DIGITAL CAMERA

Ca fost pompier de frunte al țării*, sunt unul din suporterii de bază ai serviciilor de urgență. Pentru că știu câtă muncă și sânge e lăsat acolo de cei care, prost plătiți și prost tratați, inclusiv de către cei cărora le salvează viețile, își sacrifică viața și sănătatea ca să îi salveze pe alții.

Totuși, am o nelămurire și cred că este legată de ceva ordine venite de sus.
Pe vremea mea, când plecai la urgență/incendiu/descarcerare, puneai luminile și sirena și o călcai cât ținea mașina și cât permitea traficul, pentru că de aia e urgență.

Cam de câteva luni, de când am observat eu fenomenul însă, nu mai e așa. Salvări sau pompieri, cu luminile aprinse și sirenele urlând, strada goală, nu depăsesc viteza maximă legală. Serios, aseară, venind spre casă de la minunatul Revelion Golin, pe șoseaua pantelimon goală, stăteam în spatele unei salvări ca un brad de crăciun, care mergea cu fix 50 de kilometri pe oră. Și nu e o excepție, de curiozitate, să vă uitați în oraș, când veți vedea salvări. NICIUNA nu depășește viteza legală.

Lucru total greșit și mai mult ca sigur venit ca ordin de la minister. Și nu pot să nu mă înfurii, pentru că de aia există reguli de circulație, de aia mă dau eu la o parte din drum când aud salvare sau pompieri, ca mașina aia să meargă să salveze o viață. Păi dacă merge cu viteza maximă admisă, viața aia are mai multe șanse să meargă la Marele Monstru de Spaghete, decât să fie salvată.

Știu că sunt minim 2 pompieri care citesc arhiblogul. E adevărat?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.