Să vorbim despre leadership
Au apărut ca ciupercile după ploaie în online. Ei sunt cei ce te învaţă cum să conduci grupurile de oameni. Cum să fii ferm, cum să ştii să dai dispoziţii dure, cum să îţi preiei controlul propriei vieţi.
Mi se pare cea mai haioasă chestie ever. Hai la mine, dă-mi bani şi te voi învăţa cum e să fii lider.
Meh, liderii adevăraţi se nasc lideri. Din copilărie îi vei recunoaşte, ei sunt cei ce preiau iniţiativa tot timpul, ei … Citeste mai departe …
Îmi place C&A
E unul din puţinele magazine de unde îmi cumpăr ţoale. Şi asta nu doar din rromânia, ci cam de peste tot pe unde am fost în Europa. Chiar, e foarte interesant să vedeţi ce preţuri sunt la C&A în Viena, comparat cu Militari. Cam la jumătate.
Revenind. Deşi e magazinul meu favorit, cred că este în acelaşi timp şi un magnet pentru ţăranii cocalari ce vorbesc limba lui Eminescu.
Când am fost la C&A în Viena, urlete.
- Hai bă … Citeste mai departe …
Pretul unui pachet de revelion
Pretul unui pachet de revelion la hotelul Sport din Braşov este de 1300 de euro. Nici măcar nu pot să îmi imaginez cât de tâmpit ai putea fi, să dai căciula aia de bani, ca să ai dreptul de a mânca prăjiturelele lui Copos. Poate eraţi interesaţi de preţul unui sejur identic în insulele Baleare. Nici măcar nu mă obosesc să caut cum e la 5 stele în Bulgaria…… Citeste mai departe …
Marş la muncă, ale naibii putori
Desigur, ne referim la femeile rromânce, care vor avea dreptul la 1 an de concediu de creştere a copilului, pentru că PDL a decis că e prea mult ce primesc. Exemplele, aduse din SUA şi ţările vestice, unde femeile pleacă la muncă imediat după naştere.
Cu o singură problemă.
Statele respective plătesc alocaţii de creştere a copilului lejer mai mari decăt cei 40 de euro daţi de statul rromân.
În toate ţările alea există grădiniţe şi creşe. Nu şi la … Citeste mai departe …
Bătaia e sufletul comerţului
Citeam mai dăunăzi că nişte părinţi suedezi au fost condamnaţi la 9 luni de închisoare pentru că îşi disciplinau copiii prin bătaie.
Rămân fără respiraţie când aud chestii de gen.
Cum adică să îşi baţi copilul? Cum să loveşti sânge din sângele tău, carne din carnea ta, fructul iubirii dintre tine şi femeia pe care o iubeşti.
Care e sensul pentru care ai lovi un om care vine din tine? De ce? Cu ce te ajută?
Chestii de părinţi, la … Citeste mai departe …
De ce ne sunt ucişi copiii cu bună ştiinţă?
Ca oameni, ca fiinţe, nu ca fiinţe cu capacităţi cognitive, ci doar fiinţe, animale pure, nu avem nimic mai de preţ decât puii noştri. Copiii. Cei ce ne duc mai departe genomul, cei ce ne desfată zilele grele, cei ce ne descreţesc frunţile doar cu un zâmbet sau un pupic dat pe furiş.
Nu cred că doar eu simt asta. Sunt sigur că e înscris în codul genetic al tuturor, exceptând bolnavii psihici cu tendinţe deviaţioniste. Toţi oamenii îşi iubesc … Citeste mai departe …
Jurnalism la cel mai înalt nivel cu Realitatea
După cum spune şi cel ce mi-a trimis linkurile, nu e nevoie să citiţi dincolo de titluri. Cred.
http://www.realitatea.net/o-planeta-din-alta-galaxie-a-fost-descoperita-in-calea-lactee_773828.html
http://www.realitatea.net/nasa-doua-bule-spatiale-misterioase-au-aparut-pe-calea-lactee-vezi-foto_770987.html
Deci o planetă din altă galaxie a fost descoperită în galaxia noastră. Bănuiesc că aici s-a ascuns, când juca de-a v-aţi ascunse-lea cu sora ei mai mică, o pitică neagră de pe centura lui Orion.
Iar cele două bule misterioase erau 2 bule papale, scăpate de papa Benedict, după ce a păpat nişte musulmani cu garnitură de fasole.
