţă să le comenteze, pe blogurile proprii, spoturile TV cu care au ieşit acum pe interval. Pana acum, cei 2 au comentat urmatoarele: Mobila: Simonatache.ro vs DailyCotcodac.ro
Mobila în viaţa bărbatului
Un bărbat epuizat e întotdeauna mai puternic decât o femeie odihnită 
Baia: Simonatache.ro vs DailyCotcodac.ro
Baia, acest paradis pierdut
Din flăcări, aburi şi vapori Luminile: Simonatache.ro vs … Citeste mai departe …

Profesia? Părerist.

40

Ştiţi, nu, care e profesia cu cea mai largă acoperire din rromânia? Cea de părerist, desigur. Oamenii au opinii, bine fundamentate despre problemele stringente ale tuturor.
Câteva exemple: Zilele trecute s-a lansat Internet Explorer 9. Unul din bloggerii care comentează aici, a scris pe blog, la 2 minute de la deschiderea lansării că nu înţelege de ce se strofoacă cei de la Microsoft, că IE9 e o labă de browser în comparaţie cu Firefox şi Chrome. Deci omul nu avea … Citeste mai departe …

Întârzie pentru că sunt bătrâni şi merg încet

37

A fost şi ganzânrozes. Înţeleg că a fost un concert prost, unde s-a cântat prost un album prost. Nu mă pronunţ, nu am fost la concert, nu sunt fan ganz. Dar îmi pun şi eu o mică întrebare. Axl Roz şi-a făcut un obicei de a întârzia minim 1 oră la deschiderea fiecărui concert. Pentru că vrea şi pentru că poate. Aseară a întârziat 2 ore.
Pe mine bruma de ASE m-a învăţat că un contract reprezintă lege între părţi, … Citeste mai departe …

Degustare de Bere

22

Alaltăieri am fost la Beer O`Clock, pe Calea Victoriei, în pasajul nuştiucumîispune, să degustăm nişte bere bavareză Schneider Weisse şi Hutthurmer de la jollybeers.net Recunosc că m-am dus decis să degust până nu mai pot, crezând că ne dă berea în faţă şi hai, degustaţi. Dealtfel, de aia m-am şi dus cu taxiul. Socoteala de acasă nu prea s-a potrivit cu cea din târg, băieţii organizând o degustare de aia cum trebuie. Cu ronţăit boabe de orz, mirosit de … Citeste mai departe …

Stephen Hendry – epopeea unei mistificări

57

Mă uit la snooker din 2003. Adică mă uit la modul intensiv, sunt puţine partide dintr-un campionat mondial pe care să le fi pierdut. Aşa că, zic eu, am ceva experienţă, ca să îmi pot da o părere despre un jucător. Nu am înţeles niciodată de ce comentatorii eurosport îl ridică în slăvi atât de tare pe Stephen Hendry. În cei 8 ani de când îl urmăresc, omul a jucat prost sau nu a jucat nimic. Tot timpul parcă timorat, … Citeste mai departe …

Ghinionul de a te naşte rromân

26

Nu aş fi spus nimic, dacă nu aş fi ştiut cât s-a chinuit Răzvan cu proiectul AdCaptcher, , cu ideea, cu invenţia în sine. Din păcate, nu a avut bani şi nu a avut resurse. Iar cel mai important lucru, s-a născut în rromânia, ţara hackerilor, carderilor, spooferilor, ciorilor. Drept pentru care nimeni nu investeşte în tine. Iar acum, o firmă americană îşi asumă invenţia respectivă. Pentru că poate.… Citeste mai departe …

Ce am eu cu doamna Gabriela Vranceanu Pandele

43

Lumea mă întreabă pe twitter ce treabă am eu cu doamna Pandele.
Nu am nimic. Singurul lucru ce m-a deranjat a fost că nici bine nu s-a răcit domnul Firea, că prietenul său bun, domnul Pandele, a preluat ştafeta la cea ce doreşte să îi poarte fiii, actuala doamnă Pandele, fostă Vrânceanu Firea. Spunând că se cunosc `mai bine` de doar 2 luni. Chiar şi în situaţia asta, madam Pandele ar fi aşteptat doar 6 luni după … Citeste mai departe …

Povestea de seară

43

Acum câteva luni aud o istorioară de la un amic. Omul se pregătea să iasă din casă dimineaţa şi-şi surprinde copilul îndesând ceva în ghiozdan. “Ce ai acolo?”, îl întreabă. “Un ciocan”, răspunde ăla micu’, “că m-a supărat Gigel şi vreau să-i trag una în cap”. Amicul, siderat, îl ia cu binişorul pe puşti: “Cum să faci aşa ceva, nu-ţi dai seama că o să-l doară?”. Juniorul, calm, replică: “Nuuuu, nici vorbă, o să se facă afiş şi apoi o … Citeste mai departe …

Mic ghid de socializare pe twitter

30

Având în vedere că practic e singurul mod de socializare online pe care îl folosesc zilnic (nu, nu folosesc facebook, patru pătrate sau alte aiureli de gen) şi având peste 3000 de urmăritori ai aberaţiilor mele zilnice, zic că ar fi util un ghid de utilizare al twitterului, privit prin prisma mea.… Citeste mai departe …

Ofertă imbatabilă şi de nerefuzat

30

Oare băiatul ăsta nu realizează că de fapt nu îşi face reclamă? De fapt, dacă stau bine să mă gândesc… … Citeste mai departe …

Page 80 of 211« First...102030...7879808182...90100110...Last »