Serios, nu glumesc. Altfel nu îmi explic sfaturile pe care mi le dau unii dintre comentatorii mei.
Anul trecut, când îmi căutam bicicletă, numai sfaturi de astea primeam.

`Deci dacă îţi iei bicicletă sub 1000 de euro, degeaba dai banii pe ea`
`Sub 25 de milioane nu găseşti nimic acceptabil`
`Dacă nu e din carbon cu frâne pe disc shimano, nu ai făcut nimic. da, te costă vreo 70 de milioane, dar ştii pe ce dai banii`

Adică mă simţeam ca şi cum aş fi fost gol pe scenă. Totuşi câştig şi eu nişte bani, dar parcă nu mi-aş permite să dau 1000 de euro pe o troaşcă cu 2 roţi. Între timp mi-am luat un DHS de 400 de lei, care m-a purtat sute de kilometri şi nu are nici pe dracu. Culmea, fără frâne pe disc, fără carbon ranforsat, fără mii de euro.

La fel şi atunci când vorbeam de mutat în altă ţară, pentru 1 an, cu 20 000 de euro în buzunar.
Numai de ăştia:


`lol 20 000? poate 200 000, altfel nu ai cum să te descurci`
`imposibil cu 20 000, mori de foame, trebuie mai mult`
` deci dragă, numai masa în oraş te costă mai mult anual`

Fraţi români, aţi luat-o razna? Aţi uitat valoarea banilor? Sau părerile voastre sunt doar proiecţiile mentale transpuse în comentarii a ceea ce aţi vrea voi să fiţi/faceţi? Oriunde în lume 20 000 de euro reprezintă bani frumoşi.
Numai pentru comentatorii români reprezintă banii de suc pe o lună.

Yeah right!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.