Multă fasole.… Citeste mai departe …
Apple şi geekşii mactarzi
Se dă un articol bine scris, despre fundătura unde a intrat apple şi despre eventualele soluţii sau nu. Articol decent, la obiect, cu argumente valide, scrise pe un ton plăcut.
Doar că omul nu a realizat că are de-aface cu o categorie aparte a utilizatorilor de internet.
Mactarzii.
Ce sunt mactarzii?
Sunt acei utilizatori de computere care nu scapă nici o ocazie să se laude peste tot cu ce folosesc ei, considerându-se automat mai buni decât ceilalţi, speciali.
Iar mactarzii … Citeste mai departe …
Pe umeri anvelopele-mi curg brâu
Exceptând faptul că iarăşi se dă o lege cu aplicabilitate retroactivă. Exceptând faptul că odată cu zvonurile despre apariţia legii, vânzătorii de anvelope deja si-au dublat preţurile. Exceptând faptul că nimeni nu realizează că zecile şi sutele de mii de maşini de la stat şi companii de stat vor trebui echipate integral cu anvelope de iarnă, deci motiv de licitaţii belea (nu-i aşa că acum vă vine să căutaţi cine a importat recent un stoc uriaş de anvelope de iarnă? … Citeste mai departe …
Jur cu mâna pe inimă
Şi pe cei vreţi voi, că dacă Prigoană reuşeşte să scoată salariile împuţiţilor de popi de la bugetul de stat, îl votez oricând şi oriunde candidează, indiferent din partea cărui partid.
E una din cele mai dulci dorinţe ale mele. Vreau să nu mor până nu e pusă în practică.… Citeste mai departe …
Prima televiziune umoristică
Mă uitam acum la un promo de pe prima tv (chiar, ce au copiii dom`le de sunt hipnotizaţi de reclame??) la o aşa zisă emisiune de umor, cu nişte unii, care mai demult jucau într-o mizerie numită trăzniţi în naţi-o. Acum promo-ul era pentru o ediţie în care unul se îmbracă în preot, iar ceilalţi sunt enoriaşii. Umarea? Nişte scălâmbăieli nesimţite, în care sunt luate în bătaie de joc toate chestiile ce ţin de religie, într-un mod cumplit de scabros.… Citeste mai departe …
Profesionalismul de la Banca Transilvania
Buna ziua, Ma numesc George Poenaru sunt client al Bancii Transilvania cu contul curent RO25 BTRL 0130 1201 8260 46XX, contul de Mastercard Forte RO57 BTRL 0130 1213 8260 46XX si contul de EUR RO71 BTRL 0130 4201 8260 46XX si doresc sa fac cunoscuta intamplarea mea cu Banca Transilvania adica o neregula pe care eu personal o cataloghez ca furt. In data de 08.10.2010 am trimis suma de 95 eur din contul personal deschis la Banca … Citeste mai departe …
Imbecilitate cu iz de rromânia
Vuieşte internetul zilele astea cu un articol despre hrăpăreaţa firmă provident, care face, drege, taie şi spânzură. Totuşi, hai să citim puţin.
Am imprumutat de la Provident 1500lei chiar de sarbatori. Nu aveam ce pune pe masa si nici Mos Craciun nu venea la fetita mea. De 6 saptamani nu am mai platit nici o rata. Sunt disperata ca nu am cum sa restitui banii, dintr-un salariu de 540 de lei abia am de mancare. Vreau sa termin o data … Citeste mai departe …
Până unde mergem cu ecologia?
Citiţi întâi asta.
Şi acum să discutăm. Nu am fost niciodată un fan al lui Al Gore, nu cred în încălzirea globală provocată de autoturismul condus de mine (atâta timp cât o fabrică americană aruncă în aer într-o oră tot atât poluare cât fac toate maşinile de pe glob într-un an), îmi place să mă îmbrac în piele, îmi plac femeile îmbrăcate în blănuri, iar pădurea ecuatorială mă lasă rece.
Glumesc, parţial. În limitele mele, am grijă de mediul … Citeste mai departe …
DE PARCĂ AR MAI CONTA UNA
Ştiţi ce e rovigneta, nu? Taxa aia pe care o plăteşti pentru că foloseşti drumurile din rrommânia. În alte ţări, vignieta este taxa pentru folosirea drumurilor şi autostrăzilor, dar cum noi nu avem autostrăzi ci doar drumuri pentru cirezile de vite, nu m-am gândit la ele decât ca drumuri.
