În privinţa reclamaţiei lui Cetin Ametcea, Mirela Bomboe, reprezentanta trustului Intact – din care fac parte televiziunile Antena 3 şi Antena 1 a spus că fotografia cu bloggerul, prezentată în emisiunea “În gura presei”, este publică. “Poza este pe internet. Mircea Badea a specificat sursa. Bloggerul şi-a făcut el însuşi publică poza”, a mai spus Mirela Bomboe.

Ce înţeleg eu şi câţiva oameni din domeniul juridic din această declaraţie. Trustul intact, prin vocea Mirelei Bomboe, declară că tot ce există pe internet şi i se declară sursa, poate fi preluat la liber, fără nici o problemă. Deci, conţinutul afişat pe siturile de ştiri Intact, de exemplu antena3.ro, e liber pe internet la copiat, cu precizarea sursei.

Mi se pare foarte corect.
Şi acum, pentru cei care nu se pricep, dar doresc să facă un site de ştiri drăguţ, fără foarte mare efort, nişte sfaturi despre cum pot prelua, cu acordul prezumat mai sus al celor de la Intact, feedul siturilor Intact, gen antena3.ro, antena1.ro sau ce mai doresc ei.

Se merge pe internet şi se ia, la liber, pluginul Feedwordpress, care publică orice feed doreşti pe propriul domeniu. Desigur, există mult mai variante, eu doar o ofer pe cea mai simplă.
Se instalează pluginul, i se dau adresele de feed ale antena3.ro, fiecare pe rând, update şi gata. Pentru cine se pricepe, se pot da comenzi cron pentru update, orar sau la dorinţă.

Sfat. E de preferat să îl puneţi pe un site care are deja PR, eventual PR mare, pentru a fi indexat rapid şi bine. Dacă vă mişcaţi cum trebuie, puteţi ieşi extrem de uşor în faţa lor la căutările pe articolele proprii.

SUCCES!

via dcnews

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.