Timisoara, mon amour
Dintotdeauna am iubit echipa de fotbal a Timișoarei. Nu numai, și orașul mi-a plăcut, oameni foarte de treabă, prieteni serioși, femei frumoase, numai bune de dat poke.
Eu fiind stelist, am ținut-o pe imișoara la inimă doar la categoria a 2 a, dar na, tot e ceva. Era echipa a 2 a din inima mea. Am urmărit și mizeria cu Zambon, sau cum îl chema pe ăla.
După care am scos-o de la suflet, odată cu un oier și cu … Citeste mai departe …
Terapia cu bere. Nefiltrată
Cât timp bunul meu prekin Andrei a stat în Timișoara, avea un bar. Și am fost și eu acolo, o singură dată, dealtfel singura dată când am fost în orașul Began.
Iar acolo am băut cea mai bună bere în viață. Bere Terapia. Bere nefiltrată, făcută NUMAI pentru Timișoara. Ba chiar trebuie să ai relații mari să poți ajunge să o comercializezi. Bună bere. Păcat că nu am cum să o mai beau și trăiesc doar din amintiri.
Sau … Citeste mai departe …
Nu înţeleg mirarea, serios
Trăim în una din cele mai discriminatorii ţări din europa. Şi nu, nu prin legile sale, ci prin oamenii pe care o populează. Suntem un popor xenofob şi agresiv, dar NUMAI cu cei mai slabi decât noi. În rest, ciocu` mic şi joc de gleznă.
Trăim în ţara în care dacă eşti pitic, eşti automat handicapat şi singurul job pe care îl vei visa vreodată va fi confecţioner de perii, la fabrica de handicapaţi.
Trăim în ţara în care nu … Citeste mai departe …
Despre vorbitorii de la PR Beta
Să vă spun întâi despre partea tehnică.
Organizarea a fost ireproşabilă. Pentru o primă ediţie, Nebuloasa a făcut o uber tare chestie, care poate nu le iese la fel nici unora cu ştate vechi în domeniul organizării de evenimente. Păcat de hotelul Timişoara, care pe pliantele din camere are trecute 5 stele, dar camerele sunt undeva de 2 margarete. Restaurantul unde am mâncat are o mâncare genială, dar o servire de tot căcatul. Overall, se compensează. A, gurist la bar … Citeste mai departe …
Ilie Nastase, acest model de comportament
Cine morţii mă-tii eşti tu fă, să îmi faci tu mie poze?… Citeste mai departe …
Suntem cei mai tari
Campionatul rromanesc de fotbal si-a dat aseara masura propriei valori. Rezultatul a 15 ani de munca neintrerupta a conducatorilor din divizia A, sau cum ii mai spune acum, s-a vazut. Echipele rromanesti au luptat pana la sacrificiul suprem, adica in unele momente chiar au alergat. Desigur, nu foarte foarte tare, pentru ca vedeta adevarata isi arata valoarea in jocul de glezna, nu in fuga lui Banel. Dinamo a transat rapid jocul, luand 2 goluri imediat si unul putin mai incolo.… Citeste mai departe …
Premiile si rromanii
rromanii sunt un popor bogat, plin de bani si fara griji. Case, masini, cosul zilnic deja nu mai e o problema. Radeti, nu? Pai asta zic si eu, altfel nu inteleg o iota comportamentul lor cand e vorba de castigat bani.
Exemple?
Cu duiumul. Acum ceva timp am vorbit cu un fost blogger cunoscut din Timisoara sa faca o tema de wordpress, contra cost. Nu mai vorbesc de faptul ca nu era pentru mine si imi pusesem obrazul in fata … Citeste mai departe …
Castigatorul concursului Puma
Astăzi sau cel târziu mâine, voi trimite premiul pentru concursul Puma. Cei doi câștigători sunt:… Citeste mai departe …
Taxa auto, decizie definitiva
Se cam apropie funia de parul lui Tariceanu. Curtea de Apel Timisoara a dat prima sentinta definitiva si irevocabila in cazul taxei auto. Asta ca sentinta la recursul depus de administratia financiara de la ei.
Ce inseamna asta? Inseamna ca tipul care a castigat trebuie sa isi primeasca banii inapoi, imediat. Deci se poate.
Desigur, domnul Calin Popescu Tariceanu anunta ca taxa ramane si alte de-astea. Numai ca dupa sentinta asta, deja vor veni o avalansa de procese, pentru ca … Citeste mai departe …
Comemorarea revolutiei
Astazi celebram cei 18 ani de cand blablabla…O sa fiu concis. Eu aveam 15 ani atunci, deci am in memorie destul de bine lucrurile alea Si stiu ca la TImisoara a inceput totul. Stiu ca erau arestati si impuscati oameni. Stiu cum parintii mei vorbeau in soapta despre soarta saracilor timisoreni. Stiu cum tata a plecat la sediul CC pe 21, pentru ca vuia tara de crimele care se faceau in Timisoara.
Si, daca e asa, DE UNDE PUSCA MEA … Citeste mai departe …

