Dar stai. De la anul se va institui sub oblăduirea mântuitoare a guvernului BOC şi FEMEI o taxă pentru folosirea autostrăzilor de circa 4 euro pe 100 de kilometri.
Să enumerăm … Citeste mai departe …
E plin de spirit civic la noi
Şi se aşteaptă careva ca lumea să ia atitudine la ciorile care fură în autobuze? Când nimeni nu îi spune nimic simpaticului ăla, care numai moacă de killer dur nu are.
Am văzut, prin natura muncii, cred că zeci de mii de filmuleţe youtube, dailymotion etc. Am văzut filme cu oameni care intervin când cineva e jefuit pe stradă, am văzut filme cu tipi care apără femei atacate de diverşi, oameni care aleargă după hoţi de buzunare şi tot aşa.… Citeste mai departe …
Lets do it a avut efect!
Da, a avut efectul scontat. Lumea fost sensibilizată, ţăranii cu grătare au decis că e timpul să se schimbe şi să nu mai facă jeg la locul de distracţie şi, în principiu, lumea s-a schimbat.
Sau nu…
Nu, nu sunt satisfăcut că am avut dreptate. Dar ştiam că aşa se va întâmpla. Oamenii nu se schimbă pentru că fac eu pe gunoierul în urma lor. Se schimbă prin amenzi drastice, prin pârnaie, prin şuturi în fund.
Atunci când tu, epigon … Citeste mai departe …
Sigur, mă solidarizez cu angajaţii de la Ministerul Finanţelor
Ştiţi cine a ieşit în stradă ieri, să facă grevă, nu?
Băieţii cu ochi albaştri, care vin şi îţi vizitează firma, punându-ţi în vedere că amenda pe care o vei primi va fi de 30 de milioane, dacă dai şpaga de 30 de milioane. Dacă nu dai şpagă, primeşti amenda reală, în funcţie de stufoasa şi tembela legislaţie rromânească în domeniu.
Aceiaşi băieţi cu ochi albaştri care la sfârşit de lună, sună pe la firme şi îşi cer dreptul, ca … Citeste mai departe …
Cine-mparte, parte-şi face
Prea multe echipe din ţări bananiere precum rromâniaîn liga europa care îşi permit să faulteze echipele de primă mână din campionate bine clasate, nu? Adică na, Italia, Anglia, Spania, acolo e fotbal frate, restul pot să stea acasă şi să plătească cotizaţii.
Şi na, banii nu vin de la sponsori când joacă minionii ăia.
Aşa că îi lăsăm pe minioni să stea la ei acasă şi să desfăşoare eventual nişte tururi de calificare, pentru că noi, ăştia din campionatele puternice, … Citeste mai departe …
Haidi băă, să îţi dau credit
Mă preumblam eu mai zilele trecute prin Băneasa Shopping Center, să iau nişte Chopstix la pachet (marfă de chinezească, vă zic) când, la un moment dat, se repede asupra mea un domn ochelarist, cu freză de geek şi lejer parfumat.
- Bună ziua, aş dori să vă atrag atenţia asupra ceva.
Eu, infractor de genul meu, m-am gândit şase, să vezi că m-au prins ăştia că nu am plătit parcarea şi am fugit cu jetonul, adică cheia de la yală.… Citeste mai departe …
De ce merge cultura aşa cum merge
Astăzi am fost la Crowne Plaza, la conferinţa de presă prilejuită de lansarea sitului corectbooks.com, “primul site cu cărţi digitale în limba română“, citez din retorica lui SOrin Roşca Stănescu, proprietarul sitului.
Păi să vă explic de ce literatura română nu o să se ridice niciodată din ţărână.
De fapt, hai să fiu deontolog şi să prezint întâi despre ce e vorba.
Un site, sub oblăduirea academiei române, că altfel nu îmi explic prezenta a 2 academicieni, Nicolae Breban … Citeste mai departe …
Invitaţie la toleranţă
Am primit zilele trecute un mail, din care citez. “Am pentru tine o veste proastă. Dumnezeu există, chiar dacă vrei tu sau nu.” Ce a scris înainte şi după, e irelevant, bubblingsuri dezlânate ale unui om pierdut. Credincioşilor, am şi eu o întrebare? De ce nu puteţi fi toleranţi? De ce nu puteţi lăsa pe fiecare în pace, în credinţa lui? Câţi atei vă bat la cap cu mailuri, în care să vă convingă să renunţaţi la zeii voştri? Cred … Citeste mai departe …
Blondă blondă, dar restul??
