politai

Mă plimbam ieri prin gară, așteptând să îl ridic pe Seniorul Crivăț, respirând mirosul acela atât de cunoscut, de motorină amestecată cu urină și praf și mă gândeam cât de romantică mi se părea atunci când eram la liceu (am făcut liceul CFR).

Primul sărut cu o fată din liceu a fost la gară. O chema Raluca și era puțin țigancă. Bine, ok, era mai mult decât puțin. Dar era frumoasă și mi se părea cea mai bună ființă din lume. A făcut sex cu colegul Laurențiu la vreo 2 săptămâni după ce ne sărutasem noi virginal. Bine, colegul Laurențiu cred că, până la finalul liceului, a făcut sex cu toate femeile din clasa noastră. Deși avea maxim 1.60.

Tot în gară am aflat și că mi-a murit prietena din ultimul an de liceu, înecată în Dunăre. Mi-a fost puțin rușine de mine că primul gând a fost oarecum ușurat, Aaaaa, de asta nu mi-a răspuns toată vara…

De soție tot la gară m-am îndrăgostit, când, plecând, își lipise nasul de fereastra vagonului și se strâmba la mine. Ăla a fost declicul care practic, a dus la 11 ani de căsnicie și 2 copii.

În gară simțeam cea mai mare fericire din lume, copil fiind, când plecam la Bucovina mea iubită, la bunici. În gară plângeam cele mai amare lacrimi, când mă întorceam acasă, tot de la bunici.

Practic, cele mai intense senzații ale mele le-am trăit în gara de nord din București. Și asta am realizat aseară, în timp ce beam o așa zisă cafea de la Mec și mă hlizeam la o gașcă de polițiști în civili, care hăituiau un chinez pentru că nu avea acte la el.

Știu, în țările civilizate nu ești obligat să ai tot timpul buletinul în original la tine, pentru a putea organul să verifice în orice moment cine ești și de ce exiști pe teritoriul său.

Dar na…
O să mai merg la gară.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.