ARHI

Da, prescurtat ar veni UE. Multă Uniunea Europeană celor de la UNESCO, care au decis că mizeria de pietriş care începe la Piaţa Victoriei şi se termină la ambasada chineză face parte din patrimoniul universal şi noi, posesorii acestei minuni a tehnicii, nu avem voie să îi facem nimic.

Ştiţi cum e pe porţiunea aia? Exact de parcă s-ar fi dus nişte războaie prin zonă. Nişte gropane uriaşe, unul lângă celălalt, de pur şi simplu nu ai cum să le eviţi. Bucăţi de bolovani aruncate în mijlocul drumului, criblură de la patul de pietre de sub ele. TEROARE. Iar asta se întâmplă în miezul Bucureştiului, unde se strânge toată fiţa şi tot porşeanu.

Mulţumim UNESCO!
Multă UE!

Îi urăsc pe cei ce ridică ştergătoarele la maşină. Mai ales pe cei ce ţi le ridică, deşi locul unde ai parcat e un colţ de trotuar, în mod sigur neînchiriat de nimeni. Din nefericire, acolo s-a oprit el cu maşina şi, ca coloniştii, a declarat că acolo e locul lui de parcare.

Serios dacă m-aş supăra dacă mi-ar atrage atenţia civilizat, cu un bilet sau ceva. Poate chiar nu aş mai parca pe locul respectiv.
Dar aşa, aştept încrezător ziua de mâine, să văd dacă îmi mai ridică ştergătoarele.
Pentru că am în balcon o sticlă cu acid de baterie care e nerăbdătoare să iasă pe stradă.

Noi avem în Bucureşti un obicei foarte mişto şi foarte civilizat, atunci când conducem.
Când suntem pe o bandă de mers, considerăm, pe bună dreptate dealtfel, că acea bandă ne-a cumpărat-o mama şi că e dreptul nostru inalienabil de a merge pe ea nestingheriţi, până acolo unde ne săturăm.

Ce dacă mai vor şi alţii să folosească drumul? Să aştepte. Iar dacă cumva îndrăzneşte cineva mai bun să se bage rapid pe banda de mers, ÎN FAŢA NOASTRĂ, atunci să vezi distracţie. Conform legii, începem să dăm flashuri, să claxonăm, să înjurăm.

La urma urmei, nu-mi calcă oricine banda, nu?
PS: Ăsta e un articol ironic, pentru care vrea să îşi încordeze muşchiu`

A nins în Bucureşti. Prima ninsoare, primii fulgi ce cad gingaş din cer, topindu-se pe năsucuri umede.

Rahat. Autorităţile au fost luate prin surprindere. Ca în fiecare an. Am ieşit afară, era să mi rup gâtul pe aleea dintre blocuri. Să îmi zică şi mie cineva de ce în Austria zăpada poate fi curăţată de pe şosea în timp ce ninge, iar la noi trebuie aşteptat în mod oficial să se termine ninsoare?

Ăia au zăpadă mai fraieră?

Cand eram mic, era o sarbatoare pentru mine sa ma duca mama la gradina zoologica. Simteam ca pleznesc de fericire in asteptarea momentului acela magic de duminca, moment in care primeam comada Hai imbracarea, ca mergem la ZOO.

Cu ciorapii pe dos, tricoul alandala si in graba, fugeam repede, sa ma intalnesc cu elefantii, cu ursul, cu maimuta Macac de Java (toata viata am ras singur la gluma asta, nu stiu de ce), sa dau pe furis pufuleti la pasari, sa ma dau cu poneii si sa ma inchipui cowboy.

Asta a tinut pana cand am mai crescut si, pe la 10-12 ani am inceput sa vad ce e de fapt gradina zoologica din Bucuresti. Un loc unde animalele mureau de foame, se vedeau coastele prin pieile scorojite si murdare ale cailor, leii semanau cu niste pisici supradezvoltate, papagalii erau plesuvi de la foame si tot asa. Un loc unde domnea mizeria, mirosurile pestilentiale, lipsa de grija, ca dealtfel peste tot in rromania.

Si asa am abandonat usor usor, iesirile la ZOO. Nu mai puteam merge sa vad cum sufera animalele pentru distractia oamenilor.
Timpul a trecut, eu am uitat, am crescut, m-am maturizat si nu m-am mai gandit la asta. Pana cand, acum cateva saptamani am auzit din diferite surse, ca gradina zoologica nu mai e ce a fost. Ca s-au investit zeci de milioane de euro in ea si ca acum e altfel. E ceea ce ar trebui sa fie un loc de recreere si distractie, pentru copii si adulti.

Si duminica trecuta mi-am luat inima in dinti si nevasta de mana si am fost si eu.
Incomparabil.
Spatii largi, imense, pentru toate animalele. Vedetele gen tigri, ursi, lei au cred ca un hectar de fiecare si in plus, ceea ce mi se pare cea mai misto treaba, au webcamuri care transmit live stream non stop din tarcurile lor. Poti vedea oricand cum sunt ingrijite, cum sunt hranite, cum se distreaza.

E ALTCEVA. Gradina e acum un parc mare, cu banci, cu multi arbori, multa umbra. Da, un prieten obiecta ca sunt cam multe garduri intre animale si oameni. Din pacate, opinia mea e ca acele garduri sunt pentru protectia saracilor animale, pentru ca oamenii nu au nici cel mai elementar simt de respect.