Nu vreau să mă amestec prea tare în povestea cu fata de la flugtag care şi-a fracturat coloana. Nu mă interesează redbull-ul, da, cred că ar trebui traşi la răspundere pentru faptul că nu s-au asigurat că sunt luate toate măsurile de precauţie, dar alta e problema mea.
Fata aia să zicem că era proastă. De fapt, putem afirma asta cu tărie, altfel nu ai sări de la etajul 6 pe un pian.
Dar cei din echipa ei, cei ce … Citeste mai departe …
Ghinionul de a te naşte rromân
Nu aş fi spus nimic, dacă nu aş fi ştiut cât s-a chinuit Răzvan cu proiectul AdCaptcher, , cu ideea, cu invenţia în sine. Din păcate, nu a avut bani şi nu a avut resurse. Iar cel mai important lucru, s-a născut în rromânia, ţara hackerilor, carderilor, spooferilor, ciorilor. Drept pentru care nimeni nu investeşte în tine. Iar acum, o firmă americană îşi asumă invenţia respectivă. Pentru că poate.… Citeste mai departe …
Mic ghid de socializare pe twitter
Având în vedere că practic e singurul mod de socializare online pe care îl folosesc zilnic (nu, nu folosesc facebook, patru pătrate sau alte aiureli de gen) şi având peste 3000 de urmăritori ai aberaţiilor mele zilnice, zic că ar fi util un ghid de utilizare al twitterului, privit prin prisma mea.… Citeste mai departe …
Bruta în odăjdii slujeşte despre cele sfinte
Îl mai ţineţi minte pe slujitorul domnului Teotim Popa, stareţul mănăstirii Basarabi din Constanţa, cel ce a călcat în picioare, absolut duhovniceşte, un bătrân, pentru că era pe terenul mănăstirii?
La momentul respectiv, biserica ortodoxă rromână l-a suspendat din funcţie.
A durat puţin.
Imaginile nu sunt clare, nu sunt dovezi vizibile, iar preotul era în timpul liber. Deci domnul Teotim Popa este din nou stareţ. Probabil până când omoară pe cineva.
Eu sunt extrem de curios. Poliţia nu se … Citeste mai departe …
Repeatul de weekend – hiturile toamnei
Care mai sunt la modă acum? Dar tot în genul, nu veniţi cu mizerii elitiste gen KUMM, OCS sau alte labe. Cele mai mişto le punem în acest articol, cu link către cel ce le-a propus.… Citeste mai departe …
Bătu-v-ar vântu să vă bată
Bănuiesc că toată lumea ştie că îl urăsc pe Băsescu. Cu patimă. Asta aşa, ca să stabilim un perimetru.
Da, l-au arestat pe Vântu. Da, el prezidente se răzbună pentru campaniile electorale în care a fost făcut muci de iRealitatea. Aşa cum a făcut cu Năstase şi cu toţi ceilalţi care au fost la un moment dat în calea sa.
Da, probabil că e incorect.
Dar oameni buni, aţi uitat cine e SOV? Aţi uitat FNI?? Aţi uitat … Citeste mai departe …
rromânul, acest viţeluş fraier
După ce au băgat plata ajutorului de şomaj şi pensie pentru DDA-uri, domnul Boc a zis ` vedeţi că de la anul le şi dublăm`. Brusc, viţeluşul rromân a uitat că protesta împotriva unei ilegalităţi, că un creator nu beneficiază de pensie sau şomaj şi a început să protesteze împotriva măririi. După ce l-a lăsat să fiarbă în suc propriu, Boc a decis `hai mă, că nu le mărim, le lăsăm la 16.5%. Plus 16% impozit, ăla pe care îl … Citeste mai departe …
Programele mele de pe iPhone plus crack advice
Da, sunt mândrul posesor al celui mai meseriaş telefon de pe piaţă. Adică al unui iPhone.
Cu ce l-am crăckuit? – Spirit. E cel mai simplu soft, îl crăckuieşte cu un singur click.
Cu ce l-am downgradat? Pentru că IOS 4 merge ca moartea pe 3G, am făcut imediat downgrade la 3.1.3. Şmecheria e ca la final să foloseşti iRecovery. În general sfaturi bune găsiţi aici.
Ce softuri am pe el?… Citeste mai departe …


















