Mă gândeam, în sinele meu, că Marea Britanie nu e în Șengăn, nu vrea să fie și cu siguranță au o mareață și englezească durere în cur legată de subiect. Și să vezi, cetățenii britanici nu au nici o problemă în a-și arăta buletinele la intrarea în alte țări.

Doar la noi este o mare tragedie și o mare durere faptul că, dragă doamne, nu suntem primiți în acest spațiu exclusivist. Cel puțin băsescu atinge limita ilarului, declarând că ori scoatem corupția din administrație, ori ne merităm soarta. Corupția din administrația păstorită de el, în ultimii 8 ani, cu un premier marionetă.

În fine, nu sunt de acord nici cu modul în care abordează Pontifex problema. Spunea cineva zilele trecute, când vom vedea nemți cerșind pe străzile bucureștiului, atunci să ne zborșim la Germania. Până atunci, ciocul mic și joc de glezne.

Dar, în același timp, eu nu vreau în Șengăn. Dimpotrivă, aș vrea să se introducă metode de legitimare mai complexe. Sunt sătul de aroganțe UE. După ce am fost transformați în piață de desfacere pentru toate ciurucurile produse de mizerii UE-iste, după ce am fost obligați să distrugem practic orice sămânță neaoșă în agricultură, pentru că trebuia să vindem morcovi și castraveți drepți, dupa mintea plată a unui funcționar de acolo, după ce agricultura și zootehnia ne-au fost falimentate, pentru că lanțurile de hypermarketuri își aduc din țările de origine produsele, iar produsele noastre sunt aruncate la gunoi, după toate acestea acum ni se spune că am fost primiți prea devreme în UE.

Șengăn, ce ar fi să ne pupi acolo unde soarele UE nu ajunge?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.