CNA a interzis, ÎN SFÂRȘIT, difuzarea la tv a imaginilor şocante, sinucideri etc.
Pe deoparte, mă bucur. În sfârşit, nu o să mai văd la tv clasicele întrebăric `Acum, că fiul/mama/tatăl dumneavoastră a fost ucis în mod bestial, cu 10 lovituri de cuţit în gât, cum vă simţiţi? | Cum v-aţi simţi în timpul violului, v-a durut, v-a plăcut? | Monica, te-ai căsătorit din dragoste cu Virinel?`

Pe de altă parte, unde ne vom opri cu interzicerile? Dacă nu se dau la televizor, asta nu înseamnă că acele crime, violuri nu există, ci doar că punem batista pe ţambal. Oamenii aceia îndureraţi există şi, de ce nu, poate chiar ei însăşi vor să apară la tv, să afle lumea de durerea lor.

Cum facem dacă cineva vrea să apară la televizor, rudă îndurerată, să spună, ipotetic, că `domnul senator Merdenea junior mi-a călcat fata cu maşina, de mai multe ori, înainte şi-napoi`? Aceste imagini nu vor putea fi difuzate, pentru că sunt rude îndurerate? Caă e tragic?

Serios, unde tragem linia cu interzisul? Dacă mâine, domnul Constanin Dutu, purtătorul de pistol de la CNA, decide că e interzis să dai la tv parlamentari sau demnitari care folosesc arme în instituţiile publice? Va trebui să se respecte şi aşa ceva?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.