Altfel cum ai caracteriza un ditai omul care, in fata unui afis mare pe care scrie NU HRANITI ANIMALELE, intindea un carnat printre gratii, poate poate il misca pe tigru de la locul sau.

In fine, irelevant., Cert e ca MERITA sa mergi acum la ZOO. Iar daca nu ai timp sau vrei sa iti tii copilul in suspans pana cand il vei duce, arata-i imagini de pe webcamul de la digitalzoo.kappa.ro .

Read the rest of this entry »

Drumul Bucuresti – Cluj, la volan eu, la aparatul de filmat Sebi. Remarcati talentul de pilot, da? La un moment dat in film apare zoso. La ce minut?

In atentia suporterilor stelisti abonati ai peluzelor Nord si Sud, precum si ai oricaror suporteri din tribunele stadionului Steaua carora li s-a interzis sa achizitioneze bilete la partida Steaua – Fenerbahce, din data de 22 octombrie 2009:

AISS a efectuat in ultimele zile toate demersurile necesare pentru a afla care sunt caile prin care suporterii stelisti, victime ale abuzului clubului Steaua din ultimele zile, se pot indrepta impotriva clubului Steaua.

In acest moment, suporterii au la dispozitie doua proceduri: una administrativa, de adresare catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si una judiciara, de intentare a unei actiuni in justitie impotriva clubului Steaua.

Avand in vedere costurile mai mari, precum si timpul mai lung pe care le implica un proces judiciar, sugestia AISS pentru toti suporterii stelisti „interzisi” este sa urmeze intr-o prima faza procedura administrativa, respectiv formularea unei plangeri catre ANPC.

Pentru mai multe detalii privind modalitatea prin care va puteti indrepta impotriva clubului Steaua Bucuresti, va rugam accesati http://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/9564

Cat mai multe plangeri depuse ne sunt de folos. Impreuna vom opri abuzurile!

Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti

Deci, înțeleg că oamenii ăia au cumpărat abonamente care le dau dreptul la achiziția de bilete preferențiale pentru partidele din Ghencea. Iar ciobanul interzice cu seninătate un drept cumpărat cu banii jos. Pentru că poate, pentru că e un cioban și pentru că în rromânia disprețul față de lege este suveran.

Oricum, soluția aleasă, mersul la ANPC e o soluție jalnică, pentru că opeceul nu face nimic mpotriva celor cu bani. Șpaga e mult mai importantă decât dreptatea.
Oare la câți suporteri sunt, nu au de unde sa pună mână de la mână și să angajeze un avocat, să se distreze cu mizeria națională numită Gigi Berbecali?mi

Primul monument e cel închinat lui Maicăl. Habar nu aveam de existenţa lui, până când într-o seară de plimbare prin Herăstrău, l-am găsit. Desigur, nu voluntar. Partea funny e, şi asta e pe bune, am martori, pizdulicile care treacea prin faţa chestiei se opreau, se reculegeau, îşi făceau o cruce largă şi plecau mai departe. Aveţi curaj să daţi pariu cu mine că în urmă cu maxim jumătate de an credeau că Maicăl e un violator pedofil, care nu merită să vadă lumina soarelui?

Read the rest of this entry »

Ce contează că am câtamai hardughia de maşină? Ce contează că sunt exact sub semnul de oprirea interzisă? Ce contează că sunt pe trotuar? Ce contează că sunt fix în dreptul trecerii de pietoni? Ce contează că sunt pe colţul benzinăriei?
Important e că eu, Gigi Şoferul, a trebuit să parchez undeva. Atunci şi acolo. Şi am parcat, ce muşchiu meu de rromanez.

Bănuiesc că ăla cu papucul a tras şi el la umbră…

Când am plecat din Bucureşti la COnstanţa, credeam că niciodată nu o să pot să mă obişnuiesc cu lipsa oraşului tumultos, cu lipsa aglomeraţiei, cu lipsa zecilor de magazine pe kilometru pătrat, cu lipsa prietenilor, a familiei.
Ajuns acolo însă, am realizat că poţi trăi foarte bine într-un oraş liniştit, că îmi place ideea de a-mi scălda posteriorul în mare când vrea muşchiul meu, că şi în COnstanţa sunt moluri şi hypermarketuri, că prietenilor li se rupe de prezenţa mea şi îşi aduc aminte de mine doar când au concediu. De familie nu mai zic nimic.

Acum am 7 luni de când m-am întors. Doamne, ce zăpăcit eram în primele zile. Nu mai ştiam străzi, scurtături, cinematografe, se shimbase faţa oraşului faţă de cum o ştiam, apăruseră magazine în locuri unde jucasem fotbal, dispăruseră magazine pe care le ştiam de când eram de-o şchiopă. Traficul mă înnebunea, simţeam constant nevoia să intru cu Nova în câte un nesimţit.

Dar am realizat că mi-a lipsit. Mi-a lipsit oraşul ăsta, aşa împuţit cum e, prăfos, plin de nesimţiţi şi loganezi, plin de păsărici proaste şi cefe late cu lanţ. Mi-a lipsit pentru că e oraşul unde am crescut, unde am învăţat să privesc lumea, unde am ţinut o fată de mână, unde am râs şi unde am plâns.
Mi-a lipsit oraşul meu.

De ce am scris asta? Unii ar crede că doresc să câştig premiul pus la bătaie AICI. Dar nu de asta e scris. Ci pentru că simt nevoia câteodată să-mi apăr locurile unde am crescut.
DE-AIA.